MEGALIT.RO
Secole de-a rândul oamenii au construit nave cosmice aşa cum le-au văzut la zei. Le-au observat venind, plecând, le-au vizitat interioarele, aparatura de bord, computerele. Zeii i-au lăsat să observe fără grijă. Şi oamenii le-au desenat cu simţ critic pe pereţii peşterilor sau le-au cioplit în stâncă.
După ce au deprins din meşteşugurile zeilor, încrezători în ei înşişi şi în puterile protectorilor lor, oamenii au început să-şi facă şi ei nave cosmice, cum îşi fac şi copiii avioane. Din piatră, cărămidă, stâncă, lemn, trestie sau din ce aveau la dispoziţie. Când erau gata, mai nici una nu zbura. Dar speranţa nu dispare niciodată şi oamenii căutau cu îndârjire greşeala. Mulţi arhitecţi, tâmplari, zugravi, zidari nu şi-au primit poate simbriile, sau au plătit cu viaţa refuzul de a zbura al bisericilor. Comisiile de ancheta stabileau: personalul este necredincios, păcătos, vândut diavolului; turlele nu sunt suficiente pentru a învinge gravitaţia; au fost reduse rezervoarele de combustibil în detrimentul autonomiei de zbor; structurile nu sunt suficiente; stucaturile nu înnobilează construcţia; picturile curg de pe plafon; uşile nu sunt pe direcţia cea bună. Cum să zboare aşa ceva? Şi o luau de la început.
Generaţii de constructori de biserici au căutat eroarea ce ţintuia navele în impasibil, la sol. Înţelegând că nu le-a venit vremea, după un timp au uitat că bisericile trebuiau să zboare, mulţumindu-se cu ce puteau face. Erau maiestoase, rezistente la cutremure, aveau o bună acustică, erau mai arătoase decât tot ce se construise pe pământ, deci erau sub paza zeilor. Numai bune pentru ai strânge la slujba de rugăciune. Chiar dacă navele din cărămidă nu zburau, ideile de bază au fost transmise posterităţii din generaţie în generaţie pe cale idolatrică, arhitecturală şi prin lexic. Turlele sunt rachetele de antrenare a navei. Ele sunt aşezate în simetrii copiate şi astăzi de constructorii de rachete zburătoare. Turla principală este întotdeauna mult mai spaţioasă şi este plasată în centru sau lateral. Uneori sunt prevăzute şi minirachetele direcţionale, ca nişte jeturi corectoare de sifon fig.138.1.
Nu mai pare acum o ciudăţenie faptul că partea centrală a unei bazilici sau biserici cuprinsă între nartex şi cor este desemnată prin termenul de navă. Unele locaşuri de cult au mai multe compartimente corespunzător numărului de turle. Acestea se numesc nava principală respectiv nave complementare [23].
Dacă nava spaţială are module detaşabile, autonome, construcţia le evidenţiază diferenţa. Are una sau mai multe cupole de formă emisferică, rigoarea construcţiei prevede uneori poleire cu aur (Rusia), sau acoperiş din materiale cu culori siderale (Uzbekistan, Iran, Iraq). Modulele autonome sunt mai numeroase decât cupeurile afectate pe nava mamă. Ele pot îndeplini misiuni locale, garându-se la sol dar tot în incinta bazei, pe platforme special amenajate şi protejate de ziduri.
Constructiv vorbind, navele sunt de mai multe tipuri, au fost văzute şi imortalizate selectiv, pretutindeni, pe toate continentele. Zeii nu pretind drepturi de autor, pretind doar devotament şi fidelitate. O navă amiral de împortanţă majoră şi de mare gabarit a vizitat cel puţin o dată Terra, a stat puţin dar a făcut vizite pe câteva continente, unde au fost coborîte navete şi module de serviciu, cu autonomie adecvată. Cu acest prilej oamenii au fotografiat mental nava. Ezechiel lasă în capitolul 1 o descriere surprinzătoare pentru lexicul şi puterea de înţelegere a timpului. Când nivelul tehnic a permis, câteva construcţii monumentale, aproape identice, şi-au făcut apariţia pe Pământ. Posibilitatea sincronizării administrative sau ideologice se elimină fiindcă sunt amplasate pe teritorii cu religii diferite. Ne referim la biserica Sfânta Sofia din Istambul, complexul Taj Mahal din India. Sub impulsul modernismului viziunea a fost stilizată dar a păstrat alura de arhetip, rezultând construcţii de tipul Casa Scânteii. Monumente foarte asemănătoare se află de asemenea în Emiratele Arabe Unite, în Rusia, În Europa, în România figurile 138.2, 138.3, 138.4, 138.5, 138.6.
