LIBRIA

Boala este un „bec roşu” care avertizează asupra faptului că omul se află „pe un drum greşit”. întotdeauna noi am privit boala ca pe o catastrofă şi am încercat s-o eliminăm în timp ce ea constituie în fapt un avertisment în legătură cu nişte erori şi acţionează spre a ne salva. Omul bolind şi chinuindu-se trebuie să-şi conştientizeze erorile comise, trebuie să se perfecţioneze spiritual, să caute noi căi de dezvoltare.

Omul trebuie sa aibe o atenţie mai mare faţă de acţiunile, gândurile şi stările sale emoţionale: nu trebuie rostită nici o frază categorică până când aceasta nu e bine cântărită deoarece ea reprezintă un act de influenţare. Cea mai simpla reteta de protejare a sanatatii proprii si a celor din jur este blajinitatea şi smerenia: este în primul rând vorba de ţinerea în frâu a propriilor posibilităţi.

Structura fizică şi psihica a omului se modifica prin conştientizarea faptelor sale întrucât corpul depinde de spirit şi în acelaşi timp influenţează spiritul. De aceea actul terapeutic trebuie îndreptat şi asupra trupului şi asupra sufletului. în primul rând asupra sufletului şi spiritului pentru că ele sunt primordiale.

Este timpul să renunţăm la reprezentarea materialistă primitivă conform căreia omul începe şi se sfârşeşte cu existenţa sa fizică. Omul este un sistem informativ-energetic foarte complex din care doar câteva procente îl constituie corpul fizic, 95-98% reprezentând-o straturile informativ-energetice ale subconştientului, atât de necunoscute nouă ca şi Universul însuşi.

Am înţeles cât de strânsă este legătura dintre moralitatea părinţilor noştri, a fraţilor, surorilor şi ale rudelor şi sănătatea, psihicul şi soarta noastră. Orice faptă a omului, bună sau rea. se reîntoarce la acesta.  înţelegerea lumii înconjurătoare şi o înaltă autodisciplină trebuie să stea la temelia schimbării spiritului nostru şi a sufletului. Acum aceasta reprezintă condiţia obligatorie a supravieţuirii.

Până la un anumit punct egoismul este normal, însă omul care nu se gândeşte decât la sine, incearca astfel sa faca rau lumii inconjuratoare. Sigur, acest lucru nu poate continua multă vreme. Mai devreme sau mai târziu programul distructiv trebuie să fie blocat prin intermediul bolilor, al traumatismelor şi al nenorocirilor. Egoismul, lacomia nemarginita pentru bunurile materiale ucid sentimentul cel mai important – iubirea. Când bunăstarea materială estemai presus de cerinţele spirituale, această satisfacţie de momenteste clădită pe moartea sufletească. Imaginaţi-vă că sunteţi într-un restaurant, unde totul în jur arde în timp ce dumneavoastră vă vedeţi în linişte de farfuria din faţa dvs. Oamenii trebuie să ştie că nutrind dragoste faţă de Univers şi Dumnezeu, renunţând la pretenţiile sale faţă de lumea înconjurătoare, se vor salva de orice maladie gravă.

Printre nenumăratele păcate pe care oamenii le comit în viaţa pământeană de zi cu zi, este unul care-i cel mai grav: uciderea iubirii din noi înşine, în cele mai variate forme. Toate celelalte păcate sunt secundare şi sunt o urmare firească a lipsei de iubire.

în prezent în faţa omenirii stau probleme foarte serioase şi de rezolvarea sau nerezolvarea acestora depinde viitorul nostru al tuturor, îndeobşte se consideră că principalele probleme se datoresc dezechilibrului ecologic, pericolului nuclear şi altor zeci de factori externi. în realitate însă cauza principală a răului stă chiar în om şi pentru ca să putem schimba lumea, mai întâi ar trebui să ne schimbăm noi înşine. Să te schimbi pe tine însuţi este mult mai dificil decât să schimbi lumea înconjurătoare. Noi nu dispunem în prezent de pârghiile, mijloacele şi sistemele necesare pentru modificarea radicală a modului nostru de gândire, a concepţiilor noastre, a spiritualităţii noastre. Căile propuse de filosofii contemporani sunt, în cel mai fericit caz, o încercare de reconsiderare a bagajului cunoştinţelor noastre, în timp ce eforturile ar trebui canalizate spre înţelegerea lumii, spre căutarea căilor de autoperfecţionare. Ca să poţi schimba lumea, ca să poţi exercita o influenţă asupra ei, trebuie mai întâi s-o înţelegi întrucât înţelegerea lumii reprezintă începutul schimbării ei. Adeseori avem o reprezentare deformată despre lume încercând să o subordonăm orbeşte când de fapt noi o distrugem distrugându-ne, totodată, şi pe noi. Ar trebui să ne conştientizăm gradul dependenţei noastre faţă de lume şi, legat de aceasta, să cunoaştem legile după care fiinţează şi se dezvoltă lumea.

Prin urmare putem vorbi despre faptul că omul căruia îi este hărăzit să supravieţuiască în următorii câţiva ani, trebuie să fie în acelaşi timp şi sfânt, şi un om obişnuit, şi un om de acţiune. în conştiinţa fiecărui contemporan trebuie să existe două procese contrarii: renunţarea la lume, tendinţa spre Cosmos, sanctitatea şi fructificarea informaţiei obţinute, un ridicat pragmatism. Este vorba, de fapt, de un mod de a gândi care va determina structura fizică şi sufletească a omului nou. Astfel sanctitatea, renunţarea, cunoaşterea, fructificarea lor la nivelul gândurilor şi sentimentelor trebuie aplicate în structurile sociale şi tehnice. Cuplarea acestora nu trebuie să fie mecanică deoarece ar însemna “oprirea pendulei” ci trebuie să fie un proces unic cu o desfăşurare consecventă pe cele trei trepte. Fiecare om trebuie să devină sfânt şi să se preocupe de ridicarea continuă a sanctităţii sale, de cunoaştere a lumii şi de comuniunea cu Universul şi de traducerea acestora în viaţa spirituală şi cea practică. Civilizaţia trebuie hrănită în permanenţă prin cultură. Prioritatea, în sistemul de valori, trebuie acordată sanctităţii şi nu pragmatismului deoarece Cosmosul este primordial iar civilizaţia este secundară.

(fragmentele apartin lui S.N. Lazarev – “Sistemul autoreglarii campurilor”)