LIBRIA

[27,2904] “Dinaintea unui om care minte şi şarpele se dă în lături” (Ramayana).

Conform mai multor tradiţii milenare oamenii au apărut din nevoia firească a zeilor astronauţi de a avea o viaţă mai uşoară. Motiv pentru care au creat bioroboţi-oameni, după chipul şi asemănarea lor, adică pe noi, aşa cum atestă cel mai abundent plăcuţele sumerienilor. Pe de altă parte aceleaşi tradiţii şi multe altele reproduc intervenţiile nedorite, dar permanente, ale şerpilor, balaurilor, dragonilor, zmeilor atot puternici, în viaţa publică şi personală, jivine pe care oamenii uneori, când erau ajutaţi de secretele unor meşteşuguri magice, le mai şi anihilau.
Din enciclopedii aflăm că şarpele este o reptilă fără picioare, câteva specii sunt veninoase, toate speciile sunt carnivore, o singură specie impulsivă atacă fără să fie provocată – Lachesis, din America Latină. Adică avem de-a face cu fiinţe modeste ce îşi duc traiul în tihnă, simplitate şi cumpătare. Strămoşii lor sus puşi, balaurii, le conferă ce-i drept o reputaţie de rapacitate pe care nu şi-ar dori-o nici un pământean cu dosar nepătat.
Începând cu amăgirea Evei şi continuând invariabil cu răpirea crăieselor şi prinţeselor pământene de viţă nobilă, acţiunile acestor reptile, sau reptilieni travestiţi, trădează o preocupare continuă spre hibridarea cu pătura înstărită a omenirii. Această preferinţă a reptilienilor întăreşte presupunerea că au ceva comun în bagajul genetic cu familiile conducătoare ale planetei. Răpirile continuă şi în zilele noastre, doar că Feţi Frumoşii din guverne şi parlamente nu mai au vreme să elibereze cosânzenele de rând din robie. Nici măcar nu se mai ţin statistici la birourile de evidenţa obiectelor-fiinţă răpite şi găsite. Sau poate prin convenţie, cazuistica a luat calea desuetului şi nu mai vizează protipendada.
Întrebările cu care oamenii şi-au trecut veacurile au fost mereu altele şi de fiecare dată cu trecerea timpului o jenă majoră ne cuprinde privind înapoi. Iată ce întrebări FAQ apăreau cel mai frecvent în discuţiile secolelor pe care le-am lăsat în urmă. În Evul Mediu întrebarea obsesie a teologilor era “Câţi îngeri pot dansa simultan pe gămălia unui bold”. Un secol mai târziu pe monitoare apărea întrebarea “Cine a creat omul, cum a apărut viaţa”. Buddha, care era asediat de această întrebare, răspundea stereotip: Lumea nu a fost creată de nimeni întrucât a existat dintotdeauna [255,55].
A intervenit apoi lămuritor Charles Darwin care preluând o lucrare căruia nu-i venise timpul, a bunicului său Erasmus Darwin, Zoonomia din 1794 [253,249], a demonstrat că într-adevăr lumea nu are autor deoarece a evoluat de la simplu, la ce se vede, prin întâmplări şi coincidenţe succesive. Apoi întrebarea a fost uitată şi toţi au înţeles că Teorema lui Pitagora privind catetele şi ipotenuza e valabilă chiar dacă numai zece-cinşpe pământeni mai cunosc demonstraţia. Adică putem să trăim în fericire şi belşug şi fără a cunoaşte ciclul Carnot al motorului în patru timpi, Principiul Troleibuzului, Teoria Relativităţii Generalizate sau reflexul deglutiţiei.
În secolul XX – secolul dosarelor – omenirea nu s-a mai preocupat de originea speciilor ci de dosarele progenitorilor conducători, convinsă că la rădăcinile acestora va descoperi şi izvoarele vieţii îmbelşugate.
Peste puţină vreme în mileniul trei, întrebarea la modă a devenit “Cine este de vină pentru pauperizarea generală care a cuprins lumea”. Unde se strâng roadele muncii populaţiei terestre şi unde dispar ele? Cum de toate ţările cu economie prosperă orientată pe profit sunt înglodate în datorii şi la cine?
De aici începe David Icke să deşire Secretul suprem, împletitura încâlcită a ţesăturii lumii terestre, de la cele câteva zeci de case regale, câteva sute de magnaţi şi câteva mii de iniţiaţi. Restul, rândaşii – oamenii de rând, nu contează, nu deţin decât dreptul la vot şi dreptul de a-i cumpăra cartea.
Autorul îşi despică ideile în două grupe mari:

Certitudinile obsesie:
[253,64] “Nu voi putea sublinia îndeajuns până la sfârşitul cărţii că reptilienii la care mă refer aici sunt doar o grupare particulară aparţinând acestei specii, nu întreaga specie.”
Şi chiar o face, pentru că nu e greu de observat că similar procedează şi oamenii:
[253,20] “Pe scurt, o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei, un fel de rasă în interiorul rasei, a fost creată în antichitate în Orientul Mijlociu şi Orientul Apropiat. De-a lungul anilor care au urmat această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob. Unul dintre instrumentele majore cu care a operat ea a fost crearea unor şcoli a misterelor şi a unor societăţi secrete pentru a-şi implementa cu ajutorul lor Agenda. Simultan, a creat instituţii care au ţinut într-o închisoare mentală şi emoţională, masele largi de oameni asmuţindu-le unele împotriva celorlalte, prin tot felul de războaie şi conflicte.”