Cosmonautica terestră actuală nu a atins încă stadiul de a construi astfel de staţii complexe la dimensiunile practicate de zei, viziunea însă nu a putut fi distorsionată. Cele mai performante fiind în momentul de faţă navetele spaţiale din categoria Columbia, Chalanger, fig. 138.7. Autoritatea supremă nu staţiona mult timp pe Terra, deoarece la fiecare trecere perioada de debarcare-îmbarcare optimă de pe planeta zeilor (NIBIRU) este de ordinul 2-3 decenii. Evoluţia populaţiei de pământeni rămânea apoi în grija specialiştilor de nivel ierarhic inferior, deţinând programe şi dotări adecvate.
Evanghelia lui Marcu păstrează o pildă a semănătorului care exprimă această idee şi evident nu se referă la graminee. Nimeni nu vinde castraveţi grădinarului:
(Marcu 4,26) “El a mai zis: Cu împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când un om aruncă sămânţa în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; şi când roada este coaptă, pune îndată secerea în ea, pentru că a venit secerişul.”
Nave de tipul celei din 138.7 au fost reprezentate într-un număr foarte mare, cu o răspândire necalculată în toată lumea creştină. Sunt utilizate variante diferenţiate prin numărul de rachete purtătoare, turle (fleche(fr.), spire(eng.)) şi dimensiunile acestora. Cupolele (modulele autonome) sunt reprezentate mai rar, în unicat sau cu multipleţi. În Rusia bisericile au unele turle terminate prin cupole, de cele mai multe ori aurite, în semn de supremă devoţiune.
Nu trebuie să ne surprindă faptul că nu dogma a dictat configuraţia arhitecturală a locaşurilor de cult din teritoriul aceleiaşi religii, ci disponibilităţile economice. În zona creştină catedrala Sfânta Sofia din Kiev fig. 138.6 are o configuraţie aparte, deşi modelul Sfânta Sofia din Istambul se regăseşte în configuraţia Catedralei Sfântul Isac din Leningrad şi a multor altele.
Relaţiile oamenilor cu zeii se menţin prin intermediul bisericilor, atât pe timpul vieţii cât şi după. Numai că fiecare religie principală (budism, creştinism, islamism, iudaism) pare a avea zeii ei de vreme ce locaşurile de cult uzuale (rachetele, navele, modulele, sateliţii) au configuraţii diversificate. Poate au îndeplinit misiuni specializate şi au doar morfologii constructive adecvate. Totuşi dispersia în teritoriu conturează aria de răspândire religionară de mai târziu. Teritoriul birmanez şi al Indoneziei, prezintă locaşuri de cult specifice, deosebite de toate celelalte, dar din punct de vedere al funcţionalităţii spaţiale răspund aceloraşi deziderate fig.138.8. Aceeaşi remarcă pentru Mexic sau Peru.
Spaţiul Asiei a fost cutreierat de nave gigant de tip cargou de mare capacitate fig. 138.26. Pentru utilităţi locale era nevoie de multe module autonome pe care le vedem garate în imediata apropiere a turnurilor gigant. Teritoriul vast al Asiei oferea spaţiul necesar cosmodroamelor unde se efectuau frecventele decolări şi aterizări, atribut conservat până în zilele noastre deoarece cosmonauţii au raţionat la fel şi cel mai mare cosmodrom sovietic a fost amplasat la Baikonur în Kazahstan.
