MEGALIT.RO
(239)
(Exodul 20, 3-5). “Să nu ai alţi dumnezei afară de mine”…Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la a treia şi a patra generaţie a celor ce Mă urăsc”
Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos!
După o cercetare îndelungată am înţeles conţinutul versetului. Declaraţia zeului este exactă: Sunt un Dumnezeu gelos şi a fost recepţionată corect, dar prin percepţia umană a termenului. Gelozia este starea celui ce se consideră îndreptăţit dar care este deposedat. Conotaţia amoroasă pe care o atribuim noi cuvântului este doar o ipostază. Oamenii îşi manifestă gelozia şi în alte ipostaze dar au diferenţiat termenii. Înainte de a intra în starea de posesor, care îndreptăţeşte gelozia, omul manifestă doar invidie. Cel invidiat este cu un pas înainte, are mai mult, de mai bună calitate, iar invidia este starea tranzitorie, până când decalajul dispare.
Cel depăşit nu a pierdut nimic, doar că altcineva i-a luat-o înainte şi are mai mult, nu este gelos fiindcă nu a pierdut nimic, este ranchiunos, dar poate dobândi oricând şi mai mult pentru a-şi relua locul în ierarhie.
Gelozia se justifică atunci când ţi se ia ceva la care aveai dreptul în mod legitim, dar calitatea nu este atestată suficient de clar, fiindcă dacă ar fi documentată n-ar exista dubii. Nimeni nu îţi neagă acest drept, fiindcă atunci disputa ar clarifica cine este posesorul şi nu ar apare gelozia. Deci în gelozie calitatea de proprietar este doar subînţeleasă. Ţi se ia ceva ce doar tu crezi că îţi aparţine. Convenţia de partajare nu există sau nu este clară, relaţia între posesori este ambiguă.
Aşa este relaţia dintre soţi. În ce priveşte aspectele materiale s-a ajuns la clarificări exprese prin contracte prenupţiale penibile dar precise. Relaţiile sentimentale sunt însă greu de cuantificat şi probat. Este greu de dovedit şi prezenţa sentimentelor ce pun temelia unei casnicii, este greu de dovedit şi prejudiciul adus de o scurgere sentimentală în afara legăturii conjugale. Atunci apare gelozia, în condiţii de incertitudine.
Relaţiile dintre oameni şi zei au apărut şi s-au dezvoltat în condiţii de incertitudine. Oamenii chiar şi după mii de ani de existenţă nu îşi cunosc menirea pe Pământ, nu îşi cunosc originea, nu ştiu ce obligaţii au şi faţă de cine. Totul a fost lăsat la voia feed backului, după faptă şi răsplată. Şi faţă de mediu, şi faţă de zei, şi între soţi.
Trecerea de la poligamie la monogamie a necesitat o lungă perioadă de adaptare, încă neîncheiată. Similar canalizarea afectelor divine către un singur zeu, după ce vreme îndelungată oamenii înţeleseseră că zeii au resorturi diferite de competenţe, le crează neclariţăţi.
Fără a fi totul foarte clar între zei, un zeu sau altul îşi proclamă gelozia.
(Leviticul 20,3-5) “Şi Eu Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui MOLOH pe unul din copiii săi, a profanat locaşul Meu cel sfânt, şi a necinstit Numele Meu cel sfânt.”
(Leviticul 18,21) ” Să nu dai pe nici unul din copiii tăi ca jertfă lui MOLOH şi sa nu profanezi Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.”
(2 Împăraţi 23,10) “Împăratul a pângărit Tofetul, care este în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-şi mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui MOLOH.”
Tot aşa un soţ sau perechea lui devin geloşi un timp, sau etern, pe cineva sau pe toată suflarea de sex opus.
La fel se întâmplă şi cu gelozia Domnului. El este deranjat de orice scurgere de potenţial afectiv ce i se refuză sau i se sustrage.
(1 Împăraţi 18,20) “Şi Ahab a trimis soli la toţi fiii lui Israel şi a strâns pe prooroci la Muntele Carmel. Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal. Poporul nu i-a răspuns un cuvânt. Şi Ilie a zis poporului: Eu, numai eu am rămas prooroc al Domnului, pe când prooroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci.”