Certitudinile improbabile:
[253,65] “Reptilienii din regiunea inferioară a celei de a patra dimensiuni.”
Cu o precizare legată de termenii limbajului. Universul este o desfăşurare continuă de frecvenţe, de vibraţii. Pornind de la frecvenţa apreciată ca cea mai înaltă exprimată în a douăzeci şi opta putere a lui 10, cicli pe secundă, şi până la tihna lineară a curbei întinse, amorţită de răcoarea cosmică a lui zero absolut [161,(113)]. Pe acest itinerar sunt plantate zecile sau sutele de stări de agregare din care ştiinţa modernă a pământenilor agrea până nu demult trei, iar mai nou patru: solid, lichid, gazos, plasmatic. Dar am enumerat mult mai multe în [150,(33) Stările de agregare]. Pe acest aliniament de frecvenţe într-o anumită zonă este plasată şi viaţa în diversitatea ei cunoscută. Anumite intervale de frecvenţe au fost delimitate ca benzi de frecvenţe, denumire uzuală potrivită în radiofonie, spre deosebire de dimensiune, un termen complet neadecvat ca sinonim. De aici confuzia inevitabilă cu ceea ce denumim în mod uzual dimensiune ( lungime, lăţime, înălţime), urmând extensii imaginare în alte dimensiuni de ordin superior când de fapt vizăm alte intervale de frecvenţe. Potenţialul omenesc de a percepe şi interpreta frecvenţele de pe această scară atât de largă este limitat la abilităţile organelor de simţ din dotare. Auzim în domeniul de frecvenţe al sunetelor specific urechii, vedem doar ce decodifică ochiul în domeniul vizibil (fig. 113.1). Dotările tehnologice ne permit extensii ceva mai largi. In afara acestor intervale nu percepem, şi considerăm că avem de a face cu entităţi sau fenomene din altă dimensiune.
În acest context afirmaţia “Reptilienii din regiunea inferioară a celei de a patra dimensiuni.” rămâne o simplă aproximare şi nu transmite sensul dorit de autor.
[253,112] “Când oamenii nu i-au mai putut susţine, uriaşii s-au întors împotriva lor şi i-au mâncat. Au păcătuit apoi împotriva păsărilor şi animalelor, a reptilelor şi peştilor şi au sfârşit prin a-şi devora carnea şi prin a-şi bea sângele unii altora. Acest pasaj (din Cartea lui Enoh n.a.) descrie exact liniile genealogice despre care vorbim şi care s-au raspândit mai târziu pe întreaga planetă, odată cu Frăţia Babiloniană”
Numai că acele linii genealogice au fost întrerupte brutal de potop, tocmai datorită nocivităţii lor, iar ceea ce a urmat a fost produsul unei noi selecţii. În sfârşit, duşmanul public numărul unu Frăţia Babiloniană, nu putea să nu se folosească de acest prilej şi să rateze răspândirea pe tot globul. De care prilej? De potop? Să nu pierdem un amănunt important, cineva din ierarhie a condus totuşi acest proces! Poate nici numele Frăţiei Babiloniene nu e tocmai cel mai sugestiv de vreme ce:
[253,111] “Se pare că principala bază pe care şi-au stabilit-o reptilienii înainte de a se muta în Orientul Apropiat şi Africa a fost teritoriul actual al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.”
În sfârşit un punct de vedere arogant prin sine însuşi, ca să nu îl clasificăm cu atributul de socialist sau, Doamne iartă-ne, comunist:
[253,117] “Răspunsul meu este ca înainte de toate asemenea organizaţii, care ascund cunoaşterea de masele largi ale oamenilor, nu ar trebui să existe deloc. Indiferent care ar fi intenţia lor, dacă pleacă de la premiza că au dreptul să le conteste această cunoaştere avansată celor mulţi, hotărînd cine poate să aibe acces la ea şi cine nu, ele joacă deja un rol extrem de periculos prin aroganţa pe care o exprimă.”

