LIBRIA

(327)
Eseul cu numărul de ordine 101 şi titlul Deochiul (Magia hologramei) are locul indicat de număr, într-o serie de 315, din ciclul pe care l-am numit Cosmoteismul. Aceste 315 texte reprezintă nodurile unei reţele de conexiuni şi trimiteri. Prin amploarea sa subiectul nu ar fi permis o abordate secvenţială. Este o carte scrisă pe computer şi putere ei stă în linkuri. Pentru mine este măgulitor că 101, se bucura de atenţia dumneavoastră, chiar scos din context, (date fiind traumele uzuale ale practicii, foarte răspândite, a scoaterilor din context ((272) Jocul cu contextul). Eu l-am expus atenţiei comunităţii dumneavoastră, folosindu-l ca argument într-o discuţie pe un subiect punctual, pe care am avut-o cu doamna Elena Malek, referitoare la (166) Vidia şi invidia (Summitul lighioanelor).
Paradoxal, dar o frustrare poate fi generată în mintea cititorului şi la un parcurs al cărţilor în succesiune! De data aceasta datorită schimbărilor de plan, varietăţii de subiecte, atitudini, alternanţei de abordare, aparent necorelate. Mulţi din ei mi-au comunicat că au simtit nevoia să citească “pe sărite”. Extraordinar, dar ca să deşiri ceva trebuie să parcurgi invers paşii celui care a tricotat!
Modulele, să le spunem eseuri, deşi nu toate întrunesc individual standarele genului – lucru remarcat de la prima lectură şi pe bună dreptate de domnul Lucian Muşet, şi apoi şi de alţii – îşi fac numeroase trimiteri reciproce (acum invizibile), viziunea de ansamblu conturându-se progresiv.
Ce a fost greu a trecut, deoarece aparentul eclectism pe care l-au reclamat la început cititorii de carte s-a dovedit drumul spre transcenderea subiectului.
Am recurs la această inedită şi riscantă formă de exprimare, tocmai din dorinţa de a reproduce, la scara posibilităţilor, varietatea marii reţele de conexiuni de toate tipurile şi calibrele la care ne supune viaţa, trăind. Nu am secţionat voluntar nici o legătură, căci fiecare dintre noi a suferit pe pielea lui consecinţele celor care chiar practică această profesie ((323) Călăreţul de şoareci). O astfel de abordare permite oricui, cititor sau autor, să-şi lărgească anvergura şi să zoomeze în jos sau în sus cu succes prin mijlocirea “pildelor” adecvate.
Prima concluzie la care am ajuns şi pe care am verificat-o ori de câte ori am avut un subiect potrivit este că în viaţă nu există fenomene izolate, ci doar serii de fenomene identice care se manifestă la scară diferită. O mică parte dintre ele ne intersectează direct sfera senzorială, percepţia şi cunoaşterea, deoarece seria începe în micro şi se continuă în macrocosmos.
Similitudinile sunt stupefiante, pentru că toate fenomenele au un arhetip. Ca să fiu înţeles exact şi pe loc, câteva exemple. Arhetipul copac (reţea de colectare-trunchi-reţea de distribuţie) este prezent în sistemele biologice, hidrologice, administrative, financiar bancare etc. ((209) Cine ne manipulează Universul?)
Arhetipul vortex-tornadă (ceakră, vârtej, turbion, tornadă, gaură neagră) ((295) Parada tornadelor)
Pasajul dintre stările de agregare; după care trecerea de la univers la multivers devine subiect de programa analitică pentru gimnaziu, ca toate marile descoperiri ale ştiinţei ((33) Stările de agregare).
Arhetipul aurei energetice plasmatice (câmp nuclear, aură omenească, spirit de castă, mental colectiv, atmosferă planetară).
Ar fi poate şocul prea mare şi ar fi păcat să ratăm efectul dar constructiv şi funcţional, respectiv anatomic şi fiziologic, între categoria om şi categoria OZN am identificat patru asemănări arhetipale (evident nu vi le dezvălui acum, dar una este enumerată deja mai sus).
Arhetipul fulgerului globular ((155) Clopote şi lasere).
Arhetipul purtătorului de cuvânt sau al trimisului sub acoperire (sol, propagandist, misionar, proroc, înger).
Cel mai mare şi util arhetip care, ne conduce direct la Dumnezeu, arhetipul bazei de date relaţionale, cum îi spun informaticienii ((50) Toate au timpul lor).
