Genetică şi tehnologie – servitorii zeilor
Eseu publicat în volumul
‘Cruciada globalizării’
de Alexandru Ciobanu
Cumpără ACUM !
Clic AICI!
O civilizaţie ajunge pe Pământ în condiţii pe care nu se simte datoare să ni le comunice, pentru că [...]
![]() |
Eseu publicat în volumul
‘Cruciada globalizării’ Clic AICI! |
O civilizaţie ajunge pe Pământ în condiţii pe care nu se simte datoare să ni le comunice, pentru că pentru ei noi nu contăm. Dispune de tehnică spaţială pentru că altfel trimişii săi nu puteau veni şi nu puteau pleca, de câte ori doreau. Dar tehnologia spaţială nu este principalul lor atu. Marea lor putere stă în genetică şi nici nu le mai trebuie altceva. Fiind o civilizaţie bine adaptată la mediul în care trăiesc, sunt deprinşi să utilizeze oportunităţile oferite de Pământ, să speculeze condiţiile locale fără a distruge planeta. Cunosc în detaliu avantajele şi dezavantajele ce separă biologicul de tehnologic, motiv pentru care preferă să se doteze cu un instrumentar exclusiv biologic. Nu au venit aici cu proiecte pentru linii tehnologice de asamblat tractoare sau turisme, escavatoare sau tancuri, au venit cu un proiect genetic general, multicomponent din care produc toate fiinţele de care au nevoie.
Computere performante şi specializate aşteaptă doar caietul de sarcini şi configurează soluţia. E nevoie de un animal de tracţiune, carnivor, zburător şi amfibiu, climă caldă, nocturn, inteligenţa la pragul minim, comportament docil, talia S, M, XL sau XXL. Sunt apăsate tastele respective. După comanda ENGAGED computerul proiectează holografic arătarea, din orice unghi şi în orice secţiune, pentru a primi avizul sau corecţiile designerilor. Elementele de camuflaj, de protecţie, productivitatea şi reproductivitatea, culoarea, gabaritul, longevitatea, orice corecţie solicitată este preluată şi compatibilizată cu lanţul ADN matrice. La comanda LIVE vietatea se animă pe monitor şi defilează în faţa specialiştilor. Urmează noi corecţii sau aplauze. Când zeii sunt unanim satisfăcuţi, computerul listează procedurile de producţie. De la ce se porneşte, ce încrucişări sunt necesare, în câte generaţii, gradul de compatibilitate şi reutilizare, fiinţele purtătoare ale modulelor implicate, organe neproiectate sau netestate. Fiinţa este compusă cu programe specializate de genul celor folosite astăzi şi de oameni în proiectarea construcţilor, în electronică, automatizări, utilaje tehnologice.
Producţia este deja munca de rutină pentru asistenţi şi studenţi care în timpul liber se distrează pe computere standardizate extrem de specializate care realizează automat încrucişările necesare la simpla apăsare a tastelor pe care sunt desenate mici animăluţe simbol: peşti, femei, ţapi, şerpi, cai, tauri. Aşa s-au experimentat centauri, grifoni, sirene, ciclopi, inorogi, pitici, uriaşi etc. Băncile de gene, ţesuturi, organe, funcţii, prototipuri sunt permanent actualizate şi adaptate la schimbările survenite în mediu.
Au nevoie de forţă de muncă, îşi creează forţă de muncă, au nevoie de luptători, produc monştri, e nevoie de animale de povară, nimic nu le e dificil, doresc femei frumoase, le produc fără efort. O viziune integrată, economică şi pe deplin ecologică, pe deplin cunoscută şi controlabilă. Sistemul, ingenios şi eficace, permite etajarea pe nivele astfel încât atelajele de cai, caravanele de cămile, convoaiele de elefanţi, sunt conduse de oameni, păzite de câini, hrănite de turme de oi, capre şi cirezi de vite, salubrizate de hiene, mesajele sunt purtate de porumbei sau vulturi. Nici o specie nu trăieşte în zadar iar dacă nu răspunde aşteptărilor este perfecţionată sau distrusă, fără să afle măcar de ce a apărut şi unde a greşit.