Ce ne spune autorul despre reptilieni:
[253,84] “Un alt subiect pe care mi l-au relatat multe din contactele mele se referă la faptul că reptilienii se hrănesc cu energie nucleară. … Draconienii sunt rasa regală a reptilienilor, iar casta cea mai înaltă în rândul acestora sunt albinoşii, care par să aibă nişte coarne conice situate la jumătatea distanţei dintre sprâncene şi creştetul capului.”
Mult mai plauzibile par însă alte variante:
[253,84] “Una dintre principalele concluzii ale tuturor cercetărilor făcute pe tema reptilienilor este că aceştia sunt complet lipsiţi de emoţii şi sentimente, hrănindu-se cu emoţiile inferioare ale oamenilor, precum frica, vinovăţia şi agresiunea.”
E ca şi cum s-ar spune: oamenii sunt complet lipsiţi de lipide şi glucide deşi ele constituie o parte însemnată a hranei pe care o ingeră. Ideea este reală fiindcă transpare din numeroasele exorcizări înserate în Noul Testament [200,(290)]. Din bibliografie remarcăm cele două lucrări ale lui Cristian Gănescu [199], [201].
Dar,
[253,78] “Acest lucru nu este întâmplător căci reptilienii se hrănesc cu emoţiile şi energia sexuală a oamenilor, ceea ce explică de ce sexualitatea este atât de importantă în ritualurile satanice închinate demonilor, adică exact acestor reptilieni.”
[253,88] “Există o speculaţie care spune că sângele albastru (cu rh negativ) atestă sorgintea marţiană, spre deosebire de sângele cu rh pozitiv, care atestă o origine terestră.”
[253,112] “Reptilienii pur sânge nu sunt atraşi de trupurile lor, ca oamenii. Ei le folosesc doar ca pe nişte costume spaţiale, pentru a opera în această lume, iar când unul se epuizează, nu fac decât să îl schimbe cu un altul.”
În comentariu am spune că termenul costum ar trebui înlocuit cu cel de vehicol. Avem la îndemână practicile supermanilor din filmele de spionaj în care pozitivii sar din limuzine în şalupe, apoi în basculante, pe urmă în elicoptere, avioane, locomotive sau yahturi. Totul în slujba binelui, până la epuizarea combustibilului, avarierea vehicolului sau anihilarea inamicului. Aceste filme ar trebui să ne determine să gândim că interceptarea şi utilizarea bioroboţilor tereştrii (corpurile omeneşti) nu e decât o chestiune de concepţie la care trebuie să aspirăm. Şi dacă noi nu reuşim să încălecăm decât la propriu caii, măgarii, bivolii, elefanţii, cămilele şi alte câteva specii nu e decât o dizabilitate preconcepută. În mod sigur creatorii noştri au avut în vedere posibilităţile de a ne putea coordona şi conduce prin posedare propriu-zisă, aşa cum şi noi asigurăm maximum de confort şi eficienţă şoferilor şi piloţilor când se urcă la volanul sau manşa unui vehicul de construcţie omenească. Conform sloganului Man and machine as one!

Mari personalităţi şi oameni de afaceri, companii şi organizaţii reptiliene:
[253,21] “Casa regală Windsor, fostă Saxa-Coburg-Gotha până la primul război mondial; clanul Rothschild; familiile regale şi aristocratice ale Europei; establishmentul de pe coasta de est a Statelor Unite care produce preşedinţi, mari oameni de afaceri, bancheri, administratori.”
[253,82] “Una dintre verigile majore în Frăţia reptiliană este Corporaţia Bechtel.”
[253,99] “Rockefeller-ii sunt reptilieni pur sânge deci cunosc semnificaţia plenară şi ascunsă a legendei lui Prometeu.”
[253,107] “Sinn Fein, ramura politică a grupării teroriste nord irlandeze IRA are drept simbol un porumbel. Aceeaşi imagine poate fi regăsită pe multe din sceptrele ţinute în mână de monarhii britanici. Acest lucru nu este întâmplător căci ambele organizaţii reprezintă acoperiri moderne ale Frăţiei Babiloniene, iar porumbelul o simbolizează pe regina Semiramida.”
[253,113] “…aşa cum voi descrie amănunţit în lucrarea de faţă, ierarhia modernă a Fraţiei este implicată până peste cap în ritualuri satanice, sacrificii de copii, ceremonii de băut sângele şi alte orori care îţi vor tăia respiraţia. Da, vorbesc acum de nume dintre cele mai cunoscute din rândul regalităţii, al oamenilor politici, bancherilor, oamenilor de afaceri şi patronilor mass media din lume. Altfel spus mă refer la oameni precum George Bush, Henry Kissinger, Familia regală britanică şi mulţi alţi preşedinţi de state, prim miniştrii şi membrii ai aristocraţiei.”
Evident că dintre reptilieni nu poate lipsi un alt personaj de mare notorietate: Jolly Jokerul Dracula (pag.116). Dar şi marii maieştri iluminaţi: Marie şi Jean de Saint-Claire, Leonardo da Vinci, Sandro Boticelli, alchimistul Nicolas Flamel, Rene Descartes, filosoful Robert Fludd, Claude Debussy, Jules Verne, Victor Hugo, Jean Cocteau (pag 200).
Odată cu declinul religiei, frânele aveau să fie preluate de ştiinţă. Încă din 1662 în Marea Britanie a fost înfiinţată Societatea Regală de ştiinţă. Printre membrii de seamă ai acesteia au fost:
chimistul Robert Boyle, Isaac Newton, Francis Bacon.
[253,248] “Societatea Regală a însemnat de la bun început mult mai mult decât o adunare a oamenilor de ştiinţă. În esenţa ei este o societate secretă creată şi controlată de Frăţie, cu scopul de a limita viziunea asupra lumii şi înţelegerea ştiinţifică şi spirituală.”
În Societatea Regală au mai activat Benjamin Franklin, Erasmus Darwin, Charles Darwin, Thomas Malthus.
Intre timp Societatea Regală a devenit Institutul Regal de Ştiinţă, care de fapt coordonează cercetarea şi realizările ştiinţifice. Cazul inginerului Eric Laithewaite este de mare răsunet şi de dată recentă (1975-1980). După studii îndelungate şi realizări recunoscute Laithewaite, profesor universitar a fost chiar membru al acestui institut. Preocupările sale l-au condus la studiul de detaliu al giroscopului. Giroscopul este un dispozitiv ce pare ireal, din altă lume, şi care ascultă de legile unei fizici proprii. În limbaj popular i se spune titirez. Este deci un dispozitiv jucărie cu care fiecare s-a jucat măcar o dată. Totuşi la dimensiuni mai mari, se transformă într-un mecanism cu caracteristici ireale.