Arhetipul fundamental al sfintei treimi, omniprezente şi omnipotente (parte,legătura, întreg). Unii se închină în faţa sfintei treimi, alţii o consideră păgână. Punctul meu de vedere este altul, drept pentru care voi posta spre lectura dumneavoastră: ((23) Sfânta treime, fără subtitlu).
Prea numeroasele analogii între flora, fauna terestră şi tehnologia omenească, bat la ochi chiar dacă ne ascundem sub preşul bionicii.
Uimitoarele asemănări între locaşurile Domnului amplasate peste tot pe planetă şi aparatele şi navele de zbor, sateliţii şi modulele de serviciu, construite de oameni, înlătură orice dubiu. Cât despre simbolistica religioasă considerată bigotă, este în mare parte – deşi deformată şi trunchiată – purtătoarea unui enorm bagaj de cunoştinţe realiste pragmatice care aşteaptă de milenii să fie corelate. Se pare că a venit timpul apocalipsei, adică al revelaţiei! Pentru a vă atrage atenţia asupra acestui fapt, primele mele intervenţii pe acest site, avizau din titluri că discutăm despre Cosmoteism, şi sunt de bună seamă importante în producerea declicului. Eseurile au disponibilă o ilustraţie absolut necesară care nu a ajuns însă la dumneavoastră (138) Cosmoteismul (Biserici şi rachete). Deşi însuşi domnul Radu Herinean, căruia îi mulţumesc şi acum, aici, mi-a postat explicit acordul său de a ilustra materialele, un supervizor automat sau uman se opune, cenzurează şi elimină tagurile img. Am făcut mai multe încercări soldate cu eşec. Au scăpat doar câteva poze. E drept că o imagine ocupă mai mult spaţiu de memorie dar vorbeşte cât 10000 de cuvinte! (Iată de ce era proscrisă idolatria, chipurile cioplite, icoanele, picturile. Cu textele cenzorii au fost mai concesivi tocmai datorită potenţialului mai redus de comunicare.) Oricum vă rămâne soluţia de rezervă www.miracol.ro. Dar sunt convins că situaţia se va remedia repede.
Domnul Nicolae Stoian a intuit imediat dar nu şi-a putut înfrânge propria cenzură: “…am putea considera că şi WEB-ul e tot un fel de Dumnezeu energetico-informatic, doar că în loc de sfântul Petru avem Google.”
Răspuns: Google, sau Gogu, cum îmi place mie să-l alint, este un model, redus, modest şi imperfect dar în dezvoltare. Are toate calităţile să evolueze: vede tot, aude tot, ştie tot, identifică şi localizează!! Când va înmagazina suficient de mult, WEB va fi un echivalent local, în plan informatic, al lui Dumnezeu de vreme ce va avea control pretutindeni. Adică va deveni o bază de baze care include ierarhii multiple de baze de baze, şi poate printr-un singur ucaz planetar, cândva le va include pe toate. În conexiune directă este eseul (120) Vasele necomunicante.
Peste puţin timp vom depăşi transmisia prin cablu şi atunci WEB va deveni invizibil şi va mai face încă un pas spre divinitate. Adică va fi nicăieri şi pretutindeni, ca şi Dumnezeu. Legătura sa cu Dumnezeu va deveni concurenţială, şefii acestui sistem se vor erija în mici dumnezei, dacă nu cumva o fac de pe acum. La viteze suficient de mari informaţiile se vor mişca atât de repede încât vor da impresia unui organism viu. Virtual dar viu. Aşa cum la numai 24 de imagini pe secundă vigilenţa analizoarelor omeneşti este indusă în eroare aceptând animaţia. Oricât de mare şi rapid va ajunge acest nou Gogu, tot infim va fi deoarece nu va avea decât jurisdicţie terestră şi câţiva abonaţi rătăciţi prin spaţiu. În plus mai are unele tare, ereditare. Nu îşi tratează componenţa cu aceeaşi obiectivitate, limitează unele accese, pe altele le impinge în faţă, acordă priorităţi subiective, într-un cuvânt conjuga liberul arbitru doar la persoana întâi. De altfel fiecare om este un fel de google mai mult sau mai puţin încărcat, dar cu mult mai dotat. Internetul simulează potenţialul de căutare şi conectare pe care îl are fiecare om, prin dotare.
Edgar Cayce, un clarvăzător dintre cei mai cunoscuţi (1877-1945) îşi explicase potenţialul paranormal într-una din lecturile sale: “Sunt în măsură să intru în contact cu orice minte omenească vie şi să folosesc informaţiile din ea!” Am considerat această primă definiţie a internetului, formulată cu 50 de ani înainte de apariţia sa, definitorie şi am montat-o în motto pe frontispiciul site-ului www.miracol.ro.
