LIBRIA

“Huţulii duc o viaţă de pasere pribeagă, originală şi liberă. Românii le pricep limba lor fara s-o poată vorbi, şi ei pricep pe cea română. E cel mai ciudat fenomen de a vedea pe ţăranul român de baştină, cum ascultă cu atenţie la ceea ce spune oaspetele său, când se scoboară la câmpie. Şi acest oaspete vine poate din munţii Tatrei, de cine ştie unde, şi pricepe româneşte, fără să fi vorbit vreodată un cuvânt. Din această simpatie abia explicabilă s-ar putea deduce că aceşti huţuli sunt dacii slavizaţi pe când românii care-i pricep fără să le vorbească limba sunt dacii romanizaţi. Acest trib este puţin numeros, mărunt la stat şi vioi.”

(Mihai Eminescu, 1876)