Ceea ce savanţii-oameni numesc adaptare, lanţ trofic, simbioză, reprezintă de fapt setul de parametri din cartea tehnică la care trebuie să răspundă lumea animală, specie cu specie, în folosul lumii zeilor. Ei nu produc escavatoare, preferă uriaşi, nu construiesc vehicule de transport şenilate, trenuri sau locomotive, preferă caravanele, nepoluante conduse de oameni, dirijaţi şi supravegheaţi de zei. Pentru operaţiunile dificile din mine cu galerii înguste au creat specii de pigmei. În minele romane de pe teritoriul Daciei, au fost descoperite schelete umane cu înălţimea de un metru. S-a crezut ca sunt copii, dar romanii au gasit minele sapate! Dacă au probleme speciale le rezolvă cu insecte, cu păsări sau cu animale.
Au intervenţionişti pentru orice situaţie, în orice mediu. Viruşi, bacterii, ciuperci, purici, păduchi, ţânţari, viespi, albine, lăcuste, şacali, coioţi, lupi, lei, tigri, cai, tauri, vaci, oi, porci, măgari, iepuri, cămile, şerpi, dragoni, rechini, balene, dinozauri, leviatani, soimi, vulturi, pajure, condori şi atâtea altele. Fiecare are destinaţia, predilecţia, rolul său, fiecare prezintă avantaje şi inconveniente. Parfumurile, mirodeniile, esenţele şi leacurile şi le produc în combinate vegetale numite plante sau copaci nu în instalaţii chimice gigantice. Lemnul serveşte în construcţii iar plantele ca furaje cohortelor de ierbivore cu care se îndestulează oamenii şi fiarele pământului. Nimic nu a apărut de la sine căci geneticienii Domnului nu au timp de pierdut, fonduri de risipit şi nici fantezii inutile.
Marea scurgere de cunoaşterea către oameni are deja un conţinut mult mai larg. Dacă rememorăm povestea turnului Babel care a fost dărâmat pentru a nu periclita liniştea zeilor, vom înţelege cu siguranţă de ce oamenii nu pot ajunge pe Lună sau pe Marte.
Pentru zei, ingineria genetică e atât de dezvoltată încât preferă să creeze dinozauri de povară, de asediu sau atac, tauri cu pilot uman (centauri), şerpi cu unul sau mai multe capete de om (dragoni), cu una sau două cozi. Scoşi din context, balaurii pot apare ca produse de ficţiune dar avem multe motive să credem că oamenii mai întâi au observat şi apoi au început să povestească. Fig.
250.1 şi fig. 250.2 prezintă balauri din basmele românilor.
Dacă i se ataşează o şa pentru driver sau i se grefează un creier omenesc balaurul devine receptiv, inteligent, docil şi sau şiret. Mitologiile popoarelor sunt incarcate de fiinte supranaturale sau intrupate la comanda Fig.28.1.
Exemplul calului care după suficiente antrenamente face corp comun cu călăreţul este cunoscut. Tot aşa de obişnuit era şi un şarpe de pe care un zeu cobora şi dădea sugestii sau pilule Evei.
Până acum o sută cincizeci de ani, la descoperirea motorului cu abur, monopolul forţei de tracţiune a fost deţinut în exclusivitate de animale, şi încă dăinuie în multe zone. Balaurii, dragonii, zmeii, şerpii sau monştri erau folosiţi egal în atacuri selective individuale sau campanii colective. În cunoscuta manevră pentru capturarea lânii de aur, un balaur fioros îl înghite şi apoi docil, îl aportează, aproape mort pe Iason, la picioarele zeiţei Atena [123,102], fig. 250.3.1.
Războiul troian a fost provocat de zeii [161,(139)] care apoi au coordonat direct luptele. Armatele erau constituite din cohorte de luptători dar şi din formaţii de animale:
[207, I,43] “Aceasta i-a fost ruga iar Phóibos Apollo urechea şi-o plecă la vorbele lui. De pe culmea Olimpului mânios coboară zeul. El poartă pe umeri arcul de argint şi tolba bine închisă. Apoi cu vuiet crâncen azvârli săgeţi din arcul de argint. Mai întâi ţinti în catâri şi-n câini; apoi săgeata lui îi lovi pe oameni.”
