MEGALIT.RO
(324) POEMĂ ÎN COD ETRUSC
Dedicată doamnei Elena Malec
Stimată doamnă
Vă mulţumesc pentru timpul pe care mi l-aţi acordat citind textul meu “Vidia şi invidia”. Trebuie să fac tot posibilul şi să (vă) dau timpul înapoi.
Păcat însă că eseul dumneavoastră “Civilizaţie şi cultură” nu e cu animale. Eu le iubesc ca pe nişte fraţi şi surori, de vreme ce ne tragem din aceeaşi părinţi…
Stimată doamnă, vă felicit că vorbiţi mult limba spaniolă, poate îi înţelegeţi mai bine pe spanioli.
Spaniolii sunt nişte oameni exuberanţi, joviali, într-un cuvânt minunaţi, dar vânătorii spanioli îşi spânzură ogarii pe marginea drumului când aceştia nu reuşesc să prindă nici un iepure; orăşenii în schimb, îşi abandonează câinii când le vine timpul să plece în concediu. La noi ţăranul, dacă îşi pierde câinele, face icter de supărare.
Se vede că spaniolii sunt mai catolici decât papa. Pentru că în Biblie cuvântul câine nu există, vor să scoată animalele şi din viaţă. Prietenul devotat al omului câinele, nu apare niciodată în Biblie. Lupul apare, pentru că Biblia e plină de oi, miei, capre şi ieduţi. Apare însă doar de două ori, cu referiri nu tocmai măgulitoare la adresa… oamenilor!!
(Tefania 3,3) “Căpeteniile ei în mijlocul ei sunt nişte lei cari răcnesc; judecătorii ei sunt nişte lupi de seară, care nu mai lasă nici un os până dimineaţa.”
(Ezechiel 22,27) “Căpeteniile lui sunt în mijlocul lui ca nişte lupi cari îşi sfâşie prada; varsă sânge, pierd sufletele, numai ca să-şi potolească lăcomia de bani.”
Viaţa lupului depinde de oi şi capre, şi e destul de grea. Lupul ne-a transmis verbul supravieţuirii, a lup-ta, pe care l-am preluat şi pe care îl conjugăm câineşte. Lupul şi-a lăsat de multe ori blana pentru o halcă de carne. A încercat să dea oamenilor lecţia vieţii, dar spaniolii au înţeles-o cel mai puţin, fiindcă eliminând lupii şi câinii, peninsula s-a suprapopulat cu capre care au defrişat-o în tihnă. Şi francezii puteau să păţească ruşinea. Şi-au depopulat pădurile de lupi, dar au înţeles repede şi au cumpărat alţii. De la români!
Spaniolii, până în ziua de azi, înjosesc şi apoi ucid taurii de la care au preluat doar fuduliile. Pe timpul când eseurile erau doar legende, taurul avea o agendă foarte încărcată.
Se spune că printre alte femei pământene, Zeus a plăcut-o şi pe frumoasa Europa, fiica lui Agenor şi a Telefasei, care sigur avea ochii de peruzele. Pentru a se apropia de ea, Zeus a luat înfăţişarea unui taur alb. Tânăra fată a fost fermecată de frumuseţea animalului, i-a mângâiat coarnele şi intuindu-şi destinul, l-a încălecat fără ezitare. Taurul deplin satisfăcut, a luat-o la goană spre mare, s-a aruncat în apă cu fata în spinare, şi a înotat până în insula Creta. Aici cuplul a avut trei copii Minos, Ssarpedon şi Rhadamanthe. Europa, a rămas în Creta, (şi Creta a rămas în Europa) căsătorindu-se cu regele insulei, Asterion, un gentleman care i-a adoptat pe copii. Numele Europei a fost atribuit unui continent necunoscut de la miază noapte. În ce priveşte taurul, acesta s-a ridicat la cer. Iar Minos, despre care aflăm într-o maniera cenzurată că era pe jumătate zeu, pe jumătate pământean, genetic vorbind, absolut fezabil, avea potenţialul să pună temelia unei civilizaţii fără egal în Creta.
Descifrarea scrierii de pe discului de lut descoperit în palatul de la Phaistos, i-a dat posibilitatea cercetătorului Alexandru Ciulean să descopere o scriere echivalentă cu cea cretană pe piatra Metcalf, scoasă la lumină în Georgia, SUA. Deschiderea planetară a potenţialului regelui Minos, fiind în afara oricărui dubiu.
