Interviul acordat de Generalul Ştefan GUŞĂ
Interviul acordat de Generalul Ştefan GUŞĂ
Bucuresti, 1993
“S-a incercat ca situatia grea din decembrie 1989, in special anihilarea teroristilor, sa se rezolve cu ajutor strain.”
“Sambata 16.12.1989, ora 21.30, ajunsesem acasa. Am fost chemat de ofiterul de serviciu al M.St.M, din ordinul ministrului apararii nationale. Ministrul ne-a informat ca la Timisoara au aparut tulburari cu ocazia mutarii unui preot, Laslo Tokes. Am intrebat daca e nevoie sa luam masuri pe linie militara. Mi-a ordonat sa asteptam ordine ulterioare.”
“In dimineata de 17.12.1989 am fost informat ca din ordinul ministrului o grupa operativa din M.St.M, condusa de col. Ionescu, s-a deplasat la Timisoara, folosind un avion militar.”
“In cabinetul ministrului, catre pranz au fost chemati pt informare generalii Ilie Ceausescu, Victor Stanculescu, Dafinescu, Eftimescu.
Din acest moment au inceput evenimentele pe care nu reusesc sa le inteleg.
Cred ca la indicatia si cu aprobarea lui Ceausescu s-au organizat formatiuni de militari care sa se deplaseze cu cantec pe diferite strazi din Timisoara.”
“Ni s-a raportat ca militarii iesiti in oras, neinarmati, cu drapelele de lupta si cantand au fost agresati de persoane necunoscute. Au fost loviti cu pietre, lanturi, sticle si s-a incercat chiar luarea drapelului de lupta.”
Nota: pierderea drapelului de lupta are ca urmare desfiintarea unitatii respective.
“Generalul Milea a dat ordinul sa nu cedeze drapelul de lupta, iar militarii sa reintre in cazarmi. ”
“Oare cine avea interes sa captureze sau sa distruga un drapel de lupta?? Agresarea militarilor ne-a ingrijorat si alertat puternic. Daca cineva avea ceva cu Laslo Tokes, se ducea la casa acestuia dar nu agresa Armata. Mi s-a parut straniu. Cine agresase? Tinerii?? Cum adica? Sa-si atace fratii lor, aflati intamplator sub arme?
Mai tarziu, cand persoanele respective au devastat circa 300 magazine din centrul Timisoarei, am inteles. Oare persoanele cinstite isi devasteaza propriul oras? Daca aveau ceva cu partidul sau cu Ceausescu, trebuiau sa actioneze la sediul Consiliului Judetean de partid, asupra institutiilor unde functionau aceste organe si nu asupra militarilor sau unitatilor acestora. ”
“Ce trebuia sa inteleg, intelesesem. Daca aveau ceva cu partidul si cu Ceausescu, de ce atacau Armata? Mai tarziu mi-am dat seama ca se incerca atragerea Armatei intr-un conflict sangeros care ar fi putut ‘justifica’ interventia unor forte straine, venite ’sa rezolve situatia’. Va amintiti de cifra de 60 000 de morti vehiculata de Radio Europa Libera, de Brucan si de alte persoane?
Eram acolo, stiam ca nu e asa. Auzisem ca sunt victime. Aici e diversiunea. Si un lucru foarte important. Sa nu amestecam evenimentele! Unele s-au produs pana pe 22, altele dupa. Cifrele lansate vizau clar o implicare a Armatei intr-o fapt pe care nu-l savarsisem: genocid. Cati morti si cati raniti au fost pana pe 22 decembrie? Cati dupa? ”
“Sufeream de o mare lipsa de informatii. Ca militar ma temeam insa si de altceva: pe fondul dezordinii, in Romania se putea patrunde destul de usor. Se vor supara poate unii dar afirm: ma temeat de o invazie. Armata era blocata prin diversiune si deturnata de la misiunea ei de baza: apararea patriei. Ofiterul de stat major din mine la asta se gandea: oare, ce s-ar intampla daca invazia s-ar produce? ”
“Ma mai framanta ceva: Era oare necesar ca in acea situatie complexa, seful Marelui Stat Major sa fie trimis la o mare unitate? Existau comandantul armatei, al diviziei, o grupa de la minister. Ministrul apararii nationale ramasese fara mana dreapta. Conducerea Armatei a fost dispersata, rupta. Era oare cazul? Se stia ca incepuse tavalugul. Se stia ce se intamplase in Polonia, Germania, Cehoslovacia… Eram la rand. Urma si in Romania sa se intample ceva. Problema se punea cand si in ce mod.