Când Laocoon, preot al lui Apollo, a deconspirat troienilor că aveau în faţa cetăţii un cal gol aducător de necazuri, imediat zeii i-au închis gura, cu naturaleţe, printr-un mijloc discret şi eficace [213,222], fig. 250.3.2:
[207,Nimicirea Troiei,XX] “Între timp apar doi şerpi şi-l răpun pe Laocoon, necruţându-l nici pe unul din cei doi feciori ai lui.”
[207, XII,195] “Troienii avuseseră în ziua aceea o izbândă şi se pregăteau să iasă din cetate şi să-i urmărească pe ahei până la corăbii spre a le da foc. Dar un semn primiră din partea lui Zeus. Din înălţimi cereşti un vultur a zburat. El ţinea în cioc un şarpe uriaş, sângerând dar încă viu. Zvârcolindu-se şarpele muşcă vulturul de piept, care de durere îi dădu drumul din cioc, fără să-l poată duce puilor ca hrană. Şarpele căzu în mijlocul troienilor. Poydamas se apropie de Hector şi astfel îi vorbeşte: Dacă vom ieşi acum din cetate spre ai urmări pe ahei, mulţi dintre troieni vor fi omorâţi şi cărările întoarcerii nu ne vor fi prielnice. Aşa s-ar putea tălmăci semnul ceresc al lui Zeus.”
Tălmăcitorul Poydamas era un receptor cu calităţi superioare, un om dotat cu sensibilitate la frecvenţa pe care zeul îşi transmite ideile, ceea ce a făcut posibilă traducerea mesajului. Scena a fost urmărită de toată suflarea, dar unul singur a dus procesul până la capăt. Ca şi Daniel:
(Daniel 10,7) “Eu, Daniel, am avut singur viziunea; dar oamenii care erau cu mine n-au avut viziunea, totuşi un mare tremur a căzut peste ei şi au fugit să se ascundă.”
După exemplul zeilor, multă vreme armatele împăraţilor aveau alături de oameni şi efective de elefanţi, cămile, cai, câini. Ultimii dăinuie chiar şi în zilele noastre în statele de cheltuieli ale armatelor comunitare, ba chiar primesc şi grade.
Mai mult decât oricare alt animal, şarpele a servit pretutindeni şi în toate timpurile ca armă de apărare şi atac la dispoziţia zeilor.
Ce vehicul mai adaptat pentru deplasarea pe orice formă de teren oricât de accidentat, pentru apă sau văzduh, puteţi imagina, care să întreacă în viteză, rezistenţă, silenţiozitate, fiabilitate, performanţă, şarpele? Cu sau fără aripi, cu sau fără membre, şarpele nu se împotmoleşte în groapi, nu se răstoarnă în şanţ, nu se rostogoleşte în văgăuni, escaladează sau ocoleşte orice obstacol. Nu are nevoie de canistre cu gazolină ce pot oricând exploda, ci se hrăneşte cu broaşte, şoareci sau alte orătănii. Poate fi dotat cu solzi protectori sau cu platoşe blindate, poate purta antene emiţătoare sau receptoare, camere de luat vederi. Într-un cuvânt vehicolul ideal, sumerienii îi spuneau leul pământului [209,146].
