LIBRIA

Trimiterile bibliografice pot fi găsite la adresa:

http://www.miracol.ro/bibliografie.txt

Domnul, în bunătatea sa nemărginită exercită o exigenţă pe măsură. Este profund nemulţumit şi de prestaţia zeilor din subordine şi de manifestările oamenilor din grădina sa. Împotriva zeilor care au coborît pe Terra, aşa numiţii annunnaki, sunt formulate două capete de acuzare:
Primul:

(6,XV, 1) “Atunci mi s-a adresat şi mi-a spus aşa: Ascultă, ascultă fără frică. O ! Enoh cel drept. O! scrib al dreptăţii, apropie-te şi ascultă vocea mea. Du-te spune-le îngerilor veghetori ai cerului care te-au trimis să mă rogi pentru ei: Voi trebuie să vă rugaţi pentru oameni şi nu oamenii pentru voi! De ce aţi abandonat înălţimile sfinte ale Cerului, locuinţele voastre eterne, pentru a merge să păcătuiţi cu femeile. De ce v-aţi îndrăgostit de fiicele oamenilor; v-aţi însoţit cu ele; v-aţi dedat cu ele la lucruri care ţin de copiii pământului, şi aţi dat naştere unei rase nelegiuite.”

Soarta bieţilor zei geneticieni este pecetluită.

În avântul lor creator sau din neatenţie, gena care reglează sex appeal-ul femeilor a rămas activată la maximum şi au rezultat nişte fiinţe irezistibile. Chiar şi pentru savanţi preocupaţi şi serioşi ca ei. Apoi curiozitatea ştiinţifică, enzima progresului, i-a ispitit să-şi cunoască copiii, să-i crească pentru a le testa potenţialităţile, reproductivitatea. Când au fost edificaţi pe deplin era prea târziu. Şi cercetătorii atomişti din zilele noastre rămân în faţa ciclotroanelor până ce le cade şi ultimul fir de păr, tot din curiozitate ştiinţifică. Apoi, pentru a anihila radiaţia ucigaşă fac chemoterapie.
La rândul lor şi zeiţele din laboratoare au fost curioase să testeze potenţa bărbaţilor creaţi să devină mineri destoinici, înainte de ai trimite la munca de jos. Şi pentru ca toţi erau profesionişti desăvârşiţi zei ori zeiţe, şi bărbaţii şi femeile s-au dovedit foarte reuşiţi. Fertilizându-se reciproc unii au avut de pierdut alţii în aparenţă de câştigat. Zeii s-au împurificat genetic şi au devenit incompatibili în faţa propriei lor orânduieli cereşti. Astfel pe pământ au apărut prima dată semiizeii, apoi sfertozeii, octozeii. Şi în cele din urmă miriazeii, adică hibridarea cea mai de nedorit dintre toate relele cerului şi pământului, la un loc. În timp ce zeiţele îi iubeau în taină pe pământenii cei mai reuşiţi, zeii le curtau şi le învăţau rafinamentele vieţii pe femei. Mitologiile popoarelor surprind frecvent istorioarele amoroase ale zeilor sau zeiţelor cu pământeni [9], [121], [122], [206], [207], [213]. Transferul genetic de potenţial prevăzut pentru înzestrarea oamenilor a depăşit cu mult prevederile din lanţul trofic. Potenţialul mental omenesc a crescut periculos de mult şi a urcat tot mai sus. Pentru a ieşi onorabil din înevitabilele încurcături şi bărbaţii au avut parte de diferite cursuri intensive.