Va spun cu toata raspunderea: soarta noastra s-a hotarat la Malta. Cum, din pacate cu cativa zeci de ani in urma se hotarase la Yalta. ”
“Planurile erau nemaipomenite, dar variante au fost mai multe. Meritul ca au fost dejucate nu a fost nici al meu, nici al lui Vlad. Meritul apartine multimii de oameni simpli care au inteles ce trebuia. Pentru ca noi puteam fi ori impartiti, ori ocupati, ori iugoslavizati. ”
“In dupa-amiaza zilei de 18.12.1989 a sosit o telegrama de la atasatul nostru militar la Belgrad – col. Manea Dumitru – prin care eram anuntati de iminenta unei agresiuni externe. ”
“Majoritatea ungurilor din Romania impart saracia si necazurile cu noi. Nu le arde de politica.
Nu ma asteptam neaparat la o agresiune din partea Ungariei, ci dinspre Ungaria. A nu se uita cei peste 60 000 de militari sovietici de pe teritoriul Ungariei. A nu se uita faptul ca in ultimii doi ani dinaintea evenimentelor la vecini se facusera redislocari masive de trupe. Toate de la Vest catre Est. Sa nu uitam ca unele unitati de aviatie de pe teritoriul Ungariei fusesera mutate catre frontiera noastra. Un militar trebuie sa tina seama de acest lucru. ”
“Seara ( 18.12.1989 ) a aparut episodul neplacut de la Catedrala. In zona respectiva au murit cativa tineri. Tot acolo s-au folosit grenade chimice de tip GIST. ” ( grenade chimice de instructie )
Reporter: “Domnule general, am o videocaseta a reporterului american Ted Koppel. Unul dintre cei mai mari reporteri de la AT&T. Demonstreaza ca tinerii nu au cazut sub gloantele mitralierei de pe TAB, care trasese in sus in scop de intimidare. In fata Catedralei n-a cazut nimeni. Oamenii au fugit catre parcul din lateral. Acolo au cazut, loviti de cineva care avea nevoie de victime. de 60 000 de victime. ”
Reporter: “Altceva deosebit in ziua de 18 decembrie? ”
“Atunci am realizat ca impotriva Romaniei se exercita un razboi psihologic si radioelectronic. Cat de intens? Cu ce rezultate? Abia mai tarziu mi-am dat seama.”
Reporter: “Vreau argumente clare, domnule general! ”
“De acord. Civilii nu stiu un lucru: unele tipuri de rachete folosite de noi nu pleaca de pe rampa de lansare daca nu au in fata tinte. In gol nu se poate trage. Or, cine are tehnica atat de sofisticata, amplasata inclusiv pe sateliti, cu care ar putea simula atat de perfect o tinta, incat sa determine plecarea rachetelor? ”
“Cel psihologic a fost mult mai complex. A inceput cu zvonuri privind agresarea familiilor militarilor. A continuat cu atacarea unor unitati militare. Apoi au nceput telefoanele de diversiune. Se anuntau tot felul de catastrofe. Ca Solventul urma sa sara in aer, de exemplu. Stirile diversioniste erau sustinute de actiuni in teren: se incendia si se distrugea pe portiuni mici.
Concluzia: diversionistii nu au avut baza de masa in randul locuitorilor Timsoarei, dar au actionat.
