LIBRIA

Religia şi ştiinţa sunt într-o relaţie yin-yang. Când domina religia, ştiinţa era în embrion. Embrionul a început să se dezvolte, a crescut şi a umplut aproape tot spaţiul disponibil, ca birocraţia. A încolţit religia într-un ungher, fără a putea rămâne singur. Astfel şi-a cucerit dreptul de a intra în defensivă. Religia este acum după încă două milenii în plină expansiune.
Fiecare pe rând, când una când cealaltă, au fost receptive, au acumulat, apoi au intrat în ofensivă devenind yang. Când au luat iniţiativa în avânt creator s-au călcat în picioare, şi-au ocupat una alteia templele. Două milenii au fost ca ziua cu noaptea.
Din puţina lor perspectivă oamenii nu le-au putut cuprinde pe amândouă odată, şi le-au îmbrăţişat pe rând. Deprinşi cu devotamentul binar s-au dedicat definitiv fie ştiinţei fie religiei. Din rapida lor trecere prin viaţă nu puteau avea ochi pentru amândouă. Le-au urât sau le-au iubit, le-au sedus sau le-au abandonat.
La rândul lor, cele două opţiuni ale vieţii au avut fiecare în parte faţă de oameni atitudini yin-yang. Când una îl răsfăţa cealaltă îl inchiza. Când inchiziţia şi-a domolit dogmele a început să-i pârjolească ştiinţa.
Dispersate pe un orizont panoramic în trei dimensiuni spaţiale şi una temporală, cunoaşterea nu a permis omului să-şi consolideze un punct de vedere. Permanent în mişcare pe diferitele orbite circulare, eliptice sau spirale, spiritul cel mai cutezător nu a putut aduna şi corela ce i se întâmplă şi prin ce trece.
Transcenderea, detaşarea a început să apară omului abia când a intrat în alternativă cu renunţarea. Ajuns în pragul dezastrului omul va înţelege deodată şi ca prin farmec mintea i se va umple de corelaţii.
Piesele dominoului vor fi pentru o clipă toate odată în poziţia cea mai bună, atât cât trebuie ca dintr-o privire omul să înţeleagă cine este.
Căutând în necunoscutul nepătruns al cosmosului încercând să prindă tic-tacul ce învârte axa cerului omul nu a observat că are modelul alături. Presbit pentru a înţelege cosmosul şi miop pentru a vedea faţa religiei, omul şi-a tot schimbat ochelarii neavând încredere în ochii cu care l-a înzestrat creatorul. Când aburiţi de fumuri când, inundaţi de lacrimi ochelari l-au împiedicat să vadă şi nevăzând a început să înţeleagă, fiindcă şi vederea se supune sfintei treimi. Al treilea ochi deodată a început să clipească.
Instantaneu încep să apară legături nevăzute peste care trecuseră ca peştii prin stăvilare, odată în viaţă şi doar de sus în jos, duşi de ape. Dar barajul s-a plictisit să împartă viaţa în două şi prăbuşindu-se a lăsat ştiinţa să simtă şi religia să se destăinuie.
Oportunitatea este precum clipa, trece repede, după care din nou cele două rivale milenare se vor diferenţia prin proporţii şi avânt, direcţie şi sens, adevăr şi minciună.
Trăim timpul acestui flash şi avem ocazia să înţelegem.
Religia şi ştiinţa sunt alternativele pe care le are la dispoziţie viaţa. Pentru noi oamenii ele se vor lăsa înţelese doar dacă le privim concomitent sub numele cosmoteism.
Ramură a ştiinţei şi religiei deopotrivă, cosmoteismul adună dovezile acestei înrudiri atât de tăgăduite, bine mascate în cea mai sigură ascunzătoare: la vedere şi la îndemână.
Bisericile şi templele sunt de fapt mândria ştiinţei actuale: rachete, vehicule, staţii, module, OZNuri. Iar machetele ştiinţei prezente vor fi peste un timp, pentru alţii, noile temple ale religiei.
Cosmoteismul le va aşeza împreună şi în ziua revelaţiei, vor putea fi privite deodată, şi înţelese. După ce ziua revelaţiei se va sfârşi, va începe iarăşi noaptea derutei. Să profităm aşadar de această zi căreia abia îi mijesc zorii.
Pe noi ne ştim, am descoperit ADNul, ne-am văzut hologramele; despre ei am aflat pentru că le-am descoperit templele, încercând să zburăm la rândul nostru prin cosmos ca zeii. Pe zei nu-i putem ispiti să se arate, să ne vorbească sau să plece. Copiii noştri silabisesc cu voce tare cititul în clase în timp ce învăţătorul ascultă absent şi gândeşte la lecţia următoare. Computerele îşi înghit megaocteţii de software pentru a începe controlul luminii pusă să ne vidanjeze comunicaţiile, aşa cum apa ne-a vidanjat canalele dar a încetat să mai fie potabilă. În timpul acesta proiectanţii privesc absenţi şi se gândesc la generaţia următoare de îmbunătăţiri.
Nici învăţătorii, nici zeii proiectanţi nu se lasă ispitiţi de învăţăceii lor. Şi zeii fac tot aşa. Sunt permanent preocupaţi de pasul următor, parte componentă dintr-un mare plan ce nu greşeşte niciodată şi nici nu întârzie fiind pecetluit de Dumnezeu.
De va fi nevoie ei vor apare, ne vor acorda o privire şi la un semn premianţii îşi vor primi coroniţele iar restul clasei va lua lecţia de la început. La această scară sunt doar premianţi şi repetenţi. Nu îi putem ispiti. Tot ce putem face este să-i descifrăm cu mijloacele noastre, unindu-ne aptitudinile, şi să ne bucurăm de savoarea aflării.
Studiindu-le mijloacele de transport ce le sunt deopotrivă casa şi masa, precum trenul navetiştilor, le vom afla rangurile şi demnităţile fiindcă nici noi nu mergem toţi cu limuzine de aceiaşi cilindree şi confort standard. Studiindu-le parcările vom înţelege pe ce continente se cazează fiindcă nici noi nu parcăm prea departe de casă. Studiind gabaritele şi forma navelor vom înţelege ce transportă sau depozitează, cu ce sunt propulsate, pe ce distanţe zboară, cu ce autonomie, ce viteze ating. Aşteptând atenţi vom afla ce le trebuie şi ce aruncă.
Dacă vom înţelege toate acestea şi vom avea o imagine de ansamblu ni se va mai deschide un ochi, va clipi de câteva ori şi îi vom putea vedea chiar aici lângă noi, printre noi sau peste noi. Instantaneu vom înţelege ce nu le place la noi, şi de ce îşi doresc alţii mai buni. Dar va fi prea târziu, anul şcolar tocmai s-a încheiat, iar în noua clasă înscrierile le fac părinţii. Acestea sunt domeniile de activitate ale cosmoteismului.
Să începem imediat studiul. Ecuaţia este simplă. Religie plus ştiinţă egal cosmoteism. Suntem în anul 2005, să ne grăbim fiindcă de noi depinde dacă urmaşii noştri vor spune peste secole:
Cosmoteismul s-a născut în anul 2005 e.n.,
sau vor spune la rândul lor:
Cosmoteismul s-a născut cu câţiva ani î.e.n.