(6.VIII.1) “Azazyel i-a mai învăţat pe oameni să facă săbii, cuţite, scuturi, platoşe şi oglinzi; el le-a arătat cum să facă brăţări şi podoabe, cum să folosească vopselele, arta de a înnegri sprâncenele, de a folosi pietrele preţioase şi tot soiul de spoieli, astfel încât oamenii s-au stricat. Nelegiuirea s-a întins; depravarea s-a înmulţit, creaturile încălcau orice ordin şi distrugeau tot ce le ieşea în cale. Amazarak i-a învăţat tot felul de vrăjitorii, de farmece şi însuşirile rădăcinilor. Armers i-a învăţat arta de a dezlega vrăjitoriile. Barkayal i-a învăţat arta de a urmări stelele. Akibeel i-a învăţat semnele. Tamiel i-a învăţat astronomia. Şi Asaradel i-a învăţat mişcările Lunii.”
Zeii pot orice dar deşi intoleranţi şi incoruptibili, depăşindu-şi competenţele au devenit temători:
(4,LXXVI,9) “Noi vă hrănim de dragul lui Dumnezeu, nu cerem de la voi răsplată şi nici mulţămită. Noi ne temem de o zi posomorâtă şi nenorocită de la Domnul nostru.”
Excedaţi de reuşită zeii au intervenit şi au diminuat potenţialul fizic, mental şi de adaptare în mediu al oamenilor. Direcţia principală a fost pilozitatea. Reducând pilozitatea, cantitatea de informaţii procesate de creier a scăzut dramatic. Conexiunea cu mediul a fost grav afectată dar s-a câştigat mult în aspect fizic, frumuseţe, culoarea pielii. Raţiunea lui Divide et impera a dat primele roade. Oameniilor li s-a tăiat legătura cu ambientul, au primit haine şi echipamente, dar potenţialul de a comunica între ei prin accesul nelimitat la conştiinţa colectivă a speciei a decăzut. Urmând să evolueze ca entităţi distincte, aveau să-şi exacerbeze egoul, până la individualism. Creierul omenesc a rămas din acest motiv o mare instalaţie performantă, utilizată mult sub potenţial [246,(330)]. Rasa cea nouă avea parametri deosebiţi:
(6,CV,8) “La glasul lui, am alergat la el, şi i-am spus: Iată-mă, fiul meu; de ce ai venit să mă găseşti? Şi el mi-a răspuns: Un mare eveniment m-a adus la tine; o minune greu de înţeles, despre care am venit să-ţi cer o lămurire. Ascultă, deci, O! tată, şi află că fiul meu Lameh are un fiu care nu-i seamănă deloc şi care nu pare să ţină de neamul omenesc. El este mai alb ca zăpada, mai roz ca trandafirul; părul său este mai alb ca lâna şi ochii lui aruncă raze ca Soarele; când îi deschide, umple casa de lumină. Şi de îndată ce el a ieşit din mâinile moaşei, el a deschis gura şi l-a binecuvântat pe Domnul. Tatăl său Lameh, îngrozit de această minune, a alergat la mine, necrezând că acest copil este al lui, ci că el este născut dintr-un înger din Cer; şi iată, eu am venit la tine, pentru ca tu să-mi dezvălui adevărul despre acest mister. Atunci, eu, Enoh, i-am răspuns: Domnul este pe cale să facă o nouă lucrare pe Pământ. Eu am văzut-o într-o viziune. Eu ţi-am vorbit de timpurile tatălui meu Jared, de aceia care născuţi din Cer au călcat, în acest timp cuvântul Domnului. Iată: Ei au făcut nedreptăţi şi au călcat ordinele şi au locuit cu femeile oamenilor şi au procreat cu ele urmaşi josnici.Pentru aceste crime, un mare prăpăd va veni pe neaşteptate asupra Pământului; un potop îl va inunda şi îl va pustii, timp de un an. Acest copil care vi s-a născut va fi singurul care va supravieţui acestui mare dezastru împreună cu cei trei fiii ai săi. Când toate fiinţele umane vor fi nimicite, el singur va fi salvat. Şi urmaşii lui vor face copii, pe Pământul uriaşilor care nu s-au născut din spirit ci din carne. Pământul va fi deci pedepsit şi toată depravarea va fi spălată. Din acest motiv arată-i fiului tău Lameh, că fiul care i s-a născut este într-adevăr fiul său; daţi-i numele de Noe, pentru că el va supravieţui. El, şi fiii lui nu vor fi părtaşi la desfrâu şi se vor păzi de păcatele care vor acoperi faţa Pământului. Din nefericire, după potop, nedreptatea va fi încă şi mai mare ca înainte; căci eu ştiu ce trebuie să vină; însuşi Domnul mi-a arătat toate tainele despre acestea şi am putut citi în scrisurile din Cer.”