Daca vroiau sa-l doboare pe Ceusescu sau partidul comunist de ce au atacat Armata? N-a fost provocare? Nu viza asta atragerea Armatei in macelul planificat? Macelul despre care se vorbea in 22 decembrie? De 60 000 de morti ? ”
“Dimineata de 19.12.1989 ne-a adus informatii certe: populatia Timisoarei se organiza in sistem revolutionar. Cu brasarde, cu oameni de ordine, cu raspunderi precise. Eliminau dintre ei pe cei violenti, beti ori inarmati. Aveau revendicari clare.
Hai sa recunoastem niste fapte care s-au uitat cam repede de catre unii: Timisoara a inceput Revolutia! Este meritul lor. Faptul ca initierea s-a aranjat de altii nu intuneca cu nimic acest merit. ”
Reporter: “Interventia trupelor diversioniste straine este puternic contestata in Romania. Multi jurnalisti americani, francezi, belgieni, englezi, germani au demonstrat existenta trupelor de initiere sovieto-maghiare. Am multe carti si articole pe aceasta tema. Am si cateva videocasete. Negam ceea ce pana si unii maghiari au recunoscut oficial, ridicand un monument celor cazuti pe teritoriul romanesc. ”
“Istoria nu se scrie in functie de orgolii si pareri. Organele de trecere a frontierei trebuie sa prezinte situatia exacta a intrarilor de turisti din perioada 13-17 decembrie 1989. Sunt de circa patru ori mai mari decat media obisnuita pentru acea perioada anului. ”
“Pe 20.12.1989 intreaga populatie a Timisoarei era in strada. Pasnic, cu drapele, cantand, scandand lozinci anticeausiste. Multi au defilat pe TAB-urile noastre. Nimeni nu s-a opus. ”
“Posturi de radio straine vorbeau de mii de morti in Timisoara. Eram acolo si stiam ca nu era adevarat. Nu erau nici mii, nici sute. Nici chiar zeci. Erau putini, inclusiv in randul militarilor. ”
“Nu vreau sa culpabilizez pe nimeni. Nici sa disculp. Stiti ce s-a intamplat atunci cu Armata? Pe probe exacte? In ianuarie 1990 eram la Cluj. Am urmarit interviul dat de Petre Roman unei frumoase frantuzoaice. Printre altele afirma: ‘Atunci, blindatele au tras in plin.’ Bravo domnule! Armata fusese folosita, apoi era aruncata la gunoi. Uita Petre Roman ca intrase in CC cu ajutorul Armatei. Ca in acele nopti l-a pazit Armata si l-a hranit Armata. Peste cateva zile Armata trebuia aruncata. ”
“Vreau sa se precizeze exact cati morti au fost pana in 22 decembrie si cati dupa. Asa vom intelege ca Fortele Armate nu au tras sa ucida. Foc de intimidare a fost. Greseli au fost. Insa foc pentru a ucide, nu! Daca ar fi fost foc in plin, nu pot aprecia rezultatul.
Daca as fi dat ordin soldatilor sa traga o singura salva, mureau mii de oameni. Asta trebuie sa se inteleaga. O mitraliera cu cadenta de 600 lovituri pe minut ar fi putut transforma intreaga piata in cimitir.
Ar fi putut fi mii sau zeci de mii de morti. Cam cum afirma la televizor ‘eroul’ Silviu Brucan.”
“Nenorocirea e ca timpul trece si culpabilizarea a fost facuta de profesionisti ai diversiunii. ”
Reporter: “Razboi psihologic ?”
“L-am simtit pe pielea mea. De exemplu, la un moment dat tehnica de antiaeriana a descoperit tinte aeriene in deplasare de la nord-vest catre sud-est. Si asta inca din data de 18 decembrie. Transmise din partea marii unitati de aparare a.a. din zona. ”
Reporter: “Din Ungaria catre Romania ?”