Diferite tipuri de giroscoape.

Laithewaite a reuşit să transforme mişcarea rotativă a giroscopului în mişcare de translaţie inventând motorul linear. Apoi a constatat cu stupoare că dacă unui giroscop de cca 1oo de kg, prins pe un ax i se imprimă mişcarea de rotaţie specifică, apucând axul cu o mană întregul dispouitiv poate fi rotit deasupra capului cu abilitatea celui care roteşte un baston ninja. Cu alte cuvinte mişcarea de rotaţia a giroscplului anulează o parte din gravitaţie. A ajuns astfel la ideea unui motor de propulsie spaţială, numai că descoperirea sa nu respecta legea a treia a inaintaşului său Isaac Newton, Orice acţiune crează o reacţiune egală şi de sens contrar. Giroscopul produce însă o reacţiune mai mare şi supusă altor legi. Desigur Laithewaite a făcut o demonstraţie simplă dar edificatoare în faţa asistenţei uluite, urmând ca cercetările să fie dezvoltate cu interesul şi amploarea necesară. Numai că Institutul de ştiinţă l-a acuzat pe Laithewaite de escrocherie ştiinţifică, şi de erezie ştiinţifică, după scenariul cunoscut. Apoi a fost ridiculizat, discreditat, exclus din institut, i s-a retras dreptul de a conferenţia, toate fondurile alocate cercetării au fost retrase, iar descoperirea sa ascunsă şi condamnată la uitare. Acum ocupă un loc de neinvidiat în lucrarea lui Richard Milton Forbidden science (Ereziile ştiinţifice), alături de alţi confraţi precum: Edison, Faraday, Nicolae Teslea.
Şi asta în anii 1980 d.Ch., într-un institut de ştiinţă!

[253,152] “Frăţia a ajuns să controleze astăzi întregul sistem bancar şi comercial mondial prin intermediul băncilor centrale (naţionale), al băncii Mondiale, al Fondului Monetar Internaţional, al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, al Băncii pentru investiţii Internaţionale şi aşa mai departe.”
[253,168] “Din Londra, elita reptilo-ariană îşi dictează politica managerilor de ramură, adică liniilor genealogice din celelalte ţări care au grijă ca Agenda coordonată de instituţia mamă să fie introdusă la nivel global. Aşa se explică de ce toate ţările aplică practic aceeaşi politică. În Statele Unite principalii directori de ramură sunt Rockefeller-ii, care controlează un întreg cartel de familii precum Morgan, Harriman, Carnegie, Mellon etc.supervizat de Londra. În Africa de Sud directorii de ramură sunt membrii familiei Oppenheimer.”
[253,202] “Habsburgii, una din cele mai importante linii genealogice reptiliene, au condus Sfântul Imperiu Roman timp de 500 de ani, până la destrămarea sa în 1806. … Printre cele mai importante loji masonice din lumea modernă se numără Marea Loja Alpină din Elveţia. Unul dintre membrii acesteia este Henry Kissinger, unul din cei mai activi slujitori ai reptilienilor, (fiind el însuşi unul dintre ei) de pe planeta noastră. ”
[253,225] “Serviciul Secret Britanic a fost creat de liniile genealogice reptiliene ale Frăţiei Babiloniene, iar după modelul său au fost create mai târziu şi celelalte servicii secrete din Statele Unite şi din restul Imperiului Britanic care sunt active astăzi mai mult ca oricând.”