Previziunile lui Enoh aveau să se adeverească într-totul, fiind atent planificate de la alt nivel. Nici această soluţie nu a putut fi ţinută sub control. Dar mai târziu tot răul se va dovedi spre bine, căci nu mai sunt diferenţe esenţiale între cer şi pământ – cel puţin principial. Tuturor li se mai dă o şansă, sau şi-o iau singuri. Zeii se pot folosi de oameni oricât ar fi ei de evoluaţi. Îi vor folosi chiar în misiuni onorifice, ca piloţi de elită în războiul stelelor, spre exemplu!

(6,XIII,1) “Atunci Enoh pleacă şi îi spuse lui Azazyel: Nu mai există linişte pentru tine, o mare sentinţă s-a pronunţat împotriva ta. Vei fi încătuşat; Nu va fi niciodată pentru tine nici uşurare, nici iertare, nici putinţa unui ajutor, din cauza fărădelegilor pe care tu le-ai arătat. Şi pentru că tu i-ai învăţat pe oameni să-l insulte pe Dumnezeu, să păcătuiască şi să-i asuprească pe semenii lor. Apoi l-am părăsit şi am mers să le anunţ eu însumi noutăţile la toţi tovarăşii lui de crime. Şi ei s-au înspăimântat şi au fost apucaţi de un tremurat îngrozitor. Şi ei m-au implorat să scriu pentru ei o plângere umilă, pentru a obţine iertarea greşelilor lor; m-au rugat s-o fac să ajungă la tronul lui Dumnezeu din Cer, căci ei nu îndrăznesc să i se adreseze, nici să-şi ridice ochii spre Cer din cauza marelui păcat pentru care au fost judecaţi. Atunci, eu am scris o plângere umilă în sprijinul lor, pentru a obţine linişte şi iertare pentru tot ce au făcut. Apoi i-am părăsit şi mi-am continuat drumul, recitind mereu plângerea lor, către apele lui Danendan care se află la răsărit de Hermon şi acolo m-am culcat.”

Ca un avocat care pe drumul spre tribunalul din cartier îşi repetă obosit pledoaria, Enoh cel Drept a adormit copleşit de povara unei cauze pierdute.
Pe pământ ţăranii au învăţat să semene şi să recolteze în ritmul anotimpurilor, în cer zeii semănă şi recoltează între două treceri ale planetei lor prin sistemul solar. Lanţul inevitabil de catastrofe datorat evenimentului spulberă toate culturile, construcţiile, civilizaţiile. Regnul animal este complet distrus. Aşa cum se întâmplă pe ogoare după arăturile adânci de toamnă. Nu mai ramâne nimic în urmă, să amintească de vechile culturi. Primăvara, semănătorii o iau de la început, cu seminţe noi selecţionate.
Aceeaşi socoteală şi-au făcut-o şi zeii: Calamităţile vor distruge toate urmele erorilor şi totul va fi uitat; toţi greşesc, şi noi am greşit. Doar că au scăpat un amănunt:

(6,III,1) “Toţi aceia care locuiesc în Ceruri cunosc ce se întâmplă pe Pământ. Ei ştiu că sferele cereşti care ne luminează nu-şi schimbă niciodată drumul; că fiecare dintre ele răsar şi apun cu regularitate, la timpul propriu fiecăruia, fără a se abate niciodată de la ordinele pe care le-a primit. Ei privesc Pământul şi ştiu imediat totul despre el de la început şi până la sfârşit. Ei văd că fiecare din creaţiile lui Dumnezeu urmează fără abatere drumul care i s-a dat. Ei văd vara şi iarna; văd că Pământul e îndestulat cu apă şi că norii, ceaţa şi ploaia împrospătează văzduhul.”