Şarpele nici n-ar trebui să stea expus la muzeul de ştiinţe naturale, ci la muzeul militar. Trăind în preajma zeilor ca servitor devotat şi indispensabil, şarpele a învăţat şi pentru sine câte ceva. Ca un fost fotbalist care face un stagiu de translator pe lângă un antrenor ce nu vorbeşte limba jucătorilor şi tot traducând şi traducând tactici şi strategii, în portavoce la antrenamente, la terminarea contractului devine inevitabil… antrenor. Şarpele a învăţat şi el multe în misiunile pe care le-a îndeplinit pe lângă zei, îndeosebi cele legate de tainele vieţii şi ale nemuririi:
[47,352]“Afară de apa vie, lumea basmelor mai cunoaşte şi o buruiană a vieţii, pe care însă o cunosc numai animalele şi cu care se pot învia oamenii şi animalele moarte. Îndeosebi o cunosc şerpii. Şi pentru ca să pună mâna pe ea, oamenii omoară un pui de şarpe, apoi aşteaptă până vine mama puiului cu buruiana în gură. După ce şarpele şi-a înviat puiul, aruncă buruiana şi omul o ia.”
După îndelungate trude şi peripeţii Ghilgameş reuşeşte să găsească iarba nemuririi, dar tot din cauza unui mercenar cu trup de şarpe nu se poate bucura de nemurire: [209,145]
“După douăzeci de îndoite leghe, îmbucă câte ceva;
la treizeci de îndoite leghe mai departe poposiră.
Ghilgameş, zărind un izvor cu apă proaspătă,
coborî în el şi se scăldă în apele lui,
când un şarpe, adulmecând mireasma buruienii,
pe ascuns, apucă buruiana
şi pe dată-şi aruncă solzii cei vechi.”
Zeul Apollo avea un templu în Insula Şerpilor de la gurile Dunării [150,(43)] De acolo mulţi şerpi plecau în misiuni sau se întorceau din bătălii. Un astfel de eveniment a fost lupta Sfântului Gheorghe cu balaurul. Se pare că această luptă a avut loc pe meleagurile de la vărsarea Dunării de vreme ce două toponime utilizate şi astăzi sunt în conexiune directă cu evenimentul. Primul se referă la unul dintre braţele de vărsare ale fluviului, căruia i se spune braţul Sfântul Gheorghe. Apoi mai sus pe Dunăre o insulă, Insula Mare a Brăilei, raiul recoltelor bogate. Această insulă se mai numeşte şi insula Ianca. Dar Yanca în vechea limbă a hitiţilor desemnează nimic altceva decât un zeu-şarpe! Zeul-şarpe ucis de zeul Teshub, care în credinţa hitiţilor, preluată apoi de greci, cumula toate prerogativele lui Zeus [206,80]!
Legenda creştină, o versiune perpetuată, are pe meleagurile noastre rădăcini adânci ce preced cu mult creştinismul. În cunoscuta înfruntare a Sfântului Gheorghe cu Yanca-Balaurul nu avem nici un motiv să credem că balaurul se lupta pentru un motiv personal.
Aceste vietăţi înfricoşătoare sunt mereu prezentate lucrând pentru zei, uneori ca mercenarii, în două regimuri de funcţionare, unul pentru stăpâni, altul pentru victime. Se prezintă, spun cine le-a trimis, de ce luptă, apoi se dezlănţuie profesionist, cu toată furia şi puterea de care dispun. Cu instinctele de ferocitate atenuate, sau dimpotrivă exacerbate animalele pot fi exploatate prieteneşte sau pot fi aruncate în luptă împotriva duşmanului. Creatorul se poate face uşor înţeles fiindcă el cunoaşte proiectul. Ştie ce genă să excite sau să inhibe, cu ce frecvenţă, pe ce durată, cu ce instrumente.
Fiinţele sunt ca nişte harpe, au o mulţime de corzi, fiecare coardă prin frecvenţa emisă acţionează un mecanism, în sintonie cu mediul ambiant şi cu cosmosul [190,(225)]. Obţii efectul dorit dacă ştii să atingi coarda sensibilă! Din păcate oamenii zilelor noastre cunosc bine doar sloganul. Uneori îl şi aplică, fără a şti că acesta este principiul general de funcţionare al Universului. Unda radiaţiei atomice este cea mai periculoasă pentru viaţă. Efectele ei sunt chiar şi acum studiate atât de oameni pe animale, cât şi de zei pe oameni [30,443]. Faptul că în toate mitologiile animalele înţeleg şi vorbesc, atestă că aveau şi poate păstrează încă inhibate diverse capabilităţi de a comunica cu creatorii lor – zeii.