[253,119] “În antichitate, civilizaţiile Sumerului, Babilonului şi Asiriei au apărut pe teritoriul actual al Irakului în timp ce Turcia era cunoscută ca Asia Minor sau Persia.”
[253,26] “Cele mai explicite relatări privind rasa avansată, se găsesc pe câteva zeci de mii de tăbliţe din lut descoperite în anul 1850 la cca 400 de kilometri de Bagdad, în Irak, de sir Austen Henry Layard, un arheolog britanic care făcea săpături în ruinele Ninivei, capitala Asiriei. Locul este situat în apropiere de oraşul irakian modern Mosul.”

Jaloanele directoare

Jaloanele directoare ale lucrării sunt de mult familiare cititorilor noştri:
[253,23] “Este suficient să examinăm structurile complexe care existau pretutindeni în lume în Antichitate , pentru a ne convinge că încă din acele vremuri pe pământ se afla o rasă avansată. … Pe întreaga planetă există structuri uluitoare clădite cu mii de ani în urmă, care nu ar fi putut fi create decât de o tehnologie cel puţin egală cu a noastră (de multe ori superioară)”
[253,24] “Textele din Vechiul testament şi din alte lucrări, precum şi întreaga tradiţie orală a Antichităţii descriu această rasă sub numele de zei. Aud tot timpul diferiţi credincioşi creştini negând că Biblia pomeneşte ceva de zei. În realitate Vechiul Testament abundă de asemenea referiri. Cuvântul Dumnezeu folosit frecvent în acest text este o traducere a unor expresii care înseamnă chiar zei (Elohim şi Adonai).”
Dar cea mai interesantă afirmaţie, pe care de asemenea am susţinut-o şi noi în volumele de eseuri din ciclul Cosmoteismul se referă la dichotomia religie-ştiinţă :
[253,251] “Aceste două curente aparent opuse, ştiinţa şi religia, au foarte multe lucruri în comun, dar unul mai presus de toate celelalte, ambele neagă adevărata natură a omului şi puterea pe care o are acesta de a-şi controla singur destinul. Dacă vom înţelege acest lucru şi vom descătuşa puterea nelimitată din lăuntrul nostru, care nu aşteaptă altceva, controlul reptilienilor şi al liniilor genealogice va dispărea fără urmă.”

Schimarea la faţă
Până la urmă divinitatea s-a plictisit să rămână în ilegalitate şi dă semne subtile că doreşte să iasă la rampă. Calea aleasă e rafinată, cum altfel, dar riscul de a se rata scopul propus e substanţial, de vreme ce oamenii nu pricep sau nu vor să înţeleagă.
Divinitatea îl poate învia pe Lazăr din morţi, poate face dintr-un surd cel mai mare muzician al pământului, celui mai iresponsabil din sat îi acordă demnitatea maximă în stat, excepţiile torpilează orice regulă, minoritatea sâcâie majoritatea şi o pune în inferioritate. Concomitent licenţiaţii rămân submediocri, masteranzii nu îşi găsesc locuri de muncă sau le pierd, marii magnaţi socotesc pe degete, copiii demolează prin precocitate toate etaloanele sociale, recordurile sportive sunt acordate celor care au acces la drogurile nedepistabile. Din când în când însuşi Dumnezeu, dacă vrea, conduce de unul singur.
Atunci reptilienii se răsfaţă şi nu îşi mai ascund nici sentimentele, nici labele, nici înfăţişarea. Contactul cu oamenii de rând le repugnă, îi ţin de o parte in staul, le limitează vânzoleala zilnică, îi trag pe dreapta sau le dau zile libere numai să nu le iasă în cale.
Zeii se pot schimba la faţă:
(Matei 17,2) “El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.”
Şi îi pot schimba şi pe oameni:
(Exodul 34,29) “Moise s-a pogorît de pe muntele Sinai, cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se pogora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul. Aaron şi toţi copiii lui Israel s-au uitat la Moise, şi iată că pielea feţei lui strălucea şi se temeau să se apropie de el.”
(2 Corinteni 3,18) “Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
Schimbarea la faţă este chiar o sărbătoare celebrată în calendarul creştin, pe data de 6 august. Dată la care în 1945 oamenii, cu de la ei putere, au schimbat faţa pământului japonez, când Little boy, o încărcătură de uraniu, a devastat Hiroşima.
Dacă pot zeii, se pot schimba şi oamenii-reptilieni. E suficient să găseasă pe cineva în stare să-l creadă şi reptilianul cu chip de om începe să se înfoaie:
[253,69] “Cath y O’Brian afirmă în cartea sa Trans Formation of America, ca George Lucas, producătorul trilogiei Star Wars este ofiţer acoperit al NASA şi al Agenţiei pentru Securitate Naţională (NSA, din care s-a născut mai târziu CIA). Coroborând faptele şi cu informaţii pe care le-am aflat de la alte persoane, eu nu cred că ceea ce a spus Bush şi ceea ce a văzut Cathy a fost doar un program de control al minţii. Cred că pur şi simplu Bush i-a revelat lui Cathy Secretul Suprem, că o rasă reptiliană din altă dimensiune controlează planeta de mii de ani (inclusiv sau chiar prin programe de control al minţii – n.a.). Mai cunosc şi alte persoane care l-au văzut pe Bush schimbându-se într-o reptilă.”

