TVA pe apă şi pe aer

Dumnezeu nu se mai ocupă de noi. Ne-a dat pe mâna unui arendaş, pe care l-a numit stat, şi a plecat la treburile Sale. Arendaşul îşi cere partea din tot ce fac sau nu fac oamenii pe care Dumnezeu i-a lăsat în grijă sa. Aşa au apărut impozitele. Asupritoare pentru plătitori prin povară, obositoare şi pentru arendaş prin diversitate şi evidenţe. Pentru a-şi uşura viaţa arendaşul a angajat o armată de vătafi, vameşi, executori, portărei, perceptori, casieri, socotitori, executori, inspectori, judecători, primari, jandarmi, poliţişti. Iar pentru a apăra poporul de nedreptate a angajat şi poporului un avocat, care să vorbească în numele lui.
Puţin timp după aceea liota de slujitori a început să se plângă de truda şi oboseala încasării impozitelor. Ca să tacă, statul le-a dat şi lor fericirea de a pune impozite, taxe, de a da amenzi şi de a reţine o cotă parte. Aparatul s-a înviorat spontan şi fiecare s-a apucat cu frenezie de treabă. Cu forţe proaspete şi iniţiative nebănuite, transformaţi în adevăraţi satrapi locali, fiecare pe parcela lui, nu face decât să inventeze noi şi noi dări către bugete.
Fiindcă lucrurile evoluau unidirecţional, avocatul poporului fiind plătit tot de stat, au apărut haiducii, protectorii, mafioţii. Ei sunt stat în stat, au bugete independente şi încasează doar taxe de protecţie. Toţi inventează necontenit noi oportunităţi pentru a-şi trage seva zornăitoare din buzunarele celor mulţi. Pentru a nu scăpa nici o picătură din preţioasa licoare aurie s-a inventat şi o taxă polivalentă, a tot cuprinzătoare: Taxa pe valoarea adăugată – TVA ul.
După ani de zile de implementări şi perfecţionări s-a constatat că totuşi oamenii, în nesfârşita lor dorinţă evazionistă, nu plătesc TVA pentru apa pe care o beau. Fiind o resursă lăsată de Dumnezeu, până atunci la discreţie, necomercializată şi de utilizate generală, pe lângă calităţile ce fac posibilă însăşi viaţa, apa are şi un potenţial de impozitare inepuizabil.
Un întreprinzător a avut visul cu ideea salvatoare încorporată. Se făcea că cineva tulbura apele, oamenii nu le mai puteau bea şi doreau să cumpăre apă de băut de la el. A început să vândă apa cu sacaua şi cobiliţa dar oamenii îşi săpau fântâni adânci şi vânzările rămâneau mici. Imediat instrumentele statului au fost puse la treabă. Pânza freatică a fost infestată iar puţurile ce stăteau în calea TVAului au fost astupate la ordin. În locul lor au fost întinse conducte din metal ce aduceau apa rece, gâlgâind din surse numai de unii ştiute, până în chiuvetele plătitorilor de impozite. Repede s-a aflat că apa atât de bună venea din nişte bazine largi, cuprinzătoare, înconjurate de sârmă ghimpată prin care doar iepurii pot pătrunde când vin să-şi facă plinul. De aceea instalaţiile au fost numite bazine de iepurare. Apa a confirmat că are un potenţial de impozitare enorm, ce trebuia diversificat, fiind cu mult peste cunoscutul său potenţial hidrografic.
La scurtă vreme după ce toţi oamenii şi-au montat chiuvete, au constatat că din nou apa începe să devină tulbure şi urât mirositoare. Conductele fususeră lăsate să ruginească fiindcă alt întreprinzător visase să distribuie apa în butelii. Instrumentele arendaşului au trecut la treabă. Designeri, comis-voiajori, degustători, reclame, publicitate în canalizările mass media. Apa la sticlă sau la buteile, la damigeană sau la borcan este bună, proaspătă, filtrată, deodorată, colorată, edulcorată, aditivată, sterilizată, ambalată, etichetată, garantată. Arendaşul îşi trage meritatul TVA, fiindcă a tot adăugat, iar băutorul, după ce a sorbit şi ultima picătură, poate refolosi ambalajul de plastic încă 7-8 sute de ani.
Toată lumea este mulţumită, nimeni nu-şi mai aminteşte de apa de izvor, nici de cea de la conducte, dar tot a rămas o portiţă prin care evazioniştii fură apa statului. Apa de ploaie. Căzând din cer, apa de ploaie nu aduce bani la buget, deci s-a impus taxa cu acest nume, taxa pe apa de ploaie , pe care cetăţeanul contribuabil o plăteşte fiindcă ploaia căzută în curtea sau pe casa lui, se scurge prin canalele şi rigolele construite pe banii lui, de către stat.