“Exact. Am ridicat aviatia in aer, insa, de indata ce tintele au ajuns in zona de frontiera, au virat, deplasandu-se de-a lungul acesteia. Toate datele pot fi confirmate de comandantul unitatii romanesti de aviatie care s-a pregatit de confruntare. Eram decisi sa tragem. Comanda mea a fost: ‘Nimic nu trece frontiera!’ Verificasem la aviatie: nu aveau aprobare de survol. Iar directia era Bucuresti. Acum insa ma intreb: oare cat de reale erau informatiile? Incepuse diversiunea ?!”
Reporter: “Puteau fi si simulatoare ? ”
“Puteau, insa numai cu tehnica foarte sofisticata. Asta presupune ca diversiunea s-a organizat la inalt nivel. Ulterior, am simtit-o cu totii in Bucuresti. Cu intensitate maxima, dupa 22 decembrie 1989. ”
“Am plecat la Bucuresti cu un AN-24, pilotat de comandantul regimentului de transport. Prin reteaua radio a avionului am aflat ca o serie de fosti ofiteri si generali ai Armatei s-au prezentat la radio si televiziune cu tot felul de apeluri.
M-a socat generalul de rezerva Nicolae Militaru care apela la unii fosti comandanti, nominalizati expres, cu formula: ‘Opriti macelul !’
De unde stiuse acesta ce se intamplase in realitate ? De ce inventase un macel savarsit de Armata Romana ? Asa era planul ? Stiam sigur ca la ora cand elicopterul prezidential se ridicase de pe cladirea CC, nu se mai tragea in nici un loc din tara. Verificasem prin contactare toate armatele. Toti mi-au confirmat ca era liniste. ”
Reporter: “Deci aceste mesaje sunau cam diversionist ?”
“Nu vreau sa le calific. Sa le spunem bizare. Sustineau ata de insistent un macel, incat m-au cutremurat. Lumea putea crede, putea intra in panica. ”
“In M.Ap.N, cabinetul ministrului: erau generalii Stanculescu, Hortopan, Eftimescu si cativa generali in rezerva. Atunci l-am vazut pentru prima data pe Kostyal. Sper ca si pentru ultima. M-a socat lipsa de ordine militara. Ma asteptam sa gasesc ceea ce trebuia: operatori, harti, ofiteri. Deci, un punct de comanda la cel mai inalt nivel. ”
Reporter: “Cum ati fost primit ? Vi s-a comunicat ca Victor Stanculescu e noul ministru al apararii ? ”
“Nu, nici n-am avut timp de discutie. Atunci au patruns pe usa Ion Iliescu, Petre Roman, Voican Voiculescu. Ne-am asezat la masa de consiliu.
Caseta video cu discutiile este la Armata, la o unitate speciala. ”
Reporter: “De ce ati cerut inchiderea frontierelor ?”
“Era prima obligatie legala si logica in acea situatie. Si in orice stat.
In scurt timp, comandantul granicerilor m-a anuntat ca s-a deschis frontiera de Vest pentru a patrunde ajutoare. Ca asa i s-a cerut de la F.S.N.
Am strigat la el: ‘Cand au avut timp sa adune acele ajutoare? Cand au avut timp sa traverseze Ungaria? ‘
Ce mai puteam sa fac ? Cine daduse aprobarea ? Cum puteam sa-i mai opresc ?”
“Dupa ora 17.00 era liniste. Am plecat catre CC. Greseala. Un comandant trebuie sa ramana acolo unde poate conduce trupele. ”
Reporter: “Am caseta video. Acolo apare si generalul Militaru. Stiati ca era deja ministru al apararii nationale, numit prin televiziune, de catre capitanul Lupoi ? ”
“Nu. Am aflat mult mai tarziu.