Până şi oamenii simpli se schimbă la faţă de bucurie sau mai ales de întristare. Faţa li se însufleţeşte de fericire sau se lungeşte şi le cade de năduf. Schimbarea este dictată de starea de spirit, de mental şi ia amploarea pe măsura potenţialului şi duratei stimulilor. Dar complexul de sentimente şi emoţii pe care le trăiesc oamenii nu sunt altceva decât stări de agregare ale energiei pe alte trepte de frecvenţe [150,(33)]. Faţa, fizionomia oamenilor, se modelează după starea lor de spirit. Pesimismul, amărăciunea, tristeţea, eşecurile, viciile, produc o anume expresie a feţei, a atitudinii, a ţinutei de mers. Dimpotrivă optimismul, veselia, succesele întreţin starea de fericire, spiritul tinereţii şi vioiciunii, corpul se semeţeşte, exprimă vigoare. Pe această cale producerea sau expunerea la gama respectivă de frecvenţe poate induce schimbările specifice.
Alcătuirea feţei, expresia ei şi in extenso a întregului corp omenesc sau al altor fiinţe este deci rezultanta câmpurilor de frecvenţe în care îşi duc viaţa. Cauzele acestor modificări ne parvin de cel mai multe ori chiar pe căile cunoscute şi bătătorite ale undelor. Auzim la televizor că am fost avansaţi în funcţii şi demnităţi, că a învins echipa favorită, şi dacă am câştigat şi la loterie chiar simţim cum ne cresc aripile. Întregul corp, în ansamblul său, se subordonează acestor frecvenţe. Dacă procesele de generare sau modificare a frecvenţelor responsabile cu expresia feţei şi alura corpului pot fi accelerate, transformările devin stupefiante prin viteza de derulare. Fiinţelor care ne populau basmele le era suficient timpul pentru trei rostogoliri. Adică după ce se dădeau de trei ori peste cap luau deja înfăţişarea dorită.
Se cunoaşte faptul că atât necazurile cât şi fericirea în cascadă pot induce modificări profunde până la avarierea ordinii psihice şi decesul individului. O buclă protectoare de corecţie aduce după râs, plânsul şi invers aşa încât homeostazia frecvenţelor să nu se deterioreze. Desigur fiinţele cunoscute au viteze de răspuns şi adaptare mici, adecvate traiului pământean, dar alte entităţi din alte lumi de frecvenţe pot oscila mult mai rapid.
De la un timp creatorii de imagini au învăţat procedeele de metamorfozare a fizionomiilor, şi ne delectează frecvent cu astfel de secvenţe mai ales în generice. Trecerea de la o imagine holografică la alta este de asemenea acum o practică uzuală. Desigur densificarea hologramelor cu materie biologică rămâne un proces mai lent dar nu imposibil. Suntem totuşi o civilizaţie precară, nu putem să construim nici măcar piramide. Am în vedere piramidele din Egipt nu jucăria de la Luvru.