Ei cunosc ciclicităţile cerului aşa cum noi le ştim pe ale trenurilor. Fiecare şi-a luat toate măsurile să-şi protejeze populaţia de truditori, aşa cum ţăranul îşi adăposteşte boii de furtună. Presumerienii au plecat în exod acum 7200 de ani din Oaş şi din nordul acestuia de pe suprafeţe generoase ale continentului european, pentru a se feri de glaciaţiunea declanşată la trecerea Planetei Zeilor. Nibiru, Marduk, Nemesis, Planeta Crucii, Regele Cerurilor, planeta aceasta, cu 50 de nume, care acum este din nou în preajma lui Pluton, şi se apropie inexorabil, este prezentă în toate tradiţiile lumii. Exodul presumerienilor de atunci, a fost condus de un coechipier al lui YHWH, de zeul Dumuzi, menţionat în panteonul sumerian cu rangul 10 [206,140]. El a condus aceste populaţii spre sud, mult în sud unde clima era mai caldă. Numai că Sitchin, şi aşa controversat de ai săi, nu a mai avut puterea să spună că doar românii, din toate popoarele de mai târziu ale Pământului, îşi nominalizează divinitatea Dumuzi, spunându-i Dumnezeu. Din graba exodului sau pe drum, vor fi fost pierdute plăcuţele de la Tărtăria [187], care prin vechimea lor presumeriană, îi pun într-o ipostază atât de jenantă pe savanţii timpurilor noastre. Tot aşa YHWH a condus direct exodul lui Moise de acum cca 3600 de ani.
Al doilea:
Directiva de reluare de la zero a unui nou ciclu evolutiv şi de producţie a fost încălcată cu bună ştiinţă în mai multe feluri. Protejarea masei de pământeni în faţa stihiei cosmice, şi aducerea în exod a populaţiei presumeriene în Sumer de către zeul Dumuzi. Încă un exod de mari proporţii în care populaţia pelasgă a colonizat sudul Europei pe toată lungimea ei din Franţa până în Crimeea [143].
Prelevarea unui eşantion de exemplare, o nouă speranţă, de calitatea cea mai bună a momentului, din cât mai multe specii ale pământului, împotriva hotărîrii de exterminare totală.

[206,398] “Secretul dezvăluit de el (Utnapiştim n.a.) consta în faptul că înainte de catastrofa diluviană, zeii au ţinut un consiliu şi au votat distrugerea omenirii. Votul şi hotărârea au fost ţinute secret dar Enki (şeful misiunii annunnakilor pe pământ n.a.) l-a căutat pe Utnapiştim, împăratul Şuruppakului, pentru a-l informa de apropiata calamitate. Venit în secret, zeul s-a ascuns după un panou de trestie şi de după acesta i-a vorbit lui Utnapiştim. La început mesajul lui a fost criptic, apoi mesajul şi sfaturile sale au devenit foarte clare:
Om din Şuruppak, fiu al lui Ubar-Tutu,
Lasă-ţi casa, fă o corabie!
Lasă-ţi averea, cată la viaţa ta!
Uită de bogăţiile tale salvează-ţi sufletul!
În corabie cu tine strânge sămânţa
La toate câte pe pământ vieţuiesc;
Corabia ce-o vei construi
Măsurile ei, ţi le voi da eu.”

Evenimentul este înregistrat metaforizat până la încriptare şi în scrierile istorice chinezeşti vechi. Nuwa şi Fu Xi s-au salvat la potop într-un dovleac imens crescut dintr-o sămânţă pe care le-a dat-o în mare grabă zeul tunetului Leigong [7,53]. Legenda a fost păstrată cu mare atenţie până în timpurile noastre când a generat într-o versiune modernă dar neînţeleasă, tradiţia americană a Halloween-ului [170,(190)].
Ultimul potop a lăsat urme adânci în tradiţiile popoarelor de pretutindeni. Deşi mai recentă, versiunea biblică a lui Noe, este cea mai mediatizată şi cunoscută.
Sacrificiul suprem asumat de şeful misiunii de annunnaki, oricum vinovat pentru deviaţiile genetice ale subordonaţilor săi, a fost şansa conservării unor eşantioane din ciclul anterior, peste stihia pustiitoare a trecerii lui Nibiru. Potopul nu şi-a atins scopul, oamenii nu au pierit, sămânţa lor a reuşit să scape. Omenirea aşa cum o vedem acum este rodul acestui sacrificiu. Şansa vieţii noastre, clădită pe sacrificiul zeilor annunnaki, degradată la ceea ce a ajuns astăzi mediul planetar, s-a dovedit o iniţiativă ce trebuia evitată.
Domnul avea dreptate, totul trebuia reluat de la zero.
(4,LVIII,20) “Satan a prins putere asupra lor şi i-a lăsat să uite pomenirea lui Dumnezeu (Traducerile sunt întotdeauna raportate la terminologia compilatorului. În acest caz divinitatea supremă Domnul este tradus prin Dumnezeu – n.a.). Ei sunt tovarăşii lui Satan. Oare tovarăşii lui Satan nu sunt pierduţi?”
Chiar ispitirea Evei a fost tot o iniţiativa diavolească. Şeful pământean al misiunii şi-a depăşit prerogativele. Iar noi suntem produsul unei iniţiative rebele exercitată împotriva voinţei Domnului. Apoi încă o idee rebela, aceea de a nu fi fost lăsaţi să dispărem fără urmă, la potop. Dumnezeii noştri mai mult sau mai puţini locali, sunt componenţii echipei lui Azazel, deci folosind limbajul biblic cu toţii ne tragem din diavoli. Dumuzi este el însuşi un reprezentant de marcă al echipei şi al proceselor de hibridare scăpată de sub controlul suprem. Dumnezeul nostru este salvatorul nostru şi pentru gestul său a primit cumplita pedeapsă a adâncurilor.

