LIBRIA

“A toate mâncătorule şi nesăţiosule Iad, atât te-ai înfricoşat auzind de vrăşmaşul nostru cel de obşte?”
“A toate mâncătorule şi nesăţiosule Iad, deschide ca să intre Împăratul Slavei.”
Astăzi, gaura neagră este definită ca o zonă a spaţiului cosmic în care materia este atrasă ireversibil sub forţa gravitaţiei. Masa găurii negre creşte odată cu cantitatea de materie pe care o atrage sporindu-şi concomitent gravitaţia. Forţa de atracţie a găurii negre ajunge atât de mare încât nici lumina nu se mai poate întoarce de acolo, de unde şi culoarea neagră. Dar ce este lumina? O radiaţie suficient de grea ca să poată fi atrasă şi oprită, în ciuda faptului că fotonului nu i se atribuie în mod convenţional, masă.
Definită de unii ca o pubelă a cosmosului, în care orice obiect ce se apropie ispitit este înghiţit pe veci, gaura neagră este definită în textele bisericeşti creştine, a toate mâncătorul şi nesăţiosul iad.
Levitaţia este totuşi o stare ce sfidează gravitaţia. Ea este asociată purităţii stării sufleteşti neîntinate de păcatul lumesc, cel ce ne leagă de partea materială, ca o ancoră. Deci o radiaţie atât de uşoară şi rapidă încât poate penetra, ceea ce lumina nu a reuşit, chiar şi gaura neagră – iadul. Odată străpuns de o astfel de radiaţie, iadul – gaură neagră, îşi pierde inespugnabilitatea devenind dintr-o temniţă de maximă siguranţă, un loc unde sufletele de înaltă neîntinare pot veni şi pleca după bunul plac. O temniţă de unde pot fi eliberate şi acele suflete pe care radiaţia perfecţiunii le poate purifica şi converti la viaţă.
[204,13] “Într-această bucurie a lor, a venit Satana, moştenitorul întunericului şi zice Iadului: A toate mâncătorule şi nesăţiosule, ascultă cuvintele mele. Oarecare din neamul iudeilor, ce se cheamă Isus şi se numeşte pe sine Fiu al lui Dumnezeu, acesta om fiind şi prin mijlocirea mea răstignindu-l pe El iudeii, acum s-a săvârşit. Tu dar fi pregătit ca aici să-l închizi pe El, pentru că am cunoscut că om este şi l-am auzit zicând: <Întristat este sufletul meu până la moarte>. Acesta mi-a făcut  mie multe rele în lume, când a petrecut cu oamenii, căci unde găsea pe slugile mele le gonea şi pe câţi oameni îi făceam eu gârbovi, orbi, leproşi, şchiopi şi altele de acest fel, numai cu cuvântul El îi vindeca pe ei. Şi pe mulţi gătindu-i eu spre îngropare, El pe aceştia iar prin cuvânt îi făcea vii. Deci i-a zis Iadul: <Şi atât de puternic este acesta, încât numai prin cuvânt să facă unele ca acestea? Şi dacă astfel este, mie mi se pare că nici tu, nici eu, sau oricare altul, nu va putea să i se împotrivească; iar pentru că l-ai auzit pe El temându-se de moarte, după cum ai zis, acestea grăia batjocorindu-te şi înşelându-te, vrând ca să te răpească pe tine cu mână tare. Şi vai ţie în veci nesfârşiţi.>”
În similitudiune cu marea gaură neagră numită iad, clarvăzătorii contemporani cu noi, fac dezvăluiri de natură să întregească şi să explice fenomenul şi în arii conexe de manifestare.
[201,114] “Privite de Eugen prin clarvedere de la o distanţă de  doi metri, proiecţiile energetice ale fiinţelor Ashpan apar sub forma unor pete întunecate ce se suprapun pe corpurile aurice exterioare ale oamenilor: emoţional, eteric exterior, astral, mental intelectiv. Adeseori, aceste pete crează impresia că lipsesc bucăţi din aură. De aproape se remarcă însă faptul că nu lipseşte nici o porţiune din aură, ci doar că aura este acoperită de pete întunecate, care absorb lumina şi energia. Datorită faptului că petele absorb lumina şi energia, fiinţele Ashpad se manifestă precum găurile negre. Ashpad se alipesc aurei omului la naştere sau începând cu anumite momente ale existenţei, mai ales în copilărie, în funcţie de karma proprie şi de actele realizate în decursul prezentei existenţe. Practic omul se conectează fiinţelor Ashpan prin sintonie, potrivit bagajului karmic acumulat. Astăzi psihologia modernă este pe punctul de a admite că omul este format din mai mulţi, de fapt că omul este format din euri secundare, care se succed cu repeziciune în funcţie de starea emoţională şi mentală.”
Cunoscutul proverb Cine se aseamănă se adună are cum era şi firesc, o sferă de acţiune mai largă decât cea îndeobşte recunoscută. Familia, ceata, anturajul, adunarea, etnia, poporul sunt doar submultipli infimi. Limba română conţine în subconştientul colectiv acest adevăr în expresia Ţi s-a pus pata şi consemnează o schimbare spontană de atitudine, aparent fără motiv.
Puritanismul şi suspiciunea cu care sunt tratate  descoperirile  în domeniul structurii energetice a corpului uman, larg expusă în textele vechi chineze sau hinduse, dar respinsă cu premeditare de ştiinţa  modernă, marginalizarea şi ridiculizarea celor ce au preocupări şi rezultate în această direcţie sunt cele mai recente manifestări ale  aceleiaşi  interdicţii de descifrare a marelui mister ce ne domină existenţa.
