LIBRIA

(277)
(Geneza 17,15) “Dumnezeu a zis lui Avraam: Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai; ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea. Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani? Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: Să trăiască Ismael înaintea Ta! Dumnezeu a zis: Cu adevărat, nevastă-ta Sara îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească, şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare. Dar legământul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta. Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înăltat de la Avraam.”
(Luca 1,5) “În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, şi se chema Elisaveta. Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului. N-aveau copii, pentrucă Elisaveta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.
Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui,
după obiceiul preoţiei, a ieşit la sorţi să intre să tămîieze în Templul Domnului. În ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară.
Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia, şi a stătut în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere. Zaharia s-a spăimântat, când l-a văzut; şi l-a apucat frica. Dar îngerul i-a zis: Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta Elisaveta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.” Cu un decalaj de şase luni un eveniment similar se consemnează, de data aceasta cu o fecioară:
(Luca 1,30) “În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galilea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.Îngerul a intrat la ea, şi a zis: Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvîntată eşti tu între femei! Turburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta. Îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Maria a zis îngerului: Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”
Din (Matei 1,2) putem integra pe 42 de generaţii, genealogia lui Isus: “Avraam; Isaac; Iacov; Iuda; Fares; Esrom; Aram; Aminadab; Naason; Salmon; Boaz; Obed; Iese; împăratul David; Solomon, Roboam; Abia; Asa;Iosafat; Ioram; Ozia; Ioatam; Ahaz; Ezechia; Manase; Amon; Iosia; Iehonia pe vremea strămutării în Babilon. Au urmat: Salatiel; Zorobabel; Abiud; Eliachim; Azor; Sadoc; Achim; Eliud; Eleazar; Matan; Iacov; Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care se cheamă Hristos.”
Apoi în (Matei 1,17) primim câteva jaloane pe care sigur geneticienii le pot înţelege: “Deci, dela Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri de toate; dela David până la strămutarea în Babilon sunt patrusprezece neamuri; şi dela strămutarea în Babilon până la Hristos, sunt patrusprezece neamuri. Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată dela Duhul Sfânt.”
Aşadar factorul masculin pământean nu are nici o contributie, în plus, calitatea genetică a mamei este complet necunoscută.
Mai primim câteva informaţii despre randamentul scăzut al unei astfel de intreprinderi genetice pentru a nu-i acuza pe nedrept pe geneticienii de peste milenii.
(Matei 13,3) “Iată, sămănătorul a ieşit să samene. Pe când sămăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, si au înecat-o. O altă parte a căzut în pământ bun, şi a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul şaizeci, şi altul treizeci. Cine are urechi de auzit, să audă.”
Expunerea, un fel de eseu, nu a fost exhaustivă.
De curând s-a întâmplat că o picătură de sămânţă bilogică tot cu producător necunoscut, a căzut într-o zonă de vid legislativ, de care mai marii obştei nu s-au sinchisit bazându-se pe incapacitatea omului de a se depăşi pe sine. Numai că toţi oamenii se pot depăşi pe sine, în afară de cei ocupaţi cu conducerea obştilor.
Luaţi întotdeauna prin surprindere de evenimentele manifeste ale vieţii, conducătorii s-au deprins să dirijeze prin metoda feed backului. Dacă se rupe ceva, sunt chemaţi croitorii, dacă se sparge aduc instalatorii, dacă ia foc cheamă pompierii, dacă cineva este ucis vin criminaliştii. Încercând să-şi subjuge semenii, autorităţile sunt într-o eternă întârziere, şi încearcă să prindă în năvod tot ce mişcă şi trăieşte, acoperindu-se de ridicol. Plevuşca ce nu se lasă niciodată subordonată, duce societatea înainte, iar demnitarii anchilozaţi de fotolii vin din urmă, gâfâind şi năduşind, în controale. Evenimentele se desfăşoară cu o netulburată iniţiativă, iar reacţia autorităţilor nu sare peste condiţia de consecinţă. Toţi conduc cu mintea la trecut, merg înainte dar se gândesc înapoi, raţionează prin experienţă, judecă prin analogie, se inspiră din statistici.