(6,XVI,2) “Cât despre îngerii veghetori care te-au trimis să te rogi la mine pentru ei, Le spun lor, acestor inteligenţe cereşti: Voi aţi avut Cerul pentru a locui; dar tainele cele mai ascunse nu v-au fost arătate; cu toate acestea voi aţi cunoscut un secret al nedreptăţii. Şi voi l-aţi dezvăluit femeilor care v-au mişcat inimile şi prin voi s-au înmulţit răul pe suprafaţa Pământului. Spune-le lor deci: Niciodată voi nu veţi obţine iertarea, niciodată nu veţi mai avea pace!”

Annunnaki, mândrii zei coborîţi pe Terra, nefilimii cum la spuneau sumerienii, fuseseră aşadar condamnaţi. Revenirea lor la cer, le era refuzată, rezultatul muncii de creaţie de pe Pământ era proscris.

(6,X,6) “Apoi, Domnul spusese către Rafael: Prinde-l pe Azazyel, leagă-i picioarele şi mâinile; aruncă-l în întunericul veşnic şi părăseşte-l în pustia lui Dudael. Fă să plouă peste el pietrele grele şi ascuţite; învăluieşte-l în întuneric deplin. Să rămână acolo pentru totdeauna, fie ca faţa sa să rămână acoperită cu un văl gros; şi fie ca el să nu mai vadă lumina niciodată. Şi când se va face ziua judecăţii, aruncă-l în foc.”
(6,X,15) “Şi când fiii lor vor fi omorâţi, când ei vor fi văzut că a pierit tot ce le-a fost scump pe lume, încătuşează-i sub pământ pentru şaptezeci de generaţii până în ziua judecăţii şi a sfârşitului lumii; şi cuvântul acestei judecăţi îi va osândi pe veci.”
(Apocalipsa 20,1) “Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie deslegat pentru puţină vreme.”

Versantul kilometric ai lespezii ce pecetluieşte văgăuna-mormânt (3200 m), a fost tras ca un chepeng peste cei pedepsiţi şi închişi în adâncuri, zeul şi supuşii săi.
Pe capac, ca pe lespedea oricărui mormânt, a fost apoi săpat cu lasere portretul vinovatului. Pentru a sta mărturie pedepsei primite pentru încălcarea poruncilor Domnului.
Locul poate fi zărit şi supravegheat doar din satelit, pentru că nu a fost făcut pentru oameni.

Astăzi numai cine nu vrea nu îşi cumpără un satelit, dar degeaba îl ai dacă nu-i citeşti ştirile şi cadastrele. Cine nu are, poate însă citi de la cei ce au. Noi suntem în aceasta ipostază. Astfel un tânăr informatician din Râmnicu Vâlcea, Ştefan-Emil Ionescu, a studiat în nopţi nedormite hărţile ţării noastre cartografiate din sateliţi şi ajunse în bazele de date ale lui Google. Aşa a descoperit o formaţiune ce pare dăltuită de o mână sigură şi fermă. Un portret, un cap de om, de fapt un zeu, cu expresie tristă, posomorâtă, pentru că un om nu putea să se încarce de un păcat aşa de mare, ca să merite o pedeapsă atât de aspră. Captivitate pe 70 de generaţii. Pedeapsa lui, a informaticianului, e mai mică, pe măsura păcatului cunoaşterii. Pentru că a găsit şi arătă lumii mormântul zeului, îl înfrăţeşte în suferinţă. De atunci, de când l-a văzut, nu mai doarme nopţile, iar somnul de peste zi îi ascunde farmecul luminii.