Il cunosteam de la Craiova, din 1960. Venise din URSS. Statuse foarte putin timp la Iasi. Stiam ca fusese scos din Armata deoarece pe vremea cand studiase la in URSS ar fi fost racolat de sovietici, iar dupa ajungerea in tara ar fi fost contactat de acestia. Cam asta stiam si despre fostul general Serb. ”
“Imi aduc aminte faptul ca in 22 decembrie, seara, in sediul CC, generalul Militaru a afirmat ca Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni de zile. ”
Reporter: “Cine a mai aparut ? ”
“Brucan, Barladeanu…”
Reporter: “Fosti komiternisti. ”
“Nu-i cunosteam. Nu erau niste personalitati. Niste batranei oarecare. Venise si Verdet. Cum au patruns, Dumnezeu stie. V-am spus ca eu am intrat foarte greu. ”
Reporter: “De la Militie si Securitate cine a venit ?”
“Au aparut generalul Vlad si col. Ardeleanu, seful USLA, fie-i tarana usoara!, Pe generalul Vlad il cunoscusem cu ocazia predarii Trupelor de Graniceri. Mi s-a parut un om echilibrat, inteligent, exigent, bun profesionist. ”
“In timp ce discutam afara a inceput mascarada. A inceput sa se traga.
Am auzit focuri de arma automata. Am tras perdeaua si am privit. Pe cladirea palatului regal erau trei-patru cuiburi de foc automat.
Ca militar am socat de urmatoarea situatie: Cu totii vorbisem in balcon si nu se intamplase nimic. Se stie ca orice terorist loveste in conducatori, nu in multime. Deci s-a inceput tragerea dupa ce s-au terminat cuvantarile din balcon. ”
Reporter: “Cine vorbise in balcon ? ”
“Domnul Iliescu. Nu-l cunoscusem pana la sosirea in minister.
A urmat Petre Roman, eu, altii. Nu se tragea. Abia cand am revenit in interior au inceput focurile. Din experienta pot sa va spun ca erau mitraliere sau pistoale mitraliera. Dar puteau fi si simulatoare de foc.
Senzatia mea a fost ca au tras pe deasupra multimii, nu in jos, in oameni. Piata era plina. N-am vazut oameni cazind. ”
“Am sunat la M.Ap.N. Mi-au raportat ca era liniste. Ulterior au revenit, raportand ca de pe restaurantul Orizont si din blocuri se trage asupra cladirii ministerului.
Diferenta de incepere a focului a fost foarte mica, 2-3 minute, sau nici atat. Era in jurul orei 18.30.
La interval de minute mi s-a raportat ca erau atacate CAAT, DTM… majoritatea unitatilor Armatei din Bucuresti. Apoi, din diferite orase din tara. Intelegeti? Si din tara! ”
“Am primit informatii de la Iasi si de la Marina Militara ca se incearca patrunderea peste frontiera de Est, inclusiv dinspre mare. Am gandit ca in situatia grava in care eram trebuie sa rezistam. Sigur ca cei care au raportat au primit informatia de undeva. ”
Reporter: “Cum ati ajuns la hotararea sa rezistati ? ”
“Mi-a venit in minte 1968. Faptul ca armata ceha nu rezistase invaziei si din cate stiu nici nu incercase. Era de neinteles. Doar era tara lor! ”
“Maiorul Cioara, de la Iasi avea informatii de la cercetare si de la graniceri ca sovieticii se pregateau sa intre cu blindate si elicoptere. I-am ordonat: ‘Mai baiete, nu trece nimeni, muriti pe brazda !’
Acelasi lucru l-am spus tuturor celor cu care am vorbit in acea noapte, inclusiv granicerilor: ‘Nu intra nimic! Trageti!’ ”
“In noaptea aceea se intamplau si alte lucruri foarte importante. Conducatorii armatelor din Tratatul de la Varsovia incepusera sa ma caute. Fara a intra in amanunte, romanii trebuie sa stie ca acest Tratat avea trei categorii de organe conducatoare: Comitetul Politic Executiv, format din sefii de state, Comitetul Ministrilor Apararii si Comitetul sefilor de stat major. Cum seful statului era arestat, iar ministrul apararii mort, eu eram cel cautat. Tratatul nu era o gluma, ci un pact de drept international. Cei care semnasera aveau anumite drepturi si obligatii clar precizate. Astfel de lucruri nu se incalca usor. Traiam si indiferent cine ii contactase, nu puteau face abstractie de mine. Si nici nu au facut. ”
Reporter: “Cu cine ati vorbit ? ”
“Cu gen. Karpaty de la maghiari, cu Vacek de la cehoslovaci, cu Semerjiev, seful marelui stat major bulgar. Ma sunase atasatul militar sovietic, apoi atasatul militar maghiar, col. Arady Sandor care stia foarte bine romaneste.