Dacă îţi iubeşti din cale afară vila ţi-o va descoperi din întâmplare un paparazzii şi apoi parchetul ştie ce are de făcut. Dacă te înţelegi cu procurorii, va lua foc de la o ţigară, dacă nu eşti nici fumător o vijelie o dărâmă şi te readuce în rândul credincioşilor, pentru că Domnul nu poate renunţa la puterea de picătură a rugăciunii tale. Domnul este un zeu gelos.
Dacă îţi iubeşti soţia ea te va pune în situaţia să o urăşti şi să ceri ajutor de la Dumnezeu. Dacă te iubeşte ea pe tine, tu vei face tot ce trebuie să o trimiţi pe drumul bisericii. Domnul nu renunţă la adoraţia de care are nevoie.
Dacă îţi iubeşti copilul mai mult decât pe Dumnezeu, copii te vor dezamăgi şi te vor defăima. Dumnezeu nu şi-a primit întreagă energia iubirii tale.
Dacă îţi iubeşti cariera vei fi în cele din urmă transferat, retrogradat, concediat. Dumnezeu s-a simţit neglijat şi este gelos. Tot ce îl aduce în starea de gelozie trebuie să dispară.
Dacă îţi iubeşti munca şi o pui înaintea lui Dumnezeu, vei comite erori compromiţătoare şi îţi vei aminti că lui Dumnezeu i-a rămas prea puţin din sentimentul la care avea dreptul.
YAHWEH nu este gelos doar pe MOLOH, BAAL, ASARTE, DAGON, este gelos pe oricine şi orice îi răpeşte adoraţia cu care existând, fiecare îi este dator.
Concluzia este că singur Domnul doreşte să menţină o diferenţă de potenţial maximă între El şi muritorii săi de rând. Doar aşa se poate manifesta în toată măreţia Sa.
Omul îşi foloseşte însă inteligenţa mai mult decât doreşte Domnul. El nu înţelege de ce în cer politeismul este înlocuit cu monoteism, iar pe pământ regii lasă locul pluralismului politic.
(240)
Ne place să ne amăgim. Frica ne întreţine înclinaţia spre amăgire. Uneori o numim speranţă, dar amăgirea nu are nimic din frumuseţea speranţei.
Sub asediul viruşilor care îşi modifică inteligent tulpina pentru a se tupila de atacul omenesc al antidoţilor, ne amăgim cu gândul că îi vom prinde din urmă.
Nu observăm cum boli noi scoase din laboratoare plătite din bani publici ne atacă cu ajutorul inspiraţilor biologi colaboraţionişti, care le facilitează succesul şi ne amăgim cu gândul că divinitatea ne fereşte şi apără din fonduri cereşti.
Arsenalul Divinităţii se diversifică şi se ascute pentru că oamenii au ajuns dumnezei şi ameninţă să scape din ţarc, iar noi ne amăgim cu gândul că totul ne este permis şi nimeni nu ne pune beţe în roate. Ne amăgim cu gândul că divinitatea este o închipuire a celor ce trăiesc din încasările bisericii şi continuăm cercetările determinând divinitatea să se depăşească pe sine. Peste o lună bolile întărite şi cu forţe noi ne taie dreptul la speranţe.
Cu cât construim case mai scumpe cu atât vântul le ia mai uşor fiindcă încasările nu mai satură setea constructorilor. Ne amăgim cu gândul la Casele de Asigurări, dar după dezastru aflăm că nu vânturile din cele patru puncte cardinale sunt de vină, ci o tornadă ce a venit de sus, direcţie pentru care nu aveam decât asigurare… egumenică.
Evoluţionismul a cedat lupta sub concluzia că nici o vietate nu are capacitatea de a-şi modifica singură programul genetic. Cu toate acestea ne amăgim cu gândul că modificările pe care le observăm muţi de admiraţie studiind la microscoape performante, eschiva virusului în faţa antidotului, ar trăda inteligenţa deosebită a acestor făpturi infime.
Poveşti pentru copiii mileniului trecut. Copiii mileniului trei ştiu deja că mutaţiile genetice, singurele care pot conduce la schimbări esenţiale nu pot fi operate decât de zeul genetician, altfel spus de Divinitate.
Sub amăgitoarea ardoare a cercetării ştiinţifice, într-o luptă inegală, nevăzută şi neînţeleasă, încercând inconştient să-şi depăşească propriul Creator, omul nu face decât să-şi forţeze sfârşitul.
Articole similare
Dacă ti-a plăcut acest articol, trimite-l mai departe