Tainele mandalelor budiste ne sunt obsesiv aduse la citit din lanurile de cereale, până le vom înţelege. Megaliţii săpaţi în pereţii stâncilor însemneză pe faţa pământului urmele bătăliilor de unii pierdute, de alţii câştigate.
Poate că aşa a fost hotărât, ca in locurile acestea ale noastre, să fie aşezat unul dintre cei mai importanţi megaliţi ai planetei.

[http://www.megalit.ro]
Mesajul are pentru pământeni consistenţe diferite.
Geologii sesizaseră translaţia ciudată a masivului capac, o placă tectonică uriaşă, care în mâna divinităţii s-a lăsat uşoară ca o plapumă:

“Există două segmente de scoarţă care compun megalitul, unul continental şi unul oceanic, aflate în raport de subducţie încă din mezozoic. Ele sunt prinse în Trascău în mod clar între scoarţa oceanică (ofiolite/bazalte) aflate înspre est şi sud, şi cea continentală (sisturi cristaline) din partea opusă, marcând raporturile de subducţie – în Trascău – sau obducţie – în Metaliferi, dintre cele două segmente de scoarţă ce corespund la două microplăci distincte.”
Pentru savanţi, oameni simpli nevoiaşi şi iubitori de natură mesajul a răzbătut întâi oral apoi prin bazele vii de date ale pământului.
(Geneza 27,11) “Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului.”
Când a venit rândul copacilor, arbuştilor, ierburilor şi florilor o plăntuţă firavă, cu flori colorate şi pline de polen să atragă albinele şi să ţină oamenii pe aproape, care creşte la poalele mormântului a primit un nume ciudat: Mătăciune [20]. Nu rugăciune de la rugă, ci mătăciune de la mătănii, de la penitenţă. Când au învăţat carte şi savanţii, au aflat de ea şi botaniştii. Şi fără să înţeleagă ce fac, i-au spus Dracocephalum – cap de drac.

Pentru că nomenclatura este binară i s-a mai spus din motive lesne de înţeles moldavica (Linne în 1753, Hasquet în 1790, Edel în 1835).
Au venit apoi imperialii, au luat sămânţa în captivitate şi fiindcă făcea miere i-au dat cetăţenie şi un nume nou, austriaca. Face o floare minunată şi toată lumea o cunoaşte. I se mai spune Cap de dragon, Cap de dragon moldovenesc, Dragon moldovenesc, Balsam moldovenesc şi încă în zeci de feluri.
Pentru ca toată lumea să o cunoască şi să-i afle povestea, când va veni timpul, este agreabilă şi germinează uşor. Seminţele sunt foarte preţuite. Se vând câte 50 de bobiţe într-un pacheţel pentru numai 1,75$! Toate datele botanice, comerciale şi de areal pe