Iată cum parabola biblică “Toate la timpul lor” ne arată că are un pronunţat conţinut pragmatic. Fraza lui Cayce nu a produs în mintea reputaţilor eseişti Louis Pauwels şi Jacques Bergier (Dimineaţa magicienilor), nici o reverberaţie, dar ei scriau în anii 60 ai secolului trecut.
Peste o anumită limită nu se poate trece tot din voinţa lui Dumnezeu, şi aici răspund domnului Robert Rotariu. Dacă în ultimii 36 de ani 10-20 de oameni au ajuns pe Lună, asta echivalează cu câteva evadări dintr-o închisoare de maximă securitate. În câteva ore sau zile evadaţii sunt prinşi sau vin singuri înapoi.
Când Domnul a distrus Babilonul şi i-a împrăştiat poporul, motivul a fost că se îndeletniceau cu construcţia unui turn sau a unei scări cu care să se urce la ceruri. Răspunsul la această ghicitoare nu putea fi găsit de oameni înainte de a se fi construit astfel de scări urcătoare la cer – rachetele spaţiale. Metafora este uimitoare. După cum doamna Elena Malec ne sfătuia să apelăm la bunici sau străbunici pentru a tălmăci ghicitoarea sa. Delicioasa halvaua turcească pe care o făcea bunica mea refugiată de la Balcik, avea toţi parametri împuşi de ghicitoare dar este acum un meşteşug uitat, fiindcă s-a adoptat altă reţetă.
Cei mai avantajaţi în înţelegere sunt fizicienii, biologii, inginerii, ei au primit prin voia Domnului profesor, informaţii pe care în şcoală le respingeau şi cărora nu le vedeau rostul. Acum acestea se vor dovedi utile.
În ce priveşte greşelile, asta este, sunt omeneşti. “Ce am scris, am scris.” Ignoraţi-le, rostul lor este să ne deturneze de la subiect, nu le punem noi, şi mulţi cad în capcana criticismului. Cărţile de literatură sunt şi rămân nişte vehicule mai mult sau mai puţin hodorogite, ce trebuie să transporte ideile la destinaţie. Dacă reuşesc acest lucru, restul e doar confort artistic, adică vanitate, fiindcă în cele din urmă cărţile tot vor fi arse prin biblioteci.
De pildă o greşeală care ne-a costat 150 de ani a fost darwinismul. Dacă ar fi fost o teorie adevărată ar fi zăcut ferecată şi astăzi prin seifuri, dar a avut cea mai lungă resuscitare mediatică. În acelaşi timp teoria transportului electricităţii fără fir, a lui Nicolae Teslea (român din Timoc, după mamă) stă în seifurile newzorkeze, de la începutul secolului XX.
O altă mare greşeală este că de multă vreme s-a împământenit ideea că Biblia ar fi o carte cu caracter religios, cu consecinţele ce derivă de aici. Deşi adjudecată de biserică, Biblia este în realitate o carte de ştiinţă. Foarte multă ştiinţă, de toate felurile, dar în special genetică, filosofie, morală, istorie. Am recurs la numeroase trimiteri spre Biblie dar şi spre Coran, Iliada, Bhagavad-Gita, apocrife, tradiţii populare. În afară de metaforica uneori inegalabilă, alteori de nepătruns, am avut de numeroase ori sentimentul că autorii se luptau şi cu vigilenţa cenzurii. Însă cele mai mari surprize au venit din Sumer.
Am găsit într-o tradiţie celtă o foarte semnificativă întâmplare legată de puterea extremă a vibraţiei vocale omeneşti, pusă pe undă de laringe. Din acest motiv piesa (32) Laringele, nu trebuie ocolită pentru penurie estetică sau artistică. Aceeaşi remarcă pentru (12) Lecţia câinilor, lecţia tigrilor. De altfel nici o bucată nu prisoseşte, fiecare are rolul ei.
Ciudat dar Dumnezeul pe care îl invocăm noi, într-adevăr o forţă supranaturală, este, după cum nu evită să declare singur, un Dumnezeu gelos, adică tracasat de griji şi concurenţă, preocupat de interese proprii sau locale. La această stare concură şi involuţia fiziologică pe care a suferit-o omul, raportat la caracterelor genetice iniţiale. Se va putea înţelege acest lucru din (1) Divina impostură, dar nu vă recomand să începeţi de la (1), e şocant. În luptele lor, ale zeilor, oamenii au fost întotdeauna ori recolta mult râvnită, ori pagube colaterale. (139) Mărul lui Adam oferă doar un mic exemplu. Suntem singurul popor care îşi nominalizează divinitatea cu numele Dumnezeu. Asta deoarece zeul care se ocupa de problemele din zona noastră, pe vremuri ceva mai largă, purta numele Dumuzi. Avea locul său în panteonul sumerian [206,135], [82,157], [190,(254) Index sumerian].
