Revoluţia NU va fi televizată – Hugo Chavez si istoria Venezuelei
Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, a anunţat miercuri că Guvernul său a dejucat un complot militar.
“Mai mulţi militari în activitate sunt deţinuţi. Ei au fost în contact cu un militar refugiat în Statele Unite (…) şi au trimis mesaje despre o operaţiune denumită “independenţă” , a declarat Chavez pentru postul public de televiziune din Venezuela.
“Aceştia intenţionau să se infiltreze în palatul prezidenţial de la Miraflores şi au trimis mesaje unităţilor militare situate în Statele Unite, unde opoziţia este la conducere”, a adăugat preşedintele venezuelan, fără a mai oferi detalii.
Potrivit acestuia, anumiţi militari care au primit aceste mesaje dar nu şi-au anunţat superiorul ierarhic au fost reţinuţi.
Hugo Chavez a menţionat, de asemenea, confiscarea de arme şi materiale explozibile în vestul ţării, în legătură cu această operaţiune.
“Situaţia este sub control”, a adăugat el, promiţând o reacţie fermă a Guvernului faţă de cei care încurajează o revoltă în cadrul armatei.
“Agresorii Guvernului vor regreta că au lansat un plan violent”, a precizat el.
În septembrie 2008, Guvernul venezuelean a dat asigurări că militari în rezervă şi în activitate complotau pentru asasinarea preşedintelui şi plănuiau o lovitură de stat, alături de anumiţi militari din opoziţie, sprijiniţi de Statele Unite şi de presa locală.
Potrivit ministrului venezuelan de Interne, mai multe persoane au fost reţinute, iar arme de diferite calibre au fost confiscate.
—
Pe 11 aprilie 2002, stirea ca presedintele venezuelean Hugo Chavez a fost indepartat din functie si inlocuit de un guvern ‘ad-interim’ auto-numit a zguduit intreaga lume.
Cateva ore mai inainte, teleimprimatoarele agentiilor se intreceau in relatari despre incidente grave in capitala Caracas, unde 11 oameni fusesera ucisi in ceea ce pareau a fi lupte de strada intre partizanii presedintelui Chavez si adversarii sai, care organizasera un mars pe strazile capitalei. Prin intermediul unor mijloace media private, in special televiziuni, oameni din intreaga lume au fost facuti sa creada ca insusi Chavez ordonase represiunea si de aceea fusese fortat, de poporul indignat, sa demisioneze.
Ceea ce s-a petrecut in Caracas insa – avea sa iasa la iveala mai tarziu – a fost prima lovitura de stat a noului mileniu si, probabil, prima lovitura de stat mediatica din istorie.
Irlandezii Kim Bartley si Donnacha O’Briain, producatori de film independenti, se aflau in acea zi de 11 aprilie 2002 in Caracas, pentru a turna un film despre acest carismatic si deloc comun lider. Bartley si O’Briain primisera chiar de la Chavez permisiunea sa realizeze ceea ce trebuia sa fie un film biografic – si care a sfarsit prin a fi cu totul altceva.
Tot acolo se aflau ei si 48 de ore mai tarziu, cand presedintele a revenit in exercitiul functiei sale, in uralele sustinatorilor.
‘REVOLUTIA NU VA FI TELEVIZATA’ este filmul minut-cu-minut al unei lovituri de stat in care mass-media aservita unor interese politice a jucat un rol capital. Folosind clipuri si fragmente din emisiuni de stiri si talk-show-uri, documentarul arata cum televiziunile – in special – contribuie la reusita, in prima faza, a loviturii de stat, comparandu-l pe Hugo Chavez cu Fidel Castro, acuzandu-l de colaborare cu cartelul drogurilor, cu organizatii teroriste si acuzandu-l de instabilitate mentala, distorsionand evenimentele, mintind cu buna stiinta si cenzurand reportajele.
‘REVOLUTIA NU VA FI TELEVIZATA’ ofera o fascinanta perspectiva asupra popularitatii unui politician si asupra felului in care media poate transforma adevarul in minciuna si invers, atunci cand serveste scopuri politice.
‘REVOLUTIA NU VA FI TELEVIZATA’ este un document unic despre ‘umflarea muschilor politici’ si un extraordinar portret al omului pe care The Wall Street Journal l-a creditat cu transformarea Venezuelei in ‘cea mai mare durere de cap a Washingtonului in America Latina, dupa Cuba.’
Deocamdata fara subtitrare in romana:
Comentarii recente