Categories

Născuți astăzi:

29 July 2010
1796 Walter Hunt
1871 Rasputin
1883 Benito Mussolini
1925 Mikis Theodorakis
1941 David Warner
1952 Joe Johnson
1956 Patty Scialfa
1966 Sally Gunnell
1972 Simon Jones

Justin Virgilius Capră

Justin Capră – “De meserie, eu sunt român”

Justin Capra este românul care a contribuit cel mai mult la schimbarea în bine a imaginii ţării noastre. Aşa a decis Academia Română, care i-a oferit inventatorului şi un premiu de trei miliarde de lei.
Cea mai mare distincţie individuală din istoria recentă a României a fost acordată de Academia Română unui inventator. Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a acordat unui inventator cel mai mare premiu individual din istoria recentă a României: 300.000 lei. Câstigătorul premiului este celebrul Iustin Capră.
Preşedintele Academiei Române, academicianul Ionel Haiduc, i-a înmînat premiul lui Iustin Capră, iar laudatio pentru activitatea inginerului inventator a fost rostit de prof. univ. dr Valer Ioan Franc.
În discursul ţinut la Clubul Diplomaţilor, inventatorul a mulţumit pentru recunoastere si a adăugat: „Nu pentru mine sunt banii ăstia. Mie îmi ajunge cât câstig (mai puţin de 1.000 de lei pe lună – n.r.). Banii îi voi folosi pentru cercetare şi pentru construirea unui campus pentru copiii supradotaţi.” A mai ţinut să precizeze, printre altele, că, înaintea lui Poincare si a lui Einstein, Mihai Eminescu (“Timpul, Spaţiul si Cauzalitatea”) a fost cel care a descoperit formula premergătoare teoriei relativităţii si că poate dovedi asta oricui.
Justin Capră a afirmat în cadrul ceremoniei de premiere că meritul “îi revine Creatorului”, care i-a dat “lipsurile pentru a înţelege viaţa şi a se înţelepţi”. În total, Justin Capră a realizat peste 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim, 7 aparate de zbor neconvenţionale pe care le-a testat personal şi 15 motoare neconvenţionale.

Iustin Capră n-a vrut niciodată să-si părăsească ţara. L-au chemat la ei si canadienii, si americanii, si nemţii si italienii, dar el a refuzat. „Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic“.
La începutul anului, lui Capră i s-a furat paltonul din masină (una dintre masinile lui minuscule care mai mult merge decât consumă). O lăsase descuiată în faţa casei…
Justin Capra a realizat in 1956 (la nici 25 de ani) primul rucsac zburator, de fapt un aparat individual de zbor. (brevetat în 1958). Dupa 7 ani, ideea i-a fost preluata de trei americani, care au lansat-o in fabricatia de serie. In 1958, el a inventat prima varianta a rachetonautului, la bordul careia s-a ridicat de la pamant la Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: si aceasta inventie i-a fost preluata de americani, iar inginerul a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi planuit sa fuga din tara cu aparatul sau.
În armată i-a venit ideea rucsacului zburător: „Mă gândeam că o să pot fugi din cazarmă fără să mă vadă şeful. Am lucrat cu un mecanic, Munteanu îl chema, şi am depus proiectul la Academie în 1956. Şi mi s-a răspuns că «avem nevoie de tractoare, nu de oameni care să zboare». Ei, şi-n 1958 am reuşit să mă şi ridic, după multe experienţe nereuşite”.
De brevetat, „aparatul portativ pentru zbor individual” a fost brevetat în 1958. „Şi s-a întâmplat să-l brevetez cu aproape patru ani înaintea lui Wendell Moore de la Bell Corporation. Americanii au obţinut brevetul pe 22 februarie 1962, iar noi pe 27 iulie 1958, la ora 9 dimineaţa.
Prioritatea mondială a lui Iustin Capră a fost recunoscută de americani abia în 2002. Între timp „rucsacul zburător“ a fost folosit, printre altele, de cosmonauţi, la deplasările intercapsulare.
A zburat cu el si Michael Jackson, în celebrul spectacol din 1993 de la Bucuresti. Pe de altă parte, Iustin Capră si-a perfecţionat si el „rucsacul“, pe care i l-a dat să-l testeze prietenului său Vasile Sebe, parasutist de meserie. Aplicaţiile practice ale acestui aparat sunt lesne de înţeles (dar nu pentru cine ar trebui): la inundaţii, cutremure, incendii, în acţiunile salvamontistilor si salvamarilor etc. Costul de fabricaţie al unui asemenea aparat este de maximum 5.000 de EUR.
Odată încheiată treaba cu aviaţia, inventatorul a l­uat-o pe calea maşinilor ecologice, economice, convins fiind că automobilul de azi este, aşa cum zicea inginerul Radu Manicatide în 1930, „o crimă ecologică, financiară şi spaţială”.
Mai tarziu, Capra a devenit “parintele” celui mai mic autoturism din lume, “Soleta”, care consuma 0,5 litri/100 km. De-a lungul anilor, el a proiectat, insa, aproape 70 de prototipuri de “masinarii”. (aerodina cu aterizare şi decolare verticală, automobilul cu caroserie fluidă, vehicule care consumă ju­mătate de litru ori un litru de benzină la suta de kilometri). La ultimul targ de inventii de la Bucuresti, batranul inginer a prezentat “triciclul electric”, un automobil hibrid ecologic, intre scuter si masina, care functioneaza pe baza de curent electric, in loc de combustibil.
Inventatorul bucureştean Iustin Capră şi-a prezentat la Timişoara, în cadrul expoziţiei „Energia viitorului”, ultimul său vehicul. Este vorba de un hibrid din fibră şi aluminiu, care nu cântăreşte mai mult de 140 de kilograme şi se poate alimenta atât de la pompă, ca un vehicul normal, cât şi de la orice priză. Vehiculul, intitulat „Justin 1000″, după puterea în waţi dezvoltată, a fost expus în premieră în acest weekend.
„Este o construcţie hibrid. În afara oraşului consumă benzină fără plumb, 0,4 litri la suta de kilometri. În oraş merge pe motorul electric şi are o autonomie de 250 de kilometri, dacă merge cu peste 30 de kilometri pe oră, sau nelimitată, dacă rulează cu o viteză mai mică, după care se poate alimenta la priză. Are un prelungitor de 10 metri cu care se încarcă bateriile”, susţine inventatorul de 74 de ani.
Ce ne facem cu nebunia din trafic? Nu există decât o soluţie. „Desfiinţarea automobilului, în forma lui de azi. Dar dacă se trece la o poducţie ecologică eco­no­mică, cad nişte industrii pe orizontală. Şi deranjează social multă lume, deranjează industria de petrol, de­ran­jează foarte multe instituţii… Eu, de pildă, am în proiect un vehicul care merge la 1-2 metri de sol şi cu care poţi depăşi obstacole.
La 20 de centimetri de sol, merge foarte bine, nu consumă mult, la înălţime, însă, e energofagă”. E ocupat Justin Capră, asta-i clar, cum a fost întot­deauna, dar acum se bucură de avantajele traiului de pensio­nar: „În sfârşit, am timp să fac ceea ce vreau. Sâc! Că toată lumea când iese la pensie zice: «Da, şi-acum urmează moartea». Eu nu gândesc aşa!”