Apa, fluidul vieţii, fără de care nimeni nu poate funcţiona mai mult de 6-7 zile, indiferent ce salariu are, a devenit astfel o marfă cu mult mai scumpă decât laptele, berea, vinul. Şi asta numai pentru că fiind vitală, se cumpără.
După ce procesul s-a generalizat la oameni, primarii de ţară au descoperit că scăpaseră de la TVA apa băută de animalele de pe lângă casele oamenilor, şi ele dependente de acelaşi lichid. De la outoare până la rumegătoare, toate au primit raţii zilnice de apă ce se cumpără şi se impozitează pentru securitatea bugetară a locului.
Satisfăcuţi de reuşita totală, ierarhia de arendaşi globali sau locali erau fericiţi şi îşi administrau cu nesaţ cota parte din impozitele strânse. Când deodată cineva căscând de plictiseală şi-a dat seama că aerul nu aduce impozite la buget. Vestea s-a răspândit cu iuţeala fulgerului. Acum experienţa era apreciabilă nimeni nu s-a mai panicat, nimeni nu a mai comis eroarea începătorului. Imediat au apărut poluatorii profesionişti, cu oferta alternativă adecvată.
Ce doriţi să respiraţi aerul poluat pe care iată vi-l poluăm cu automobile depăşite tehnic, dar elegante şi sclipitoare, cu fabrici ce produc negru de fum, ciment, sulfaţi, azotaţi ce se caută la export,
sau aerul nostru condiţionat filtrat, purificat, termostatat, oxigenat, ozonat, lala, lala, cunoaşteţi refrenul de la apă.
S-a trecut la îmbutelierea aerului, la distribuirea lui ştiinţifică. Au apărut prize publice pe străzi, unde bagi o fisă şi tragi câteva guri de aer bun, curat, dumnezeiesc.
Pentru că zonele poluante nu aveau suficient randament, dar mai ales pentru că vântul încurcă toate socotelile amestecând smogul marilor metropole cu aerul proaspăt de pădure, impozitele stagnau pe palier, deşi populaţia de răsuflătoare a depăşit 6 miliarde. Soluţia s-a impus de la sine: pădurile trebuie defrişate iar copacii decojiţi şi exportaţi. Scoarţa se păstrează în patrimoniul naţional.
Aerul va deveni în sfârşit irespirabil şi tot omul va umbla la buzunar şi va cumpăra aer, achitând şi nemilosul TVA. Procesul este în plină desfăşurare.
Cu cât apa va fi mai batjocorită şi mai poluată cu atât comerţul cu apă va fi mai profitabil. Acelaşi algoritm şi în cazul aerului. De aceea municipalităţile arendaşului mimează soluţii radicale de epurare şi depoluare, dar de fapt ce interesează este comercializarea cu sticla sau cu butelia. Procesul ar părea întâmplător, degradarea ar părea izvorâtă din neglijenţă dacă nu am regăsi acelaşi mod de lucru şi în cazul consumului de droguri, pornografiei, prostituţiei, criminalităţii. Totul este judicios organizat pentru a scoate aur şi din piatră seacă.
În unele state suprapopulate familiile trebuie să achite arendaşului taxe consistente, dacă doresc să aibă cel de al doilea copil. Deci ei trebuie să cumpere viaţa copilului lor. În oraşele româneşti iubitorii de animale cumpără lunar, la bucată, viaţa câinilor vagabonzi de lângă blocuri, plătind taxe hingherilor.
Dreptul de a trăi nu mai conferă prehemţiune omului care se naşte, dacă se naşte, ci trebuie cumpărat plătind impozite, taxe şi TVA, an de an, lună de lună, zi de zi, la fiecare ceas, la fiecare respiraţie. Îşi începe viaţa în pamperşi şi o termină, senil şi debil, tot în pamperşi, inventaţi special pentru a mai aduce o picătură de TVA. Admirabilă organizare, diabolic management. Şi când te gândeşti că mai sunt încă oameni care se întreabă retoric care este rostul lor pe Pământ.
Revelaţia lui Ioan cuprinsă în Biblie cu titlul Apocalipsa este prima tentativă de divulgare a acestei conspiraţii diabolice. Pentru a i se compromite efectul, a fost declasată alături de Biblie în integritatea ei, ca material mistic, religios, deci îndoielnic, fără temei ştiinţific adică inacceptabil.
