LIBRIA

Iulia Haşdeu s-a născut în Bucureşti (14 noiembrie 1869), a fost un copil supradotat, la vârsta de 2 ani şi jumătate ştia deja puţină franceză şi germană, la 4 ani învăţase să scrie şi să citească, iar la 8 ani neîmpliniţi a absolvit şcoala primară. Tot din această perioadă datează şi primele scrieri literare ale Iuliei. Ca şi cum acest lucru ar fi fost normal pentru vârsta ei, la 11 ani a absolvit Colegiul Naţional “Sfântul Sava”, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din Bucureşti.

Tatăl îşi îndeamnă fiica să studieze asiduu şi, rămas în ţară, depune eforturi extraordinare pentru a-i asigura condiţiile de studiu. În 1886, Iulia se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii Sorbona din Paris, uimindu-şi profesorii cu talentul său. Îşi stabileşte chiar şi tema lucrării de doctorat, pe care plănuia să o susţină la vârsta de 20 de ani, şi anume „Filosofia populară la Români“.

Poetul Sully Prudhomme scrie despre ea: “Domnişoara Hasdeu a făcut în ţara noastră – Franţa – cea mai mare cinste Ţării ei – România!” La iniţiativa ambasadei române, pe faţada casei situată în 27, rue Saint-Sulpice, Paris IV, a fost fixată o placă care aminteşte că acolo a locuit Iulia Hasdeu, poetă româncă de expresie franceză. Placa a fost dezvelită la 20 decembrie 1993.

O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!
Din foc divin şi amestec din tina cea imundă;
Protee fără nume, ce logica dezminţi
Deşartă sau prea rece, sau clocot de dorinţi!
Sub vraja frumuseţii, ori dulcea ta zîmbire,
Ascunzi tu suferinţă, ruşine, sau iubire?

După primele examene pe care le trece cu succes a devenit bursieră a Statului Român, în iulie 1886, şi-a luat bacalaureatul în litere, la Sorbona (retorică si filozofie), după care urmează cursurile Ecole des Hautes Etudes din Paris, în paralel a luat lecţii de pictură cu Diogene-Ulysse Napoleon Maillard şi de canto cu tenorul Lawers.
Pentru teza de doctorat a reţinut ca subiect Filosofia populară a Românilor: “Logica, psihologia, metafizica, etica“. Marile eforturi depuse la o vârstă fragedă au fragilizat-o din ce în ce.

Curând însă un destin necruţător avea să îl despartă pe B.P. Hasdeu de fiica sa. La începutul anului 1888, sănătatea Iuliei este marcată de primele semne ale unei necruţătoare boli, ftizia. Disperat, cărturarul va începe o goană nebună în sudul Franţei, în Italia şi în Elveţia. Toate încercările sale sunt însă zadarnice. În vara anului 1888, Hasdeu îşi aduce fiica bolnavă înapoi în ţară. După o scurtă perioadă în care i-a vizitat pe toţi doctorii Capitalei, Iulia Hasdeu este dusă la Mânăstirea Agapia.

Pe 29 septembrie 1889, în vârstă de abia de 19 ani, Iulia se stinge din viaţă. După dispariţia prematură a preaiubitei sale fiice, marele cărturar îşi va canaliza întreaga energie într-o singură direcţie: spiritismul. Ani buni după moartea Iuliei, cei doi, tatăl şi fiica, se vor întâlni regulat în castelul de la Câmpina, în timpul şedinţelor de spiritism. Bogdan Petriceicu Hasdeu, “geniu de o inspaimantatoare vastitate”, cum il numise Mircea Eliade, dupa marea suferinta provocata de moartea fiicei sale, Iulia, incepe sa construiasca la Campina un castel. De altfel, chiar şi acest castel construit de Hasdeu, gândit ca un templu închinat fiicei sale, a fost înălţat întocmai după planurile transmise de Iulia din lumea de dincolo.

O însemnare a cărturarului pe un manuscris spiritist, scrisă cu cerneală neagră şi păstrată nealterată peste timp, stă mărturie acestui fapt: „Acest castel s’a zidit între anii 1894 şi 1896, planul fiind dat de spiritul Juliei B.P. Hasdeu prin medium B.P. Hasdeu, apoi desemnat arhitectonic de T. Dobrescu, construcţiunea de N. Angelescu“. Micul castel este conceput ca un adevarat templu dedicat memoriei Iuliei. El va fi locul de refugiu al marelui savant, Hasdeu va petrece acolo ultimii ani de viata, inconjurat de tristete si de neintelegerea contemporanilor sai. B.P. Hasdeu explica în prologul cărţii sale despre spiritism, „Sic cogito“, că această lucrare i-a fost dictată chiar de către fiica sa, la şase luni după moartea acesteia.

Ipostaza de medium îl epuizează însă pe marele cărturar, el fiind nevoit să continue convorbirea cu fiica sa prin intermediul altor persoane recunoscute a avea calităţi de medium. Astfel, şedinţele de spiritism ale lui Hasdeu găsesc adepţi, mai ales printre intelectualii vremii. Chiar pictorul Nicolae Grigorescu, care a locuit în ultimii ani ai vieţii destul de aproape de castel, participă la şedinţe. În cadrul lor se fac fotografii inedite, în încercarea de a surprinde şi imortaliza misterul. O izbândă o reprezintă imaginea bunicului lui Hasdeu, Tadeu Hasdeu, fotografiat pe o placă sensibilă, „Lumiere 6684“.

Primul ei volum de poezii, Bourgeons d’Avril, scris în 1887, apare doi mai mai târziu în volumul „Oeuvres posthumes, Fantesies et Reves” (ed. Hachette Paris – Socec Bucureşti, 1889). Este urmat de Chevalerie, Confidences et Canevas (ed. Hachette Paris – Socec Bucureşti, 1890) şi Theâtre, Legendes et Contes (ed. Hachette Paris – Socec Bucureşti, 1990). Opera acestei tinere femei- fenomen este un amestec rar şi deosebit de profunzime şi maturitate cu candoare şi prospeţime. Iată numai câteva versuri, extrase din poemul intitulat „Roumanie11 (Bourgeons d’Avril) care pun în valoare aceste calităţi şi în plus enorma ei iubire pentru ţară:

„A tes pieds, tu verras en bas, sur cette terre/ Au couchant, entre un fleuve immense, un fleuve roi,/ Et des monts dont Ies bois sont remplis de mystere,/ Un coin fleuri, dore, lumineux; si tu dis/ En voyant ce coin-lă: “Mais c’est le Paradis!/ C’est le pays de Dieu, c’est la terre benie!”/ – Muse, tu diras vrai:/ Car c’est la Roumanie.” (3 oct. 1885) ‘

La chimere

S’il est vrai que les amoureux
Sont partout et toujours heureux
En germinal comme en brumaire
C’est qu’il n’est pas d’effroi pour eux
Car ils on foi dans la chimere.

S’ils aiment les sentiers ombreux
Et la paix des soirs vaporeux
Et la nature, auguste mere
S’ils sont reveurs et langoureux
C’est qu’ils adorent la Chimere.

On se rit de leurs songe-creux
Mais ici-bas les amoureux
De nos jours, comme aux temps d’Homere
Sont peut etre les seuls heureux :
Car c’est le bonheur – la Chimere.