Întrebări la care cartea nu răspunde:
În faţa incredibilului potenţial reptilian, care dispune de tehnologie extraterestră de înalt grad şi de o reprezentare atât de selectă şi bine situată în administrarea Terrei, rămânem nelămuriţi în privinţa obstacolului ce a ţinut în loc atâta amar de timp izbânda reptilienilor, zădărnicindu-le ocuparea planetei. Sau poate că timpul lor este pe măsura digestiei, adică mai lent!
(2 Petru 3,8) “Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.”
Ce relaţie biologică şi ontogenică este între reptilienii extratereştri infiltraţi în administrarea omenirii şi speciile de reptile autohtone ce trăiesc uitate în modestie prin văgăunile pământului? Cum se face că rubedeniile cu vechime şi tradiţie din insula Galapaos, fieful reptilelor, nu revendică favoruri şi demnităţi, nu cunosc nepotismul şi cumetriile? În toate timpurile oamenii au observat că e ceva în neregulă cu trimişii Domnului, cu spionii, agenţii, dizidenţii, misionarii.
Cum de sunt evitate referirile la Yahweh, zeul lui Israel, nominalizat de 7000 de ori în Biblie, dar abundă trimiterile la marele său adversar, zeul Baal, patronul Babilonului şi al babilonienilor? Oare s-a reactivat interdicţia pronunţării numelui celui Preaputernic, sau e un semn că Baal a ieşit învingător? Cum de s-a domolit tendinţa atât de clar hegemonică a zeului Yahweh, prezentată detaliat în Vechiul Testament?
Desele referiri la prietenii sau cunoscuţii autorului, deţinând funcţii mai mult sau mai puţin sus puse, nu e de natură să răspundă tuturor exigenţelor documentare. De ce sunt atât de aproximative trimiterile bibliografice indispesabile stabilirii contextului teoretic şi ştiinţific al expozeului?
Cum se face că Frăţia Babiloniană nu îşi protejează ţinuturile de origine, Babilonul, Mosulul, Bagdadul, relicvele, muzeele, în general Iraqul, pe care l-au ocupat şi distrus sub directa conducere a unui reprezentant de seamă, reptilianul George W. Bush secondat de Tony Blair, “unul din marii jucători preferaţi de frăţie (pag. 403 n.a.)”?
Ce criterii anatomo-fiziologice au stat la baza clasificării în reptilieni, reptilieni parţiali şi oameni posedaţi, a galeriei de înalte personalităţi la care se fac referiri în lucrare? Ce studii ADN au fost consultate şi ce laboratoare genetice girează selecţia? Chiar şi acum după milenii trebuie să ne rezumăm tot la precepte condensate:
(Ioan 15,4) “Rămîneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi să aduceti roadă, dacă nu rămâneţi în Mine.”
Cum se explică faptul că o teorie atât de puţin fundamentată beneficiază de un sprijin atât de larg, şi din partea cui, deşi demască structuri şi personalităţi de notorietate, sprijin exprimat prin mai mult de un milion şi jumătate de referiri în reţeaua WEB? Reptilienii sunt oricum o biată minoritate, supradotată, dar minoritate. Să fie vorba de o conjunctură favorabilă?
(Isaia 14,29) “Nu te bucura, ţara Filistenilor, că s-a frânt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina şarpelui va ieşi un basilic, şi rodul lui va fi un balaur zburător. ”
Ea încearcă să-şi adjudece ce nu i se cuvine. Dar oare ceilalţi, majoritatea fără drepturi şi prerogative, cei ce nu au acceptat mirul genelor de reptilă, nu au nimic de spus? În lenea lui elefantul tot elefant rămâne chiar dacă îl bâzâie ţânţărimea.
Toţi paşii pe care reptilienii i-ai parcurs ne-au fost revelaţi de două mii de ani. Luaţi un creion, citiţi şi bifaţi punct cu punct, îi găsiţi în Apocalipsa. Nu o citiţi cu prejudecăţi, Biblia nu este o carte de religie. Cineva acolo sus ne iubeşte, suntem avertizaţi din timp, ca Noe de potop! Şi dacă sunt enumerate doar etapele importante, unele detalii ni le relevă David Icke care, prin prieteni sus puşi, a avut acces la Agenda de detaliu:
[253,418] “Structura pe care este construită această Agendă are în centrul ei un guvern mondial, care urmează să ia toate deciziile majore la nivel global. Acesta va controla o Bancă Centrală Mondială, o monedă unică (electronică nu sub formă de lichidităţi) şi o armată unică. Întreaga populaţie va fi controlată prin implantarea de microcipuri conectate la un calculator central. Sub această structură centrală vor urma trei super puteri: Uniunea Europeană, Uniunea Americană şi Uniunea Pacifică (Asia , Orientul Îndepărtat şi Australia). Acest edificiu al puterii va dicta statelor naţionale, care vor fi divizate în regiuni, (acomodarea cu ideea făcându-se la buletinele meteo – n.a.) pentru a evita orice reacţie centralizată la deciziile structurii descrise mai sus. Ca să nu lungim vorba, va fi o dictatură fascistă globală, de care ne-am apropiat deja foarte mult şi care se va realiza cu siguranţă dacă nu se va produce o revoluţie în modul de a gândi al oamenilor.”
Cine întruchipează, în plan divin, lupta între bine şi rău, nu cei doi fraţi de tată Enki şi Enlil, divinităţi de rang înalt? Oare de ce sunt luaţi în consideraţie cu seriozitate inegală de către autor? Dacă este în derulare un conflict la această scară, ce rost ar mai avea să ne facem noi griji, de vreme ce cunoaştem deznodământul? Nu americanii ne-au învăţat savoarea happy endului?
(Apocalipsa 20,1) “Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie deslegat pentru puţină vreme.”
De pe alte meleaguri ne vin alte îndemnuri:
LAO TSE: Dacă vrei să faci un lucru mic, fă-l mai întâi mare.
Şi ştim cu toţii că asta nu e vorbă în vânt, este plin Pământul de megaliţi, menhiri, piramide, obeliscuri şi de ruinele marilor imperii:

Pasargades, Iran, prima capitală construită de împăratul perşilor Cirus II 559-530 a.Ch. (Rev. Les cahiers de Science & Vie, nr. 89, oct. 2005, pag. 56.)