8 comments to Justin Virgilius Capră

  • [...] Nu ma pot inscrie in curentul ECO-friendly, conduc o masina ce emite 156 CO2 (g/km), insa interesul pentru subiect a fost ridicat de aceasta intalnire. Deocamdata este departe fenomenul si cei care cred ca fac ceva cu adevarat, nu doar propaganda ECO sunt oamenii ca Justin Capra. [...]

  • cristi

    cum as putea sa iau legatura cu iosiv capra. daca ma puteti ajuta va rog sa imi rapundeti pe mail.

    Raspunde acestui Comentariu ...

    Anca Popa raspunde la August 28th, 2008 09:51:

    Pentru a lua legatura cu dl Justin Capra, puteti contacta Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei, la tel. 021.335.45.05 sau 0762.233.114.

    Raspunde acestui Comentariu ...

  • laurentiu pantelimon

    buna ziua,
    vreau si eu sa cumpar un automobil de la domnul iustin capra,daca este chiar atat de redus consumul poate cumpar chiar doua.
    va rog cine poate sa ma ajute sa iau legatura cu dansul.

    Raspunde acestui Comentariu ...

  • AS DORI SA PREZINT D-LUI CAPRA O LUCRARE CARE POATE FI INTERESANTA PENTRU FUNDATIA D.V.
    SUNT CHIAR DOUA LUCRARI,BREVETATE CU NR. DE BREVET 111714/1995
    SI 118599/2006.
    Primul brevet este o cutie de viteze cu 3 trepte realizata cu o singura pereche de roti dintate,lucru necunoscut pana in prezent.

    Raspunde acestui Comentariu ...

  • isac_sebastian

    Salut!
    Hoinarind prin Bricostore sapatamana trec. am avut surpiza sa ma intalnesc cu Iustin Capra. Daca ma intreba cineva inainte cu cine as vrea sa stau la palavre 5 minute, ii raspundeam fara ezitare ca el e omul pe care vreau sa il cunosc, cat inca se poate. Au fost 5 minute magice. Eram atat de emotzionat, si te rog sa ma crezi, nu prea sunt un om usor de intimidat, nici fizic si nici psihic. Omul asta il are pe Dumnezeu in el. Pacat ca nu stim sa ne pretuim valorile. Daca mi-as dori ceva pe lumea asta, ar fi ca unii oameni sa traiasca atat cat isi doresc ei. Sa aiba timp sa realizeze toate minunile de care sunt capabili.
    Am descoperit unde se afla Soleta, mashina creata de el. Zace prafuita la intrarea de la o disoteca de la tzara. I-am spus si dansului ca stiu ca era acolo acum un an, si ca o sa ma duc sa verific. Vreau sa ma duc sa o cumpar, si sa i-o fac cadou. Din cauza emotziei, am uitat sa-i cer o carte de vizita, si acum nu stiu cum sa fac sa iau legatura cu dansul. Daca ma potzi ajuta, as fi recunoscator. O zi buna!

    Raspunde acestui Comentariu ...

    dan raspunde la June 9th, 2009 10:02:

    incearca si contacteazama pe adresa lupudm@yahoo.com

    Raspunde acestui Comentariu ...

  • ciprian stanescu

    Buna ziua! As fi interesat de modalitatea prin care pot sa il contactez pe domnul Iustin Capra. As vrea sa achizitionez auto de la dansul! Va multumesc! Ciprian Stanescu

    Raspunde acestui Comentariu ...

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>