Evident, în realizarea acestor edificii un rol de seamă l-au avut resursele materiale ale credincioşilor. În unele părţi bisericile şi mânăstirile îşi găzduiesc pe vecie sponsorii principali care iniţial se numesc ctitori. Fără utilităţi practice şi fără alte funcţionalităţi civice aceste locaşuri aveau strict o destinaţie de devoţiune în faţa zeilor, fig. 138.9. Uneori au primit rol de necropolă (Reghistan, Shahi-Zinda la Samarkand-Uzbekistan, fig. 138.10). Existenţa lor materială de secole, şi distribuţia strictă pe spaţii aparţinând unor religii diferite continuă să ateste o diversitate pluriteistă ce nu poate fi uşor integrată în contul Dumnezeului unic. Ignorând cu bună ştiinţă aceste evidenţe orice tendinţă monoteistă devine simplu partizanat religios.Astăzi ne este mai uşor de înţeles şi acceptat preferinţa zeilor pentru locuri ferite de prezenţa oamenilor, pentru liniştea reciprocă a tuturor. După ce nava părăsea înălţimea şi pleca în spaţiu, de unde venise, ca semn de supremă devoţiune oamenii îşi construiau chiar în locul ei nave din piatră şi cărămidă, pentru ca nimeni să nu uite niciodată vizita zeilor, iar urmaşii să-şi poată construi şi ei altele la fel fig. 138.11, 138.12.
Mesajul a costat multă trudă şi jertjă umană, s-a scris în piatră şi cărămidă ignifugată ca să nu ardă cum au ars mai devreme, sau mai târziu toate bibliotecile de seamă. Forma nu trădează utilităţi omeneşti, nu reprezintă case de locuit, depozite, scoli, sau sedii de partide ci reproduce viziunea pe care oamenii au avut-o în faţa ochilor. În multe locuri din lume, unde este un loc de o inaccesibilitate extremă, acolo, oricât de primitivi sau nevoiaşi au fost, oamenii au ridicat o biserică de închinăciune, un castel cu turle şi cupole aurite, fiindcă aurul este metalul cel mai plăcut zeilor.
Când nu dispuneau de înălţimi naturale oamenii şi le construiau. Efortul turnului Babel a ajuns legendar şi poate chiar îi îngrijora pe zei figura 138.13. Progresul tehnologic al societăţii omeneşti s-a produs în ciuda tuturor dificultăţilor politice, sociale, religioase, administrative, academice. Poate această atitudine storcea lacrimi cosmonauţilor, dar geneticienii nu îşi mai puteau trăda încă odată misiunea, ca în cazul coruperii Evei, şi acţionau conform programului: fără milă.
Oamenii au învăţat multe de la zei dar şi zeii au învăţat câte ceva de la oameni. Oamenii şi-au îmbunătăţit instrumentele de lucru dar şi zeii şi-au perfecţionat navele pentru a menţine decalajul tehnologic. O cursă nesfârşită cu un singur învingător dinainte cunoscut. Când zeii au început să vină cu farfurii zburătoare oamenii au rămas câteva secole perplecşi. Apoi au înţeles că trebuie să se recalifice, că vechile meserii nu mai au căutare, şi că acum se poartă altfel de temple. Tot în piatră, cărămidă, mortar şi stuf. Dar pentru a le deosebi de celelalte le-au numit circuri fig. 138.14, 138.15.
Cu comutatoarele de decolare decuplate, rămân şi ele inerte la sol pentru a nu aglomera periculos traficul cosmic al zeilor, şi aşteaptă să se nască Henri Coandă. Rugându-se în bisericuţe intime familiale, în catedrale somptuase metropolitane, sau în viitoarea Catedrală a Neamurilor, oamenii mai primesc din când în când câte o idee de înaltă tehnologie de la zei, pentru a nu-şi pierde arhitecţii elanul creator şi a nu-şi ieşi din formă zidarii. O staţie complexă văzută cu multe secole în urmă a fost rapid imortalizată în memoria planetară a speciei. Construcţia sa mai inspiră şi astăzi profilul oraşelor futuriste, şi a dat pâinea cea de toate zilele multor generaţii de arhitecţi şi ingineri. Cât timp au păstrat motivul religios au rezultat construcţii de neînţeles, fig. 138.16,1 şi 138.17,2; când au divagat, au rezultat însă aglomerări urbane de nelocuit, 138.16,2; 138.17,3.