Instrumentarul heghemoniei satanice instalat şi exercitat prin oameni contra lor înşile, a devenit omnipotent, evident şi inevitabil.
– Televiziunea, debutând ca o cucerire tehnică menită să conducă la progresul cultural şi ştiinţific a maselor de telespectatori, după ce a fost acceptată şi primită în casele oamenilor, s-a depărtat de la aspectul iniţial devoalându-şi prin diversitate şi vulgaritate calităţile ascunse de dezinformare şi intoxicare în masă. Acapărând atenţia privitorilor prin avantajul dinamic, cromatic şi muzical, subsidiu în afaceri prin publicitatea agasantă, electorală, politică, comercială, ceea ce ar fi putut fi o oportunitate cultural educativă s-a dovedit doar un instrument grotesc de manipulare.
– Telefonia mobilă, seducătoate pentru facilităţile conferite individului de a-şi extinde şi urgenta comunicarea cu semenii, a fost îmbrăţişată cu naivitate de oameni. Curând au înţeles că are deficienţe pe care şi le ascunde cu abilitate. Perturbă câmpul energetic al omului, violează intimitatea comunicării prin interceptarea în masă a convorbirilor, permite stabilirea poziţiei geofizice sau a locaţiei unde se află consumatorul. Într-un cuvânt violează profund şi ireversibil intimitatea abonatului care mai şi plăteşte taxe de loc neglijabile pentru servicii, dar mai ales pentru deservicii. Violarea drepturilor omului este abrogată cu brutalitate şi trecută sub tăcere.
– Codul de bare, semnul fiarei, materializează dezideratul monitorizării permanente şi totale asupra oricărei forme de producţie şi comerţ în sprijinul nedisimulat al concurenţei neloiale, în timp ce sloganul ciclează pe placa uzată a evaziunii fiscale, de care trebuie să ţină seama doar oamenii de rând. Integratori special dotaţi, nu fac decât să încarce baze de date cu structurile tehnologice şi cantitative ale producătorilor, care devin meduze transparente pe valurile agitate ale economiei de piaţă, parcă special instaurată.
– Internetul, după aceelaşi şablon. La apariţie a sedus inimile tinerei generaţii ce se vedea escaladânt anevoioasa aşteptare în faţa computerului pentru o tele transmisie. Ademeniţi până se conectează în reţea, apoi scanaţi, spoliaţi, indexaţi, catalogaţi, pe banii lor, devin simple surse de captură pentru informaţii de orice natură. Apoi intoxicaţi cu mesajele plătitorilor de publicitate dorită sau nedorită, cu viruşi ce distrug hard sau soft sistemele şi bazele de date. În plus Internetul se dovedeşte o armă periculoasă contra celor cinstiţi şi bine intenţionaţi şi terifiantă pentru spionaj, sabotaj, terorism, şantaj, în mâinile hackerilor amatori sau profesionişti.
– Cardurile bancare, lansate aparent în slujba şi pentru confortul clientului, pentru a fi pus la adăpost de atacul banditesc la buzunare, manipulând banii din cont în cont la comanda sa, contra unor taxe la început ademenitoare. Pe măsura integrării sistemului posesorul de card îşi primeşte resursele numai în card şi evident poate să-şi dirijeze viaţa financiară în aceste limite. Dacă ar fi doar atât, nici un om corect nu ar avea vreo nemulţumire. Dar repede ies la iveală adevăratele intenţii ale sistemului prezentat atât de igienic. Mai întâi se vizează în principal controlul resurselor financiare, ale deponenţilor; secretul tranzacţiilor a căzut de mult în desuetudine. În funcţie de numărul de zerouri ale contului te curtează ca din întâmplare casele de asigurări, de sănătate, de pensii; violatorii de carduri îţi devalidează contul şi nimeni nu are de pierdut decât clientul care rămâne fără un şfanţ, recuperarea fiind problema lui şi a justiţiei. Pe măsura instalării dependenţei de sistem, comisioanele cresc măgăreşte; oricând îţi poate fi sistat accesul la propriile resurse adunate cinstit în bancă, din te miri ce nedumerire, incident, reclamaţie mai mult sau mai puţin fondată, de care tu, evident, afli ultimul. Chiar şi repunerea în drepturi te costă de te usucă pentru că banca nu te protejează în nici un fel, ci doar îţi topeşte depunerea prin comisioane la orice apăsare de tastă; oricine îţi află codurile sau parolele poate dispune de conturile tale chiar mai repede decât o poţi face tu însuţi.