Dumnezeu nu doreşte să facă din om un robot alimentat la priză. Dacă dorea acest lucru nu îl inzestra cu raţiune, ci cu şteker.
Când dorinţa, cutezanţa, fantezia, creativitate unui om sparge ţesătura năvodului, imediat autoritatea, luată prin surprindere, îşi pune legiuitorii să reglementeze şi să elimine vidul legislativ.
Cum ziceam, de curând o româncă, după ce la tinereţe şi-a irosit şansa pe care viaţa o oferă tuturor femeilor, ajunsă la vârsta senectuţii, nu şi-a mai suportat singurătatea şi I-a cerut Domnului un copilaş. Pentru că rugăciunea venea din partea unei femei cultivate care purta şi nume de preşedinte, Domnul a încuvinţat trimisului său de resort, să-i îndeplinească ruga. Să-i permită să dea viaţă unui copil prin implant, după vechea tehnologie a zeilor, poate, poate aşa vor mai ajunge câţiva oameni la înalta înţelepciune.
Prevăzător cu sentimentele celorlalte seminţii, evitând şi speculaţiile publicitare, Domnul nu a permis înscrierea cazului în cartea englezească a recordurilor deşi românca la cei 67 de ani ai săi, avea tot dreptul. Cu toate acestea evenimentul a stârnit un tărăboi românesc, fără precedent.
Pe de o parte Domnul era mândru că fii săi în nici două mii de ani au descoperit fertilizarea în vitro, dar în acelaşi timp din ce în ce mai îngrijorat a cerut soborul celulei de criză responsabilă cu protecţia arborelui vieţii pe creanga omului.
Desfăşurată prin externet galactic şedinţa a stabilit instantaneu că de vină sunt autorităţile româneşti, cele mai înapoiate din Europa, Pământ, care au peste tot petice de vid legislative ce permit oamenilor să se dedea la astfel de treburi îngereşti. Şi din punct de vedere tehnic procedura lasă de dorit la calitatea pipetelor de instilaţie, care decalibrate de vigoarea spermatozoizilor carpatini, scapă la implant mai mulţi embrioni, ceea ce conduce la naşteri de multipleţi, record neatins nici la însămânţările biblice din cultura Sara, Elisaveta, Maria.
Un blam ceresc a plecat pe canale clericale spre preafericitele feţe bisericeşti. Apostrofarea a fost punctuală: prea puţine avorturi, prea mic procentul mortalităţii infantile, prea puţini copii prin canale şi boscheţi. O mustrare specială pentru războiul antibiotic pe care românii se încăpăţânează să-l mai poarte cu minunata lume a bacililor, streptococilor şi viruşilor îngreunându-le mult sarcinile.
Surprinzător, dar replica autorităţilor guvernamentale şi clericale a plecat prompt prin gura implacabilă a purtătoarei de cuvânt, care a citat instantaneu dintr-un cunoscut discurs al lui Moise către poporul său, în care anunţa apariţia peste timp a lui Mohamed:
(Deut 18,15) “Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el! Astfel el va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, în ziua adunării poporului, când ziceai: Să nu mai aud glasul Domnului, Dumnezeului meu, şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor.” Atunci Domnul mi-a zis: Ce au zis ei, este bine. Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu.”
Relaţia este interactivă, Domnul ascultă sugestia poporului, şi pentru a evita inconvenientele şi stressul prilejuit de contactul direct, găseşte nimerită metoda de a lucra prin proroci. De aici deducem că însuşi zeii sunt luaţi uneori prin surprindere de mintea seminţiilor pământului şi răspund situaţiei tot prin metoda blestematului de feed back. Darul previziunii adevărate este aşadar rezervat doar bunului Dumnezeu. Cât despre instituţia purtătorului de cuvânt, cu siguranţă că aceasta este prima meserie practicată de bărbaţi!