O categorie specială de nave-tandem derivate din concurenţa- emulaţie cu care Dumnezeu îşi stimulează supuşii, au fost văzute de oameni şi imortalizate instant pe cele mai diferite teritorii sub forma unor temple gemene, fără pereche. Funcţionalitatea lor a fost extinsă în registrul laic, şi din cauza costului deosebit de ridicat al metrului pătrat de templu. Finanţarea insuficientă a impus chiar sistarea lucrărilor ca în cazul Catedralei Familia Sagrada din Barcelona, care fusese proiectată cu 12 turnuri, câte unul pentru fiecare apostol, fig. 138.18, din care s-au finalizat însă doar opt.
Să continuăm. Navele ajunse pe Pământ au adus se vede numeroase tipuri de module utilitare autonome pe care personalul de bord le utiliza în misiuni de mică anvergură. Oamenii au fost desigur impresionaţi de mobilitatea şi funcţionalitatea acestor jucării sofisticate fiindcă au început imediat să le imite în construcţii similare. Presaţi de spiritul tot mai pronunţat al eficienţei nu s-au putut abţine de a le da utilităţi practice. De sute de ani le-au folosit ca locuinţe, magazine, băi publice, depozite pe lângă moschee sau dependinţe pentru minarete fig. 138.19, 138.20. Nu le reuşeau misiunile de zbor, dar în rest modulele erau desăvârşite şi sunt răspândite peste tot. Chiar şi eschimoşii îşi construiesc iglurile după inspiraţie divină.
Niciodată nimeni nu s-a putut lăuda că a avut în mâini un modul sau a pilotat a astfel de minunăţie dumnezeiască. Orice afirmaţie era ca şi astăzi clasificată în limitele dicţionarului de patologii mentale. Atunci martorii oculari au început o grevă tacită şi colectivă împotriva faptului divers reflectat în presa timpurilor. Aşa se face că primele module spaţiale de zbor au fost realmente date publicităţii doar după ce s-au demodat moral fig. 138.21. Totuşi din simpatie sau pe considerente obiective, unii oameni au avut şansa de a vizita incintele navelor, sateliţii orbitali sau chiar navele master. Desigur nu beneficiau de lejeritatea de înţelegere de care dispunem noi astăzi, dar ei rămân pionierii. Avem astfel surpriza să observăm construcţii discoidale din trestie, executate cu un mileniu în urmă, aşa cum erau farfuriile zburătoare care îi năuceau şi pe ei ca şi pe noi astăzi fig 138.14,1. Mai nou, în secolul trecut, s-au mai construit circuri pentru cei ce cred în continuare în OZNuri sau telescoape în formă de OZN pentru sceptici.
Cu mii de ani în urmă, pe când încă nu se construiau locaşuri de cult, sumerienii imitau interioarele navelor pe care le văzuseră la zei. De la sumerieni au învăţat şi mesopotamienii, astfel încât se păstrează până astăzi o casă de oaspeţi, construită din trestie, la Chatt al-Arab, în delta Eufratului, în Iraq. Ideea a fost preluată de aici de ţiganii nomazi care au folosit-o, fără patent, la coviltire pe căruţe. Aşa se face că asemănarea cu structura de rezistenţă a unui avion Airbus A340 precum şi cu interiorul capitonat al magistralelor sale electrice este în afara oricărui dubiu fig. 138.22.
La sateliţi nu se putea ajunge decât cu nave de serviciu sau cu module, cine a avut ocazia a împuşcat doi iepuri deodată. E un fapt că ideile de sateliţi au ajuns pe Pământ, şi nu credem că singura posibilitate a fost doar prăbuşirea sateliţilor. Mintea robotului om poate dezvolta la nivele incredibile de performanţă o idee care îi este indusă. Iar zeii au doar idei de excepţie, dacă ne referim la partea tehnică, cu morala ar fi loc de mai mult şi de mai bine, după cum vom vedea.
La Sevilla dăinuie de opt secole un turn octogonal, care a inspirat forma unui satelit orbital fig 138.23. Doar că oamenii au început să lanseze sateliţi de 44 de ani.