Evenimentele s-au desfăşurat în anul 3200 î.e.n Chr., după cum susţin cercetătorii canalului DISCOVERY, (În căutarea vechilor civilizaţii, difuzat în România pe data de 17.01.2000 orele 00.00). Ei au simulat pe computere mişcarea constelaţiei TAURUL stabilind că proiecţia pe bolta cerească a constelaţiei avea, la data menţionată, exact configuraţia materializată la Uffingdon, în Anglia, la sud de Oxford. Acolo se află un megalit ciudat, realizat în şanturi, practicate în sol, umplute cu cretă ştampată. Are o anvergură de 110 metri lungime, şi stătea ascuns – cum altfel decât – sub un strat sănătos de gazon. Privit de deasupra pare un taur sau un bidiviu într-un fuleu ireal pe deasupra munţilor. Unii savanţi au numit opera – Calul Alb [143], dar alţii consideră că e vorba de un taur.
Încă o reprezentare în care taurul este unul dintre simbolurile divinităţii.Românii l-au ţinut până deunăzi pe steme, chiar dacă îi spuneau bour.
Să nu mai vorbim de vaca indiană care în zonă, a acaparat chiar şi drepturile oamenilor.
Aş zice că toată cultura lumii este o odă închinată animalelor.
Până şi extrasul pe care ni l-aţi adus din Gordon Childe: “O civilizaţie poate fi distrusă fără a i se distruge cultura” ar trebui înţeles “Un animal poate fi descarnat şi mâncat, fără a i se distruge scheletul.” Ceea ce unii artişti gurmanzi chiar reuşesc.
Dar să revenim la oile noastre, cum v-ar place dumneavoastră să spun. Aţi alcătuit un admirabil şirag cultural, sunteţi desigur o persoană pedantă. Ca să nu vă dezamăgesc, aş spune că amestecaţi culturile cu dexteritatea cu care îşi învârte cloşca ouăle. Doar că ea le dă şi căldură, în timp ce dumneavoastră rămâneţi rece. Culturile mor atunci când oamenii se satură de ele. Dumnezeu află, el ştie, aude, vede, tot [200,(297)] şi le îngroapă cu bunăvoinţă, fiindcă are grijă şi de râme.
V-aş ruga, stimată doamnă, când veţi avea un moment de linişte, să vă priviţi chipul într-o oglindă etruscă [134]. Pe marginea oglinzii se va desena instantaneu o minuţioasă ghirlandă din frunze şi flori. Este poema – în cod etrusc – a adn-ului omenesc, adus de zei, pe pământ într-un “statornic până la un termen anumit” [4] (Sura trimişilor, LXXVII,16-22), pe care noi oamenii moderni l-am numi termos pentru material biologic cu termen de valabilitate determinat.
Mayaşii îşi legănau copiii, când mureau şi zeii le luau sufletele înapoi, până împietreau plângând [30,290]. Când arheologii i-au descoperit, ne-au spus că sunt nişte statui.
În ce mă priveşte nu v-aţi înşelat deloc. Admir prea mult animalele ca să nu le iubesc. Ceea ce lipsea în “Vidia şi invidia” [170,(166)] spusesem în “Genetică şi tehnologie” [190,(250)]. Mi-ar face o reală plăcere dacă frumoasele dumneavoastră peruzele ar înfrunta pentru câteva minute amarnica radiaţie a tubului catodic.
(http://www.miracol.ro/colectie.php?colectie=17&nume=Cosmoteism)
Vă mulţumesc stimată doamnă, pentru că, după remarca dumneavoastră, atât şeptelul comunitar cât şi cel din ţările în curs de aderare, îşi îndreaptă speranţele spre mine. Nu-l voi dezamăgi.
Cu deosebită stimă,
Alexandru Ciobanu
1. BIBLIA, ed. GUTE BOTSCHAFT VERLAG, 1989, traducere D. Cornilescu 1921.
4. CORANUL, ed. CARTIER,1997, traducere din limba arabă de dr. Silvestru Octavian Isopescul 1921, Chişinău, Moldova.
30. VICTOR TONI MOLDOVAN – PROGRAMUL TERRA UN ATENTAT EXTRATERESTRU ASUPRA OMENIRII, ed. Conexiuni, Sibiu, ediţia a III a, 2001.
134. MARIA TIRIBOI, ÎNAPOI ÎN VIITOR, ed. MIRACOL, Bucureşti, 2002.
143. ALEXANDRU CIULEAN, ENIGME ARHEOLOGICE, ed. MIRACOL, Bucureşti, 2000.
150. ALEXANDRU CIOBANU, DIVINA IMPOSTURĂ, ed. MIRACOL, Bucureşti, 2003.
170. ALEXANDRU CIOBANU, PARADISUL DISPREŢULUI, ed. MIRACOL, Bucureşti, 2004.
190. ALEXANDRU CIOBANU, CRUCIADA GLOBALIZĂRII, ed. MIRACOL, Bucureşti, 2004
Articole similare
Dacă ti-a plăcut acest articol, trimite-l mai departe