Despre potenţialul uriaşilor avem puţine date, de la ei nu ne-au rămas decât vestigii, megaliţi, amenajări funciare (Brazda lui Novac), deviaţiile de râuri (Dunarea Veche si Dunarea Noua, pentru construirea podului “lui Apolodor” [143]) a canalele navigabile (Canalul Bega, pe care nu-l revendica nici un constructor) şi numeroase legende controversate sau ignorate, oamenii reuşind întotdeauna să-şi adjudece tot ce au găsit. Pe teritoriul Siriei de astăzi, la Apamee, dăinuie încă o impresionantă amenajare rutieră. Un măreţ drum al zeilor ce pare situat pe aliniamentul Alep – Damasc. Un drum pentru alaiuri împărăteşti, pavat cu blocuri de stâncă şi mărginit de o parte şi de alta de două şiruri de coloane monumentale în stil corintic plantate pe… doi kilometri. Istoricii atribuie construcţia momentului festiv al întoarcerii lui Marc Antoniu dintr-o campanie militară la Eufrat, pentru o defilare triumfală alături de Cleopatra. Pe unele pietre s-au găsit însă inscripţii în limba greacă fig. 250.4 şi 250.5.
Experienţa ne arată însă că cei ce îşi scriu cu cuţitul numele pe trunchiurile copacilor, nu sunt niciodată cei ce i-au plantat.
Zeii, s-au comportat ca nişte investitori străini, au făcut cheltuieli minime pentru a-şi repatria un profit cât mai mare, dar poate au trăit şi ei euforii şi idile. Ahtiaţi după aur, argint, bronz, fier, pietre preţioase şi semipreţioase, le considerau prea scumpe spre a le irosi aici pe Pământ. Mult mai convenabil era să investească în genetică cu care să-şi construiască insecta, pasărea, animalul sau arendaşul adecvat.
Animalele pot fi suficient de bine strunite şi manipulate prin reflexul de foame. Alte cohorte de vieţuitoare servesc de meniu celor ce muncesc. Cele mai devotate exemplare sunt recompensate şi cu premii în satisfacţii de reproducţie.
Oamenii au generalizat metoda şi îşi iau doi câte doi câte o lună de miere, de o săptămână. Privind de la o scară convenabilă putem observa că oamenii răspund la aceeaşi gamă de stimuli, cu aceleaşi motivaţii şi cu rezultate şi comportamente identice. Oamenii moderni s-au mulţumit să se inspire după natură, să-i copieze brevetele fiindcă erau pe gratis, şi să le transpună în tehnologie. Când omul va cunoaşte suficientă genetică, toată tehnologia va da faliment şi va dispare. Dar asta echivalează metaforic cu o glaciaţiune. Glaciaţiunea combinatelor, sau cum i se spune pe la noi, privatizarea. Mai întâi cele siderurgice, apoi cele chimice, apoi cele avicole etc. În locul combinatelor rămân doar combinaţiile. Evident religia şi guvernele se vor opune din răsputeri şi nu se vor afla amănunte. Deci singura soluţie va rămâne adevărata glaciaţiune, care este inevitabilă, imparţială, nu se votează şi nu se amână.
Timpurile când mielul va citi ziarul lângă lup, anunţate de Biblie, nu par decât să confirme întoarcerea acelor vremuri când toate sălbăticiunile trăiau alături de oameni, pentru a munci cot la cot, scutindu-i astfel pe zei de orice efort, aşa cum şi oamenii procedează acum sub aparenta nepăsare a zeilor, cu milioanele de utilaje tehnologice inventate, tot cu ajutorul unora dintre zei, spre a obţine şi ei un concediu de două săptămâni pe an.
Publicat in volumul V “Cruciada globalizarii” din ciclul Cosmoteismul [190,(250)].