Ka’bah-Piatra Neagră, din Mecca, numele celui mai sacru simbol şi mormânt al lumii islamice fig. 138.24. Obiectul principal al veneraţiei este o piatră căzută din cer, un meteorit sau un satelit, căreia i se atribuie o polaritate feminină-yin. Unele mituri şi legende o numesc şi piatra yoni datorită formei de migdală. Pare a fi pecetea supremă a unei religii parcă făcute pentru bărbaţi, în care femeile au cedat prerogativele matriarhale odată cu intrarea în patriarhat [172,111]. Piatra Neagră este montată în colţul estic al monumentului paralelipipedic de la Mecca.
Pentru că yin nu poate fiinţa fără yang, o legendă privitoare la Ştefan cel Mare spune că tătarii năvăleau în Moldova nu ca să prade ci ca să găsească Piatra Albă şi trunchiul uscat. Trupele de ocupaţie ruseşti au fondat în 1778 la Iaşi, o lojă masonică de rit scoţian rectificat. Cu această ocazie s-au bătut două monede. Pe una dintre ele este reprezentată Minerva înconjurată de nori, ţinând în mână un şarpe încolăcit, jos o grămadă de pietre cu semne masonice. Pe revers o inscripţie în latină: Moldaviae calculum album adjecerunt Majores – Strămoşii au hărăzit Moldovei Piatra Albă (Rev. Făclia Lumii, nr. 2, 2003, pag. 2). Piatra Albă din Moldova şi cea Neagră din Mecca formează cuplul yin-yang (Vasile Lovinescu-Mitul sfâşiat). Un satelit japonez are exact aceeaşi formă constructivă cu monumentul sfânt de la Mecca fig.138.24.
Oripilat de tratamentul pe care îl suferă oamenii care declară că au văzut cu ochii lor un OZN, un întreprinzător pământean a găsit o oportunitate desăvârşită de a şi povesti viziunea fig.138.25. A dispus de finanţare, tehnologie şi casting cum nici nu visa Ezechil. Cenzura nu s-a trezit, iar fiscul a fost încântat de venituri. Cunoaşterea a fost împiedicată sau întârziată prin orice mijloace:
– S-a scos în evidenţă abundenţa şi farmecul artistic al detaliilor pentru a se putea ascunde esenţialul, exemplu în fig 138.26.
- Conexiunile necesare sunt realizate întâmplător, în afara unui studiu sistematic, organizat.
- Evenimentele tehnico ştiinţifice importante ale planetei sunt ţinute în taină cu deceniile.
- Obiectivele de cult au primit utilizări laice, întru creşterea productivităţii, prosperităţii şi a bugetelor locale.
Rivalităţile dintre zei au fost permanent induse popoarelor de credincioşi care au continuat să le transpună practic, precum în cer aşa şi pe pământ. Mai întâi au acţionat dogmatic:
(Deut 7,1) “Când Domnul Dumnezeul tău, te va aduce în ţara în care vei intra şi o vei lua în stăpânire şi va izgoni dinaintea ta multe popoare: pe hetiţi, pe ghirgasiţi, pe amoriţi, pe cannaniţi, pe fereziţi, pe heviţi ţi pe iebusiţi, şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decât tine; când Domnul Dumnezeul tău ţi le va da în mâini şi le vei bate, să le distrugi în întregime, să nu închei legământ cu ele şi să n-ai milă de ele. Să nu faci căsătorii cu ele, să nu dai pe fiicele tale după fiii lor şi să nu iei pe fiicele lor pentru fiii tăi; căci ar abate de la Mine pe fiii tăi şi ar sluji astfel altor dumnezei şi mânia Domnului s-ar aprinde împotriva voastră şi te-ar nimici îndată. Dimpotrivă iată cum să vă purtaţi cu ele: să le surpaţi altarele, să le sfărâmaţi statuile, să le tăiaţi dumnezeii de lemn, şi să ardeţi în foc chipurile lor cioplite. Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales să fii un popor al lui dintre popoarele de pe faţa pământului.”
(Deut 7,22) “Şi Domnul Dumnezeul tău va izgoni încetul cu încetul aceste popoare dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca nu cumva animalele sălbatice să se înmulţească în jurul tău. Dar Domnul Dumnezeul tău le va da în mâna ta; şi le va arunca într-o mare învălmăşeală, până vor fi nimicite.”
