LIBRIA

“în toate este voia Domnului” este o modalitate minunată de blocare a influenţei negative din subconştientul omului asupra lumii înconjurătoare. Omul poate interveni în desfăşurarea evenimentelor, să li se opună pornind de la interese personale, însă în suflet este obligat să păstreze armonia cu lumea înconjurătoare, fiindcă la nivelul sufletului realizează comuniunea cu întreg Universul.

Uneori confirmarea faptului că suntem încă foarte departe de a înţelege motivele multor evenimente din viaţa noastră, vine cu totul pe neaşteptate.

urcam împreună cu un grup spre cascadele râului Gheg din zona lacului Riţa. Urcam fară Ugrabă, dozându-ne efortul. în vreo patruzeci de minute am ajuns sus şi ne-am apropiat de marginea prăpastiei. De la înălţimea aceea uriaşă am văzut traseul pe care l-am parcurs, şoseaua îngustă de unde a început urcuşul nostru. Atunci am tăcut o asociaţie cu viaţa omului şi am simţit că omul poate realiza incomparabil mai mult printr-o aspiraţie continuă, neîntreruptă, decât printrun salt izolat şi de scurtă durată.
Cel mai eficient mecanism de purificare este aspiraţia permanentă, neîntreruptă către desăvârşirea spirituală.

Acest lucru se vede pe un exemplu foarte simplu. Dacă celula a început să funcţioneze în disonanţă cu imperativele organismului, numai pentru ea însăşi, atunci începe procesul de degenerare şi dezagregare.
Pentru restabilirea unităţii cu organismul singură dorinţa nu ajunge este nevoie de o muncă dificilă, încordată, ritmică de curăţire a celulei şi restabilire a armoniei.
Celulele grav bolnave ale organismului trebuie să dispară şi procesele pe care le vedem acum atestă începerea acestui lucru.
Munca neobosită şi conştientă pentru perfecţionarea spiritului şi a trupului este singura cale de salvare. „Trebuie să tinzi, să încerci, să depui eforturi în fiecare zi şi în fiecare oră, să te lupţi cu tine însuţi pentru a obţine ceva, dar să ţii minte că mâine rezultatele ar putea să nu se vadă şi va trebui să te lupţi din nou. Nici un fel de automulţumire sau semeţie n-ar trebui să sălăşluiască în noi…
„Dacă inima păstrează semeţia, blamarea şi ura, ea se ţine departe de Dumnezeu”

Omul care primeşte cu smerenie toate încercările vieţii, economiseşte o cantitate imensă de forţe care ar fi trebuit să fie cheltuite pentru reproşuri sterile faţă de situaţia apărută. Această rezervă se foloseşte pentru transformarea spirituală a omului pentru autodezvoltarea sa.

Primul lucru pe care trebuie să-1 faceţi este să echilibraţi regimul alimentar. Ce înseamnă slăbiciunea lui pentru alcool: în primul rând faptul că el într-o oarecare măsură este robotul poftelor sale, că nu se poate abţine. Aceasta se întâmplă fiindcă spiritul său este la pământ. Dacă spiritul se înalţă, trupul şi poftele acestuia pot fi controlate. Omul trebuie să posede lucrurile şi nu lucrurile să-l posede pe om. în primul rând aveţi grijă să nu mancati peste măsură. Mâncatul peste măsură împinge spiritul in jos.

Cerinţele trupeşti au început să întreacă pe cele ale suiletului. Spiritul a început să se deformeze.
Este necesar un minimum de hrană şi la ore fixe. Mai puţină carne întrucât aceasta te ţintuieşte la pământ. El trebuie orientat cu prioritate asupra cerinţelor spiritului. Cât mai puţină sare întrucât aceasta ridică agresivitatea subconştientă.

Am cercetat zeci de cazuri şi am descoperit că cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa părinţilor, rudelor, urarea răului oamenilor apropiaţi. însă deosebit de periculoasă este nemulţumirea faţă de sine. Cauza parodontozei o constituie bârfirea, alimentaţia incorectă. Echilibrarea emoţională şi coborârea agresivităţii subconştiente sunt facilitate de utilizarea regulată în alimentaţie a verdeţurilor.

Analizând un număr mare de fapte am ajuns la concluzia că în urmă cu câteva secole
omenirea a început să se îndepărteze mult de la principiile armoniei lumii şi acum câmpul
informaţional al Pământului este supraîncărcat de programe negative. Când omul se gândeşte la cineva nu prea frumos şi chiar fară a-i dori răul cuiva, poţi să il produci. Ne atacăm şi ne omoram unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.
Are loc un proces sub formă de avalanşă al autodistrugerii fără ca nici măcar să fie necesară conectarea unor trăiri negative. Este suficient potenţialul negativ acumulat până în prezent de omenire.
De aceea acum nu e suficient să fii bun şi să nu faci rău nimănui. Subconştientul nostru e într-atât de deformat că nici măcar suportarea răului nu-i o condiţie suficientă pentru păstrarea integrităţii sufletului şi a trupului. în situaţia actuală principala condiţie pentru supravieţuire o constituie eforturile conştiente îndreptate spre schimbarea propriei persoane. Nu-i suficient să fii doar bun, trebuie să fii activ si bun.

Idealurile şi perceptele după care trăiau oamenii cu milenii în urmă acum sunt uitate, trecute pe planul al doilea. Din această cauză omenirea trebuie să militeze conştient şi activ pentru restabilirea spiritualităţii, a umanismului, a înţelegerii armoniei lumii. “Iubiţi-i pe duşmanii voştri”‘ este un apel la esenţa spirituală a omului de a nu reacţiona printr-o lovitură la un atac. Sarcina unui om deprins cu alfabetul eticii este să nu admită nişte sentimente negative în subconştientul său.