Articole similare
Legaturi rapide
Categories
- Arheologie (15)
- Artă (30)
- Astronomie (6)
- Auto (3)
- Biblioteca (5)
- Biografie (18)
- Carti (6)
- Cosmoteism (43)
- Cultura (64)
- Diverse (10)
- Ecologie (16)
- Economie (70)
- Educaţie (83)
- Film (12)
- Filme (17)
- Filosofie (57)
- Geografie (18)
- Istorie (99)
- Jocuri (2)
- Literatură (51)
- Medicina (59)
- Poezie (8)
- Politica (49)
- Psihologie (62)
- Sanatate (45)
- Scurt metraj (8)
- Social (124)
- Sport (4)
- Tehnologie (56)
- Turism (10)
- Uncategorized (3)
- Utile (26)
- Video (26)
- Ştiinţă (92)
Tags
alegere alegeri alimentatie america argumente Arheologie Artă celula civilizatie Cultura Ecologie Economie Educaţie emisiune evolutie fiinte film Filme finante incultura Istorie manipulare masini Medicina oameni obiceiuri obiecte omenire organism planeta Politica prezent Psihologie razboi reguli Sanatate Tehnologie tratament trecut tv uitare viata viitor viziune Ştiinţă
Promo
Trimite si prietenilor acum!
Poti avea o contributie acum:
Considerând acest site util, puteti face o sponsorizare pentru a va arata suportul. Fondurile primite vor fi folosite pentru imbunatatirea aplicatiei de publicare a carților în format digital. Sponsorizarea medie este de 18 eur.
Recent Posts
- Proiect statuie Traian Basescu, Victor Ponta, Elena Udrea, Emil Boc, fiecare in dreptul a ce-i place
- Film Colapsul economic al Argentinei, o tara prospera odinioara
- Exercitii pentru ochi, gimnastica oculara, circulatie
- Nimic nu este ceea ce pare – efect optic bizar elice avion
- Bancuri de citit o luna, manual, categorii p2
- Imagini socante la Indienii au talent!
- ECHIPA BILL-HILLARY CLINTON
- LA CE SCOALA A INVATAT PRESEDINTELE CLINTON
- Cheltuieli Politia Rutiera: 1.7 milioane lei pentru 12 Dacia Logan dotate cu radare nedetectabile
- CUM SE SPALA CREIERUL AMERICAN
- Campanie electorala, CE NU I-A PREA PLACUT PUBLICULUI LA CLINTON
- Concert INTEGRAL Tudor Gheorghe – Degeaba – 2011
- Portavionul Abraham Lincoln in dialog cu …
- ROMANIA SPRE UN FALIMENT DIRIJAT din cauza unor politicieni corupti
- Cronologia tiganiadei
- Sfaturi casnice utile
- Sfârşitul programat al democraţiei, puterea a trecut in alte mâini, corporatiile
- Ce floare ești?
- Antologie a glumei evreiesti
- Pustnicii nevazuti din muntii Bucovinei
Recent Comments
- Admin Istrator on Daca Viaţa este un Joc, acestea sunt Regulile
- Gebeleizis on Liuhebafa 1 – Helen Liang – terapie prin arte martiale
- ovyewo on Scurta biografie a lui Nikola Tesla
- Florin on Alexandru Pargaru
- wolfwie on Inscriptiile runice de la Cotârgaşi
- nadia on Alexandru Pargaru
- Eugenia49 on Scurta biografie a lui Nikola Tesla
- Adrian mihai on Zeitgeist – Proiectul Venus
- Bogdan on Alexandru Pargaru
- Fundatia Dan Voiculescu on Justin Virgilius Capră
- Mclala on Scurta biografie a lui Nikola Tesla
- David Muresan on Justin Virgilius Capră
- David Muresan on Justin Virgilius Capră
- David Muresan on Justin Virgilius Capră
- cristina on Scurta biografie a lui Nikola Tesla
- cristina on Mihai Eminescu – politician, persoana publica, istorie oficiala
- L'Ollonais on Scurta biografie a lui Nikola Tesla
- alin popescu on Alexandru Pargaru
- daniel on Veti bea o Coca-cola sau un Pepsi în sanatatea noastra ?
- Adelin on Scurta biografie a lui Nikola Tesla