(Deut 13,12) “Dacă vei auzi spunându-se despre una din cetăţile pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le-a dat în locuinţă: Nişte oameni de nimic au ieşit din mijlocul tău şi au amăgit pe locuitorii din cetatea lor, zicând: Să mergem şi să slujim altor dumnezei, pe care tu nu-i cunoşti, să faci cercetări, să cauţi şi să întrebi cu toată stăruinţa. Şi dacă este adevărat, dacă lucrul este sigur, dacă urâciunea aceasta a fost făcută în mijlocul tău, atunci să treci negreşit prin ascuţişul sabiei pe locuitorii din cetatea aceea, s-o distrugi în întregime, împreună cu tot ce va fi în ea şi să-i treci chiar şi vitele prin ascuţişul sabiei”
Toate aceste avantaje şi încă multe altele cu o singură condiţie dătătoare de speranţă:
(Deut 8,19) “Dacă vei uita pe Domnul Dumnezeul tău şi vei merge după alţi dumnezei, dacă le vei sluji şi te vei pleca înaintea lor, mărturisesc astăzi împotriva voastră că veţi pieri cu totul. Veţi pieri ca şi popoarele pe care Domnul le-a nimicit dinaintea voastră, pentru că nu veţi fi ascultat glasul Domnului Dumnezeului vostru.”
Apoi când dogma a căzut în desuetudine au devenit mai subtili, au fost inventate alte şi alte ideologii moderne. Ultima dintre ele ideologia comunistă implementată prin Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie 1917.
[165,24]. “Între 1917-1923 mesianismul bolşevic a executat în Rusia, în multe cazuri prin torturi bestiale – răzbunarea religioasă: 25 episcopi, 1.215 preoţi, 6.075 profesori; 8.800 medici, 54.850 ofiţeri, 260.000 soldaţi, 10.500 poliţişti, 40.000 jandarmi, 19.850 pensionari, 344.250 alţi intelectuali, 815.000 ţărani, 192.000 muncitori. Mesianismul a lovit instituţiile fundamentale: biserică, şcoală, armată şi clasa de bază a Rusiei, ţărănimea. Se notează că bisericile au fost transformate în magazii, grajduri, muzee, săli de spectacole. Nu pot trece peste reţetarul religios aplicat înalţilor ierarhi ortodocşi: mitropolitul Vladimir al Kievului a fost torturat în altar, apoi legat de coada unui cal, tărât în galop, legat de un stâlp de telegraf şi ars de viu. Aceeaşi soartă a avut-o mitropolitul Veniamin al Petrogradului, care a fost târât prin oraş legat de un automobil, apoi spânzurat de poarta unei clopotniţe, stropit cu gaz şi ars de viu. Moarte de martiri au suferit episcopul Hermoghen de Tobolsk, Andronic, arhiepiscop de Perm, îngropat de viu, episcopii de Astrahan, Belogorod, Cernicov.”
În timp ce hoardele migratoare demolau bisericile româneşti [171] sau le scrijeleau tencuiala pentru a recupera aurul din aurele sfinţilor, Europa avea liniştea de a construi catedrale temeinice din granit şi labrador. Ele au putut rezista cu succes invaziilor de călăreţi migratori. Când însă invaziile s-au făcut cu avioanele americanilor şi din avioane au căzut bombe, unele dintre ele au dărâmat, colateral ca peste tot, şi măreţele catedrale europene. Gestul a fost atât de şocant încât la Dresda o catedrală a fost lăsată în stadiul morman de ruine din 1945. Pildă neamurilor.
Credibilitatea prorocilor biblici, pe care mulţi o nesocotesc, şi care ne dă speranţa că vom desluşi cu un ceas mai devreme cele ce ne vor fi destin, mai are încă un mesaj. De vreme ce totul e atât de bine prorocit, adică atât de bine planificat, în materie de evenimente, doar nu vor fi fost lăsate de capul lor şi pe mâna noastră, cele sfinte ale ştiinţei şi tehnicii, inventicii şi inovaţiei!
Să urmărim acum din orice biblie, ce a văzut Ezechiel din lectura tihnită a capitolului 1 şi mai ales ce a auzit el, în capitolul 9.
Articole similare
Dacă ti-a plăcut acest articol, trimite-l mai departe