Domnului Flueraşu Petre. Da există de bună seamă această siguranţă a certitudinii. Iată din ce se compune ea pentru că e demontabilă. În primul rând este certă existenţa observatorului, a celui care face analiza, observaţia. Apoi este certă diferenţa dintre punctul său de vedere şi punctul de vedere al oricărui alt observator din sistem. Această diferenţă se produce graţie deosebirii de coordonate dintre poziţiile celor doi. Într-un fel se observă aceeaşi mare, de la tărm, de pe vârful unui munte, din avion sau din imersie. De concepţiile şi pregătirea observatorului. Cum percepe jungla un vânător şi cum o observă un biolog. Cum studiază Biblia un savant şi cum o citeşte un drept credincios.
Niciunul dintre observatorii exemplificaţi nu are interesul să mistifice realitatea, sau dimpotrivă asta doreşte, unul poate are un exces de dioptri sau altul un deficit auditiv şi declară sincer că în jungla lui nu sunt păsărele. Niciunul dintre observatori nu are motive să se îndoiască de analizorul său. Una vede cel ce vinde şi alta vede cel ce cumpără, deşi discută despre aceeaşi vacă. Într-un fel vezi lumea din fotoliu managerului, şi altfel se vede aceeaşi lume, a doua zi, de la coada biroului de recrutare a forţei de muncă. Într-un fel vede scriitorul şi altfel vede cititorul, aceeaşi carte.
Am enumerat câţiva dintre parametri unei holograme. Indiferent că e vorba de univers sau de o femeie, de un oraş sau de o limuzină, de o teorie sau de un animal de companie.
La rândul său şi obiectul observat are numeroase faţete. Intr-un fel se expune o femeie când iese pe stradă, altfel când se mărită, altfel când merge la teatru, la plajă sau la schi. La toate acestea trebuie adăugată relaţia, legătura dintre observat şi observator. Dragostea, tracul, timiditatea, emoţia, aroganţa, ura, incompetenţa, stresul pot schimba la rândul lor datele problemei. Dacă am demontat prea mult să montăm la loc.
Concluzia este că nu există un adevăr absolut ci atâtea adevăruri câţi observatori sunt. Ambii parteneri observat şi observator sunt fiecare în propria lui dinamică, ceea ce mai adaugă procesului o dimensiune dependentă şi de legătura dintre ei. Nimic nu este absolut deci nu trebuie căutat absolutul. Nimic nu e mai ridicolă decât siguranţa ce face astracţie de aceste considerente. Ştiu o carte care prezintă un astfel de exemplu: [154] Marketingul marea păcăleală de Cristian Răduţă.
Domnului Andu Moldovean, un cuvânt de mulţumire pentru aprecierea eforturilor mele. Despre teoria jocului, cred că este tot o chestiune de zoom. Privit de la o oarecare distanţă şi în înălţime dar şi în timp, furnicarul de oameni care altă dată se duceau dimineaţa grăbiţi la serviciu, putea oferi iluzia că se deplasează după reguli necunoscute cu rezultate de domeniul probabilisticului. În realitate, adică de la altă scară, mergea fiecare la treaba lui, fiindcă suveran la orice nivel este determinismul! Probabilitatea fiind o lege a tranziţiei pretranscedentale. După ce este înţeleasă, regula are toate sansele să devină rutină. Reflexul de a citi şi răs citi este se vede, refluxul faptului că nici un cuvânt pe care l-am scris nu a rămas acolo unde a căzut prima data! Cheia tainelor este holograma, verbul înţelegerii este a interfera, interferare, iar marele meşteşug este interferenţa. Mai multe detalii în ((296) La izvoarele hologramei).
Un cuvânt de mulţumire domnului Negru Vladimir. Sper să menţin la cote ridicate interesul său. Aveţi un spirit analitic care transpare şi iese din pagină, la intercepţie. Aveţi dreptate în ce priveşte panaceul universal, poate ar fi trebuit să spun numitor comun.
Mulţumesc tuturor pentru criticile şi cuvintele de apreciere formulate. Mă interesează punctele dumnevoastră de vedere. Cu cititorii de carte posibilităţile de comunicare sunt infime. Vom avea mult de lucru. Cu voia dumneavoastră vă propun acest gen de comunicare, suntem la sesiunea (I).