(Romani 12,19) “Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.”
Acest Secret Suprem pentru noi românii de rând este un lucru cunoscut din moşi strămoşi, ţinut viu pe cale orală, prin intermediul nemuritoarelor basme. În basmele româneşti fiinţele se prefac uşor şi frecvent luând înfăţişarea cea mai potrivită, după cum e cazul. Iată ce simplu este exprimată ideea fundamentală a lumii de un povestitor de basme, în dialogul său cu culegătorul nedumerit, de după depănarea basmului Ce e frica, adevăr ţinut minte milenii şi cules cu pioşenie şi profesionalism de I. Oprişan, chiar în anul de cumpănă 1989:
[256,55] “…
- Ascultaţ’ la mine două cuvinte. Că le cunosc, că sunt om de 68 de ani şi le-am auzit şi le-am păscut. Dar în definitiv lucrur’li astea să preface, să preface-n multe lucruri necuvincioase. Să face că e bivol, să face că este capră, să face în multe feluri…
- Şi intră în biserică?
- Da, intră!
- Păi nu fuge de biserică?
- Nu fuge. Aia-i biserica tatălui. În aia oricine intră în ea. E stăpân pe acelaşi lucru. Că Necuratu şi cu Dumnezeu sunt fraţi.
- Cum sunt fraţi?
- Da!…
- E o poveste?
- Nu că e povestre, dar îi. Aştia au fost amândoi pe faţa pământului. A fost Necuratu (Dracu) Şi cu Dumnăzău. Lu Dracu i-a spus ca e Dracu şi ăluia i-a spus că e Dumnezeu.
- Cine le-a spus?
- Omenirea. Între care Dumnezău să depărtă de frati-so. Nu-i zicea frati-meu, ci Nefrati-meu. Să lepăda de el că făcea mai multe năzbâtii. Punea pă ala să omoare pă cutare. Da’ Dumnezeu nu. Ăla avea dreptate. Da’ ăsta-ntotdeauna-şi băga coada că vra… Dumneavoastră vă daţ’ sama că totdeauna-şi băga coada: Dă-i, mă, cu cuţitu-n ăla! Omoară-l! Cine-l îndeamnă? L-îndeamnă Necuratu de la spate să dea cu cuţitu-n ăla , nicidecum el singur. Eu poate n-am sufletu….
- Şi lumea asta cine a făcut-o? A făcut-o Dumnezeu sau a făcut-o Dracu?
- Poi cine este? ca să vorbim la dreptate. Omu e Dracu.
- Omul e Dracul?
- Da. Omul este.
- Păi atunci înseamnă că omul e frate cu Dumnezeu?
- Da! Păi aşa se spune! Că omul … El le face toate şi el le…”
- (Povestitor Niculae Burtilă, n. 1921, com. Fărcaşele, Jud. Olt, înregistrat pe data de 22.02.1989, caseta nr. CV.)
Sinteza plăcuţelor sumeriene în 30 de rânduri!

Secretul Suprem, o carte despre Frăţia Babiloniană care în dorinţa de a clarifica toate tainele lumii deodată, devine o destul de mare babilonie.
Metaforica de rang multiplu, face indescifrabilă realitatea reprezentată. De fapt nici autorul nu are o imagine la “prima vedere” ci preia cu sfinţenie din alte surse. În orice caz scena e populată de balauri şi şerpi de toate felurile. Reptilele par la ele acasă pe Pământ urmează să le descifrăm rangurile.
Nu, această carte nu va schimba lumea. Nici o carte nu poate schimba lumea fiindcă lumea nu este la discreţia autorilor de cărţi. Întâmplările pe care le trăim sunt siajul unor evenimente petrecute deja. Mai degrabă lumea poate schimba orice carte, cum s-a întâmplat cu Biblia. Dacă sataniştii, reptilienii şi omuleţii gri sau de alte culori, cu ochii mari şi negri, au atâtea dificultăţi şi îşi iau atâtea precauţiuni de identitate, camuflaj şi procedură înseamnă că lumea are altă direcţie de evoluţie. Aceste forţe au totuşi un statut în afara lumii noastre dar şi în afara legilor sale. Dacă şefii noştri şi ai lumii, aleşi după criterii democratice, nu caută decât să ne îngreuneze viaţa, şi asta fac, singuri sau ajutaţi de pâlcuri omeneşti, este încă un semn că deşi spilcuiţi şi îmbogăţiţi, pomădaţi şi îmbuibaţi, rămân totuşi nişte biete cozi de topor. Dacă ar prima factorul genetic s-ar plimba curajoşi prin pustiuri şi s-ar hrăni cu lăcuste şi miere sălbatică din tufişuri, dar ciozvârta este irezistibilă. Oricum nu îşi pot depăşi condiţia de instrumente în mâna divinităţii motiv pentru care sunt păziţi de cohorte de scutieri, poliţişti, jandarmi, tancuri, avioane şi scafandri.
Nu uitaţi:
[27,2904] “Dinaintea unui om care minte şi şarpele se dă în lături” (Ramayana).