Deşi ţinute în secret cercetările din domeniul fizicii frecvenţelor joase şi înalte vor defini  calea ce va conduce la descifrarea mecanismelor de apariţie, dirijare şi evoluţie a vieţii, aşezând inevitabil omul pe locul său în nesfârşitul lanţ trofic energetic al Universului.
Activitatea psihică a omului, mai ales cea telepatică, va primi atunci şi binecuvântarea academică, depăşind apanajul vrăjitoarelor şi al medium-ilor, care vor fi retrogradaţi la rangul de pioneri. Studiul radiaţiilor din surse terestre sau cosmice va permite desigur un grad avansat de înţelegere a raportului în care se află Terra cu Universul.         Savurând cu satisfacţie efectul telecomenzii asupra televizorului, nebănuită cu două decenii în urmă, oamenii vor înţelege curând că suntem tot aşa de uşor şi subtil, comandaţi. Şi asta pentru simplul motiv că aşa suntem construiţi. Numai că uimitoarele noastre receptoare pot fi foarte uşor bruiate iar mesajele pe care le primim sunt adesea interceptate, răstălmăcite, deturnate.
Într-un scurt fragment din Moliftelnicul Sfântului Vasile cel Mare, am găsit aceeaşi idee prezentată într-un limbaj cu registru specific:
“Să te certe Domnul pe tine, Diavole, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duhm, amin. Să te certe Puterile Sfintei Treimi, să te certe Domnul Isus Hristos. Să te certe toate puterile cereşti, pe tine demon al întunericului. Piei, cu toată puterea, meşteşugul şi stăpânirea din tot cuprinsul meu şi piei demone şi de la toţi cei pe care ţi i-am dat în zilele vieţii mele, când m-am supărat şi nu i-am iertat. Eu îi iert în clipa aceasta pe toţi pe care i-am dat răului, în toată viaţa mea. Iert  pe toţi cu care m-am certat şi sunt certat. eu îi iert pe toţi în numele Tatălui, şi al fiului şi al Sfântului Duh, amin. Iar pe tine Diavole te cert şi te blestem în numele Tatălui şi al fiului şi al Sfântului Duh, amin. Îţi spun să pleci duh necurat, fie-ţi ruşine, mişel, cu totul spurcat ce eşti, tu care şopteşti urechilor mele asemenea gânduri.
Avem aşadar şansa să păşim mai întâi mental spre marea descotorosire. Jugul exploatării capitaliste pe care unii l-au zguduit vremelnic din temelii era, se vede, forma trivială a jugului energetic la care ne lăsăm înhămaţi prin vocaţia ispitelor de toate felurile. Limbajul religios al acestor prelegeri s-a depărtat atât de mult de conţinutul economiei de tarabă, prin consecinţa aceluiaşi efect Babel, fără de care acţiunea ar fi eşuat. Nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi, mesajul religios este concomitent şi ştiinţific şi economic, aşa cum suntem noi deprinşi să acceptăm, trebuie doar despletit şi înţeles. Metaforizarea nu se datorează unor cerinţe artistice, cum s-ar putea crede ci a fost o capsulă protectoare, pentru a păcăli cenzura.
Poate că interdicţiile informaţionale sunt reale şi nu pot fi încălcate, legendele lui Prometeu şi a îngerilor decăzuţi ne dau fiori, dar şi ordinul de mărime al conflagraţiei.
(Enoh 48,1) “După aceasta ei vor fi izbiţi de uimire şi de groază  din cauza judecăţii pronunţate asupra lor, ca pedeapsă pentru cele arătate locuitorilor Pământului.Iată numele vinovaţilor:Primul dintre toţi este Semiaza, al doilea Arstikifa, al treilea Armen, al patrulea Kakabael, al cincilea Turel, al şaselea Rumiat, al şaptelea Danel, al optulea Nukael, al noulea Baruqel, al zecelea Azazel, al unsprezecelea Armers, al doisprezecelea Batarial, al treisprezecelea Basasael, al paisprezecelea Auanel, al cincisprezecelea Turial, al şaisprezecelea Simatisiel, al şaptesprezecelea Ietarel,al optsprezecelea Tumael, al nouăsprezecelea Tarel, al douăzecilea Rumael, al douăzecişiunulea Izezeel.”
O analiză atentă ar putea avea ca prim rezultat descoperirea ramificaţiilor lanţului trofic, în lumea energetică nevăzută şi necunoscută a stihiilor naturii în care convieţuim, dar pe care din motive tehnice bine orânduite, nu o conştientizăm şi nici nu o căutăm [160,(82)].
Populaţiile necunoscute de fiinţe supranaturale vor putea astfel părăsi paginile basmelor şi legendelor, vor  putea ieşi din domeniul sfeştaniilor pentru a-şi ocupa locul pe care îl merită în codul penal, chiar şi în versiunea pentru oameni. Simptomul de dedublare a personalităţii conferă deja un statut aparte inculpaţilor. La rândul lor oamenii se vor deprinde cu condiţia de marionete energetice, pregătindu-şi  astfel circumstanţele atenuante spre cea de a cincea iertare de păcate.
Nu judeca fiindcă nu ai toate datele problemei, ceea ce poate explica atitudinea de compot a justiţiei sau statutul de gelatină al  justiţiarilor. Oricum toate greşelile trebuie, în cele din urmă iertate.
Matei (7,1) “Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură masuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul care este în ochiul fratelui tău şi nu zăreşti bârna care este în ochiul tău?”