– Cip-urile tehnologice sau biologice, sau puricii electronici. Pregătirea ideologică începe cu avantajul seducător de a nu ţi se fura limuzina deosebit de dotată şi costisitoare. Dacă se întâmplă, o găseşti cei drept căutând-o cu satelitul, dar la ce-ţi mai poate fi de folos dacă o afli făcută covrig în jurul unui copac. Ai pe urmă şansa de a nu ţi se rătăci dulăul dacă simte o căţea în călduri la cealaltă margine a cartierului. Dacă eşti vip şi ai copii, comis voiajorul îţi spune că nimeni nu îţi poate răpi progenitura fiindcă monitorizarea va zooma imediat ascunzătoarea cu o precizie de trei degete. Ceea ce nu echivalează cu evitarea taxei de răscumpărare. În sfârşit, tu însuţi din postura de persoană foarte importantă, nu poţi fi ascuns în portbagajul unei maşini decât maximum o zi-două, până când soţia sesizează că nu mai pâlpâi pe radare, alertează poliţia, întreabă satelitul, comunică rezultatul, achită taxele şi TVAurile, se găseşte un echipaj disponibil şi dispus prin zonă, vine descarcerarea ca să deschidă broasca. După o astfel de experienţă oricum nu mai ieşi din casă niciodată, alegând varianta lucrului la domiciliu. Pe viaţă.
– Codul numeric personal, inspirat de numărul fiarei este o alcătuire numerică menită să determine identitatea individului, ce permite calculul sporului zilnic de populaţie pe sexe, ţări şi alte clasificări. Un fel de serial number folosit pentru departajarea reperelor într-o instalaţie.
Procesul are o amploare şi o diversitate supraomenească şi este clar că nu face parte din meniul specialiştilor care scriu doar scenariile filmelor hollywoodiene. Se afişează ca fiind condus de hiperpreşedinţi ce nu înţeleg ce interese servesc de fapt, iar dacă leagă două fraze le rostesc în ordine inversă reuşind doar să le înşire ca pe mărgele. Nimic nou sub Soare, totul e doar un ciclu amăgitor pe care nu-l putem transcende.
Acum două secole, stăpânul pleca la Paris să huzurească, şi lăsa moşia pe mâna arendaşului şi vătafilor săi. Dacă îşi primea anual dividendele să aibe de cheltuială, era linişte şi bine. Când izvorul înţărca boierul venea acasă cu o falcă în cer şi una în pământ să-şi revendice tainul. De cele mai multe ori îşi găsea moşia năpădită de buruieni şi datorii, ţăranii bejeniţi la vecini, iar arendaşul sătul şi trufaş îl întâmpina arţăgos şi vizibil deranjat.
Acum două milenii, acelaşi scenariu aceeaşi dramă:
(Matei 21,33) “Ascultaţi o altă pildă: Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri, şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor, a trimes pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimes alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel. La urmă, a trimes la ei pe fiul său, zicînd: Vor primi cu cinste pe fiul meu! Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui. Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora? Ei I-au răspuns: Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, cari-i vor da rodurile la vremea lor. Isus le-a zis: N-aţi citit nici odată în Scripturi că: Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri? De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite. ”
Iată că specia deşi degradată genetic prin hibridarea seminţiilor şi-a descoperit o nouă vocaţie, aceea de generatoare de TVA şi impozite convertibile în aur. Ideea divină de a angaja un arendaş, un recuperator cum am spune noi, s-a dovedit infailibilă chiar dacă apelează la mijloace diabolice.
Oricât de insuportabilă ar deveni viaţa şi oricât de puţin ne-ar mai rămâne după ce vom achita toate TVAurile, trebuie să ţinem minte un singur lucru: arendaşul nu trebuie confundat cu stăpânul. În limbaj religios forţele răului vor fi învinse în cele din urmă de forţele binelui, chiar dacă lupta ne va trece şi pe noi printr-o transformare apocaliptică.

Articole similare

• Reguli de viata sanatoasa – p4
• Ars merigana, globalizata pentru snobi (breinuaşing)
• Scurta biografie a lui Nikola Tesla
• Actiuni cu caracter antirevizionist in judetul Hunedoara in perioada interbelica
• Recurs la Judecata de Apoi
• Reguli de viata sanatoasa – p3
• Reguli de viata sanatoasa – exemple
• Jurnal de sunnit, submit, summit
• Învierea lui Iuda
• IADUL – PRIMA GAURĂ NEAGRĂ CUNOSCUTĂ