Atât planta cât şi afacerea, la fel de rentabile, au prins teren în special în America. Cea mai eficace formă de mediatizare este cea prin seminţe! De acolo din adâncuri diavolul îi ajută şi îi îndrumă pe oameni, aşa cum poate. Ştiţi, banul e ochiul dracului [170,189].
Abandonaţi şi închişi în tenebrele adâncurilor, annunnaki, cel mai probabil au fost lăsaţi fără mijloace şi tehnologii. La fel îi deportează şi oamenii pe răufăcători, pe insule pustii, cu un cuţit şi un chibrit. Să se descurce. Cunoscători ai vieţii adâncurilor şi tenebrelor, annunnaki şi-au acceptat soarta, şi-au luat-o în propriile mâini. Abandonul, singurătatea, lupta pentru existenţă le-au ascuţit capacităţile şi i-au apropiat de oameni. Acum luptă împreună pentru supravieţuirea planetei Pământ, locuinţa lor de veci.
Contactele directe au rămas în continuare oculte, motivele fiind dintre cele mai diverse. Diferenţele de potenţial le sunt net favorabile, oamenii trebuie protejaţi de răul pe care şi-l pot face singuri, dar puşi la treabă, şi în acelaşi timp rafinaţi genetic în permanenţă. Planeta trebuie apărată de distrugerile inevitabilei tornade din cer pe care o va dezlănţui Nibiru, la apropiata ei trecere.
Conflictul dintre cele două tabere este declarat frontal şi pare ireconciliabil. O ultimă tentativă de negociere eşuează:
(Matei 4,8) “Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis: Toate aceste lucruri ţi le voi da ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie. Pleacă, Satano, i-a răspuns Isus. Căci este scris: Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti. Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să-I slujească.”
Apoi atitudinea mesagerului nu e de loc încurajatoare, oamenii nu au prea multe şanse, mesajele lui nu sunt primite cu luare aminte, cât despre eternul vis al bunăstării, liniştii şi concilierii – o himeră, o neînţelegere:
(Matei 11,20) “Atunci Isus a început să mustre cetăţile în cari fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentrucă nu se pocăiseră. … De aceea, vă spun, că în ziua judecătii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine.”
Fiul Omului nu îşi mai disimulează sentimentele pe care le nutreşte pentru oameni:
(Matei 8,21) ” Un altul, care era dintre ucenici, I-a zis: Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să îngrop pe tatăl meu. Vino după Mine, i-a răspuns Isus, şi lasă morţii să-şi îngroape morţii.”
(Matei 10,34) “Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.”
În sfârşit cel mai mare pericol: atacul Fiilor Luminii, care vin odată cu Planeta Crucii. Cea mai bună apărare este atacul. Fii întunericului, intratereştrii, şi-au dezvoltat interceptoarele de la mare distanţă, şi le perfecţionează neîncetat. Lansatoarele de fulgere globulare din Tunguska, Siberia sunt la post şi pot întâmpina şi distruge meteoriţii aducători de moarte din cer [234,45]. Cei de afară, oamenii, îi ajută fără să se precupeţească, au stabilit chiar un prim record – interceptarea în 2005 a unei comete la 130 de milioane de km de Terra. Omenirea trebuie ţinută în stare de calm până în ultima clipă, pentru ca tot omul să-şi aducă obolul, să-şi plătească împozitele, ratele şi dobânzile la împrumuturi.
Deşi toţi oamenii muncesc ca albinele de dimineaţa până seara, profitul li se duce printre degete fără să înţeleagă unde. La fel păţesc şi albinele, care nici ele nu află de fel cine le tot fură mierea.

Din când în când câte o rază de lumină sau câte o minte omenească mai prinde un licăr de adevăr, dar repede agenţii de intervenţie îi liniştesc generic pe oameni şi tăcerea se restabileşte: un looser care şi-a pierdut minţile în aşteptarea vieţii de apoi, a crezut că vede o farfurie zburătoare; de fapt era un porumbel călător care avea un marcaj metalic la picior cu care a derutat staţiile radar.

Un mare pericol ne ameninţă deopotrivă viaţa şi planeta, oameni şi zei – schimbarea polilor magnetici.
Printr-un număr mare de cutremure de magnitudine însemnată, bine aplicate şi dirijate, în zona Indoneziei, se pare că marele balans al axei planetei, pendularea Chandler, a fost oprit. [http://aim.active.ws/?a=183]
Balansul axei s-a oprit! Nu ştie nimeni pentru cât timp şi cu ce efect.
Zilele critice, 3,5 la număr, în care schimbarea polarităţii magnetice trece prin valoarea zero şi care e de natură să facă o ştergere globală a tuturor înregistrărilor electromagnetice ale mediului biologic, trebuie scurtate cât mai mult. Se pare că şi la acest capitol suntem norocoşi:
(Matei 24,22) “Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.”
Un compromis atrage după sine altul, prelevarea şi conservarea eşantioanele de sămânţă, le va da şi celorlalţi o şansă în plus.
Domnul a avut, ca întotdeauna, dreptate.