Culmea e ca imi indica cu precizie de milimetru o parte din statiile care trebuiau distruse de catre Armata romana, chipurile pentru a lichida fenomenul terorist! Erau statiile Securitatii, dar nu numai ale lor. ”
Reporter: “Daca loveati statiile indicate de el, se intrerupeau legaturile din intreaga tara. Chiar ajungeam la haos si razboi civil. O marturisire: am inregistrarea acelei convorbiri. Au facut-o securistii de la UM 110. ”
“Vacek m-a intrebat daca avem nevoie de munitii. I-am raspuns dur. Eram nervos. Credea ca armata romana isi consumase toate rezervele de munitie ? ”
Reporter: “Deci cam toti va ofereau ajutor militar ? ”
“Pe Moisev, sovieticul, eu l-am sunat. Acesta este adevarul istoric. Am facut-o pentru a-l atentiona sa nu trimita trupele cerute de ceilalti, indiferent de pozitia si marimea lor. Banuiam ca noua conducere nu va mai tine cont de mine si va cere ajutor. ”
Reporter: “S-a si cerut domnule general. Am videocaseta. S-a cerut prin televiziune. ”
Reporter: “In dimineata zilei de 23 decembrie 1989 cativa tineri, pe Magheru, raspanadeau zvonul ca ati murit ? S-a incercat lichidarea dumneavoastra ? ”
“Am plecat la Marele Stat Major cu un TAB condus de un ofiter. Nici acum nu stiu cum il cheama. M-a scos din foc. Asupra TAB-ului s-a tras. f
La pranz eram la minister. Am constatat cu stupoare ca Militaru era deja in minister, in biroul ministrului. ”
Reporter: “Fusese numit ministrul al apararii prin televiziune. A fost numit si a doua oara de domnul Ion Iliescu, imediat dupa sosirea mea la M.St.M. ”
“Eu am ramas cu o imagine terifianta. Primul lucru care l-a facut a fost sa ridice telefonul special si sa pronunte: ‘Alio, Mascva! Ia bil… ‘ Si-a facut o scurta biografie, prezentadu-si studiile si cariera militara.
Am disparut urgent din birou. Acest moment a fost pentru mine clarificator: Nicolae Militaru fusese intr-adevar agent. Si nu-si pierduse relatiile. Nici accentul rusesc perfect, cu semn moale. ”
Reporter: “Cum s-a facut destituirea ? ”
“Imediat dupa ce a fost numit ministru Militaru a chemat prin telefon oamenii pentru a-i numi in functii.
Gen. Pancea de la Galati era un simplu sef de centru militar judetean. Initial l-a numit sef al Directiei Informatii, ulterior Comandant al Trupelor de Transmisiuni. De acolo consilier prezidential.
gen Eftimescu si viceamiralul Aron, ajutoarele mele, s-au plasat pe pozitii de lingai sevili ai lui Militaru.
Am fost trimis la Cluj, pe functie de loctiitor comandant de armata ”
Reporter: “Ce au facut generalii de securitate in Marele Stat Major ? ”
“Au prezentat schemele de organizare a unitatilor si efectivelor pe care le aveau. Au integrat Securitatea in Armata. N-am fost prezent la arestarea lor. ”
Reporter: “Cum a cazut Militaru din functie ? ”
“Armata l-a dat jos. O destabilizase groaznic, incepand cu avansari neregulamentare si terminand cu masuri aberante de asa zisa reorganizare. ”
Comentarii recente